De 12 ani. Echipamente de 21 de milioane de dolari zac nefolosite în curtea Termocentralei Mintia

Echipamente de producţie rusească în valoare de 21 de milioane de dolari, zac nefolosite în curtea Termocentralei Mintia. Echipamentele au fost cumpărate în perioada Guvernului Năstase, pentru retehnologizarea grupului IV energetic, dar investiţia a fost ulterior blocată.

mintiaOficialii Complexului Energetic Hunedoara vor să folosească echipamentele vechi de 12 ani în actualul proiect de retehnologizare a grupului energetic nr. 4. Au inclus această prevedere chiar şi în caietul de sarcini al licitaţiei, aşa că, dacă negocierile pentru un credit furnizor purtate cu partea chineză se vor concretiza, echipamentele ruseşti tot vor fi folosite. Utilajele au fost achiziţionate pentru – la vremea respectivă – un ipotetic program de retehnologizare, aflat mai mult la nivel de studiu, de necesitate şi nepus în practică niciodată. Directorul general al CEH, Aurel Niculescu, a declarat că „au fost câteva tentative, dar nu s-au concretizat. La un moment dat am avut finanţare, dar nu s-a găsit contractor general care să accepte sumele noastre, iar ulterior nu am mai avut finanţare”. De fapt, lucrurile au stat în felul următor: s-au cumpărat echipamentele în valoare de 21 de milioane de dolari din Rusia,  mai apoi proiectul s-a blocat, iar investiţia nu s-a realizat nici în zilele noastre.

Ruşii vin să expertizeze echipamentele

Reprezentaţii CEH vor să reducă costurile  necesare retehnologizării grupului energetic nr. 4 prin folosirea acestor echipamente, că tot le au la îndemână. Numai că au ieşit din garanţie în acest răstimp, aşa că ruşii vor veni să le expetizeze pentru prelungirea termenului de garanţie. „Cu siguranţă, echipamentele sunt bune, pentru că ele au fost conservate. Avem certitudinea că le putem folosi, dar ele au ieşit din garanţie. Vrem să încheiem un nou contract cu furnizorul, să asigure asistenţa tehnică şi să reluăm garanţia. Partea rusă doreşte, însă, să facă înainte o expertizare a lor”, a mai spus Niculescu.

În tratative cu chinezii

Petru retehnologizarea grupurilor energetice 3 şi 4 şi realizarea instalaţiei de desulfurare, CEH este în negocieri avansate cu compania China Nuclear Engineering Group Corporation. Proiectul se va desfășura în sistem de credit furnizor, adică partea chineză va asigura finanțarea, urmând ca ambursarea banilor să se realizeze în 10 ani, cu o perioadă de grație de trei ani, după cum au precizat oficialii CEH. Potrivit calculelor, proiectul are o valoare estimativă cuprinsă între 200 și 220 milioane de euro. De precizat că că de realizarea investițiilor depinde vitiorul Termocentralei Mintia, care a depășit termenle de conformare la condițiile de mediu impuse de Uniunea Europeană.  Conducerea CEH speră ca lucrările efective pentru modernizare să înceapă până la finele anului curent.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doisprezece + trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Răsturnare de situaţie. Procesul stimulentelor de la Petroşani o ia de la capăt         Corpul de Control al Ministerului Energiei, trimis la CEH         Clădirile Colegiului Matei Corvin vor fi reabilitate pe fonduri UE         Copil de opt ani rănit într-un accident rutier         Femeie înșelată în Hunedoara         Crimă înfiorătoare în Orăştie: un tânăr de 20 de ani a murit, înjunghiat în inimă, de un vecin         Mort în surparea din subteranul Minei Lupeni         Trubaduri în Cetatea Devei         Surpare la Mina Lupeni!         Transporturi ilegale de lemne         Direcția Impozite și Taxe Locale Deva se mută în noul sediu         Peste 15000 de lei încasări în doar două zile la Ștrandul Municipal din Deva         Proiectul pentru reabilitarea incintei I a Cetății Devei a fost depus la ADR Vest         Încă o victimă în accidentul mortal de pe șoseaua Hunedoara – Deva         Sala de sport a fostului Liceu industrial 1 din Hunedoara a ajuns în ruină         Festivalul medieval Ioan de Hunedoara         Șoseaua spre Lacul Cinciș a intrat în reparații         Accident extrem de grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Accident produs la beție         Accident pe DN 66, produs de un tânăr