DUPĂ TREI ANI DE ȘANTIER. Cetatea Devei a fost redeschisă cu fast. Mii de oameni au vizitat-o

Mii de oameni au ajuns duminică în Cetatea Devei, la redeschiderea monumentului istoric. În ultimii trei ani, accesul în incintele exterioare ale monumentului medieval a fost restricționat.

Turiștii s-au înghesuit duminică să viziteze „noua cetate a Devei”, monumentul istoric simbol al municipiului, care și-a schimbat înfățișarea după trei ani în care s-a lucrat la restaurarea celor două incinte exterioare ale sale. În prima incintă accesul este oprit, poarta acesteia fiind acoperită cu stinghii. Totuși cei care ajung în fortăreața medievală recondiționată cu ajutorul unei investiții de aproape nouă milioane de euro, prin finanțări din Fondul European de Dezvoltare Regională, au nevoie de cel puțin o oră pentru a parcurge traseul prin cetate.

Așadar, turiștii au ce vizita, chiar dacă unele dintre lucrările de restaurare au stârnit discuții, în special legate de materialele folosite de constructori și de volumul de zidărie. Cetatea Devei a reintrat în circuitul turistic duminică, momentul fiind marcat prin  paradele ordinelor cavalereşti din Braşov, Târgu Mureş, Sebeş, Sighişoara şi Hunedoara. Apoi au avut loc spectacole de reenactment istoric, pe platforma de Artilerie, la care au participat Terra Dacica Aeterna, Ordinul Cavalerilor de Hunedoara şi Ansamblul Rennaissance, și recitaluri ale rupei Arhaica și ale grupului Cimpoierii din Transilvania. În total, câteva mii de oameni au vizitat așezarea duminică, iar din cauza numărului mare de turiști, cei care au dorit să urce în cetate cu monolinerul au fost nevoiți să aștepte și zeci de minute la coadă.

Lucrările de restaurare au inclus cercetarea arheologică, refacerea zidurilor şi a porţilor, a Camerei de Artilerie a Bastionului, a drumului de acces, precum şi finisaje. De asemenea, a fost construit un pod de acces între incintele II şi III, în cadrul unor investiţii suplimentare realizate de administraţia locală. „Rezultatul proiectului de restaurare este unul bun. Lucrările au fost realizate sub supraveghere arheologică şi a Comisiei Monumentelor Istorice, iar consructorii nu s-au abătut de la proiect”, afirma Angela Kalauz, arhitecta şefă a Devei. O serie de controverse a stârnit modul în care au fost reabilitate incintele exterioare ale monumentului istoric, arheologul Adrian Andrei Rusu fiind printre cei care s-au declarat nemulţumiţi de noul aspect al cetăţii.

 

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “DUPĂ TREI ANI DE ȘANTIER. Cetatea Devei a fost redeschisă cu fast. Mii de oameni au vizitat-o

  1. Bajka Lorand

    Corectez: Erau soldați *români și prin secolul XIII. Era mai potrivită o luptă româno-turcă.

    Răspuns
  2. Bajka Lorand

    O veste foarte buna ca cetatea si-a redeschis portile. Nu inteleg insa aceasta lupta dintre soldatii daci si soldatii imperiului Roman.
    Citez 2 articole din Wikipedia
    ,,Monument istoric și de arhitectură laică, Cetatea medievală a Devei (maghiară: Déva vára, germană: Diemricher Burg) a fost construită la mijlocul secolului al XIII-lea pe Dealul Cetății, un con vulcanic cu altitudinea de 378 m”

    ,,Traian inițiază o amplă campanie împotriva dacilor după ce devine imperator, o campanie cunoscută ca Războaiele Dacice, războaie ce vor necesita utilizarea unei treimi din efectivul întregii armate a Imperiului Roman. Rezultatul primei campanii (101-102) a fost atacul capitalei dace, Sarmizegetusa și ocuparea unei părți din țară. Cel de-al doilea război dacic (105-106) s-a terminat cu înfrângerea lui Decebal și sinuciderea acestuia, regatul său fiind cucerit și transformat în provincia romană Dacia.”

    Nu scriu aceste lucruri cu intentie rea dar organizatorii de lupta nu si-au dat seama ca este o diferenta de 1200 ani acolo? 😀 Erau soldati romani si prin secolul XIII. Era mai potrivita o lupta dintre turci si români.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi + 14 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Răsturnare de situaţie. Procesul stimulentelor de la Petroşani o ia de la capăt         Corpul de Control al Ministerului Energiei, trimis la CEH         Clădirile Colegiului Matei Corvin vor fi reabilitate pe fonduri UE         Copil de opt ani rănit într-un accident rutier         Femeie înșelată în Hunedoara         Crimă înfiorătoare în Orăştie: un tânăr de 20 de ani a murit, înjunghiat în inimă, de un vecin         Mort în surparea din subteranul Minei Lupeni         Trubaduri în Cetatea Devei         Surpare la Mina Lupeni!         Transporturi ilegale de lemne         Direcția Impozite și Taxe Locale Deva se mută în noul sediu         Peste 15000 de lei încasări în doar două zile la Ștrandul Municipal din Deva         Proiectul pentru reabilitarea incintei I a Cetății Devei a fost depus la ADR Vest         Încă o victimă în accidentul mortal de pe șoseaua Hunedoara – Deva         Sala de sport a fostului Liceu industrial 1 din Hunedoara a ajuns în ruină         Festivalul medieval Ioan de Hunedoara         Șoseaua spre Lacul Cinciș a intrat în reparații         Accident extrem de grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Accident produs la beție         Accident pe DN 66, produs de un tânăr