Din cauza producţiei slabe/ CEH nu poate suplini cererea de energie de pe piaţă

Complexul Energetic Hunedoara ar fi putut să câştige de pe urma acestei perioade de secetă, când este nevoie de energie electrică produsă de termocentrale, dar, din păcate, nu are capacitatea necesară, iar lipsa investiţiilor din minerit se resimte acum din plin.

Potrivit informaţiilor Transelectrica, producţia de energie pe bază de cărbune este pe primul loc. Cărbunele deţinea, la finele săptămânii trecute, o pondere de 39,04% din piaţa totală de energie, urmată de energia hidro – cu 23, 98% şi cea nucelară cu 17,66%. Pe următoarele locuri sunt hidrocarburile, energia foto, eoliană şi cea pe bază de biomasă. În plus, România are cerere de energie inclusive din Ungaria și Serbia, aşa că ar avea unde să-şi vândă producţia internă. Dar, din păcate, doar o mică parte din cei aproximativ 2800 MW produși pe cărbune sunt produşi de CEH, respectiv 176 MW, potrivit unor surse.

De vină este producţia extrem de mică de huilă, care nu poate asigura nici măcar necesarul celordouă termocentrale incluse în CEH, adică Mintia şi Paroşeni, iar aici se vede din plin lipsa investiţiilor din ultimii ani. Ultimele informaţii arătau că minele viabile abia mai extrag 4000 de tone pe zi, cam cât scotea un singur abataj în vremurile de aur ale mineritului. Minerii lucrează, însă, cu utilaje extrem de învechite, iar retehnologizarea promisă a rămas la stadiul de intenţie.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

optsprezece − cinci =

ACTUALITATE
Consiliul Local Deva a aprobat banii pentru plata burselor elevilor de la școlile din oraș         Mușcat de viperă, de două ori, pe munte         Doi ambasadori au venit la inaugurarea muzeului textilelor, fondat de Florica Zaharia         Tragedie pe Autostrada Deva – Orăștie         Cine sunt cei mai buni elevi ai promoției 2018         Absolvire la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva         Absolvire în sărbătoare, la Liceul Teoretic „Téglás Gábor”         Elevii de la Colegiul Național Decebal au celebrat absolvirea         Crimă urmată de sinucidere într-un teribil accident rutier (GALERIE FOTO)         Directorul Complexului Energetic Hunedoara a demisionat         Accident mortal pe DN 76         Cetatea Deva a fost ecologizată de elevi de la Colegiul Național Decebal         Pasionații de mașini sunt așteptați la Deva Auto Show 2018         CONTROVERSE. Războiul pe numele lui Arsenie Boca a continuat la Mănăstirea Prislop         Campanie preventivă pe teme de educaţie rutieră         Doi ani de întârziere la Autostrada Lugoj – Deva         Accident mortal pe DN 7, cu motocicleta         Marius Surgent, deputat ALDE Hunedoara: „În coaliția PSD-ALDE nu s-a discutat niciodată despre modificări la Pilonul II de pensii”         Premii la Concursul Euroregional „Eugen Cuteanu”-Timişoara         Ștrandul din Hunedoara se deschide în 1 iunie