ACORD Contractul Colectiv de Muncă al minerilor şi energeticienilor, prelungit cu încă un an

Sindicatele şi administraţia Complexului Energetic Hunedoara au convenit prelungirea pe încă un an de zile a actualului Contract Colectiv de Muncă al minerilor şi energeticienilor.

Asta înseamnă că niciunul dintre drepturile pe care le au acum salariaţii nu se va  pierde. Ba mai mult, spune Darius Cîmpean, liderul Sindicatului Muntele, reprezentativ la nivelul CEH, putem vorbi chiar de câteva plusuri.

„De comun acord cu conducerea administrativă am hotărât prelungirea lui în aceleaşi condiţii. Mai avem nevoie de avizul Consiliului de Administraţie, dar cu CA-ul este discutat, şi înregistrat la ITM până în data de 9 septembrie, când expiră vechiul CCM. Nu se pierde nimic, angajaţii rămân la aceleaşi drepturi, din contră sunt câteva modificări pe plus”, a declarat preşedintele Sindicatului Muntele, Darius Cîmpean.

CEH traversează o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, iar sindicaliştii sunt conştienţi de faptul că, mai mult decât este prevăzut acum, nu ar fi putut obţine la eventuale negocieri. Ba chiar era foarte posibil să piardă din drepturi, tocmai pe fondul situaţiei finaniare reale a Complexului Energetic Hunedoara.

Carmen COSMAN – PREDA

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi × 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Elevă accidentată de microbuz, în Deva         Hoții de pe calea ferată         Tânăr reţinut de poliţişti, după ce a comis mai multe infracţiuni de furt         A fost semnat contractul de modernizare a străzilor din Hunedoara         Soarta Drumului Național 7 A Petroșani – Obârșia Lotrului         Primăria Deva susține învățământul dual în școli         CETATEA NIMĂNUI. Monument UNESCO, Feţele Albe, răvăşit de un incendiu. „Culturnicii” judeţului, absenţi şi birocraţi la eveniment         Avize și studii de fezabilitate pentru noua rețea de transport public ecologic din Deva         A început montarea pavajelor pe noul centru pietonal din Hunedoara         Calvarul șoferilor de pe DN 7 continuă. Restricțiile de pe autostradă s-au prelungit         O nouă tranșă de disponibilizări. Numărul celor care pleacă, în funcție de rectificarea de la Ministerul Finanțelor         Sens giratoriu în locul trecerii de pietoni mortale de pe DN 7         Incendiu la Fețele Albe         Transport public local pentru Cartierul Grigorescu – de miercuri, 14 noiembrie 2018         FINAL DE PROTEST. Preşedintele Mircea Bobora a stins conflictul. Nunu Brilinsky se întoarce la Sarmizegetusa Regia         Restricțiile de circulație de pe autostradă s-ar putea prelungi         Hunedoara premiată la Gala de excelență         Lansare de carte la muzeul din Brad         Violență într-un cartier al Devei         Razii la depozitele de lemne. Ce amenzi au dat polițiștii