După ce s-au certat pe supremaţie, Liderii minerilor din Valea Jiului vor din nou să se unifice într-o singură structură sindicală

Sindicatele Minerilor din Valea Jiului se reorganizează. După ec Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului, organism înfiinţat de Miron Cozma, s-a spart şi majoritatea minerilor s-au afiliat la nou – înfiinţatul „Muntele”, acum şi acesta este pe cale să devină istorie. Liderii mienrilor discută acum realizarea unei noi structuri sindicale.

 

mineri1Compania Naţională a Huilei Petroşani este istorie, cum la fel s-a întâmplat şi cu defuncta Regie Autonomă a Huilei sau, mai nou, cu Societatea Naţională a Huilei, creată prin îngroparea CNH, cu tot cu datoriile istorice. Minele viabile – Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni – au fost înglobate în CEH, iar Petrila, Paroşeni şi Uricani au intrat pe program de închidere sub administrarea Societăţii Naţionale de Închideri de Mine Valea Jiuliui. Şi, la vremuri noi, este nevoie de sindicate noi, şi-au spus pesemne liderii minerilor din Valea Jiului care ani de zile s-au luptat pentru supremaţie şi pentru avanatajele conferite de acest statut. Practic, acesta a fost şi motivul pentru care LSMVJ s-a spart şi a luat fiinţă Sindicatul „Muntele”, după ce, exact ca în bancul cu oltenii care au nevoie de o maşină cu 4 locuri în faţă, fiecare lider şi-ar fi dorit să fie şeful tuturor ortacilor din Valea Jiului în relaţia cu administraţia minieră. Acum, liderii minerilor vorbesc din nou despre unitate sindicală. „Pentru a avea o relaţie instituţională cu administraţia CEH bazată pe atributul unui dialog social principal, constructiv şi în deplină concordanţă cu respectul faţă de legislaţia în domeniul activităţii sindicale, se impune realizarea unei noi construcţii sindicale, bazată în primul rând pe voinţa majorităţii salariaţilor de la fiecare sucursală în parte şi, ulterior, pe realizarea şi consolidarea unităţii sindicale, în cadrul unei noi federaţii care să funcţioneze la nivelul CEH, cu legitimitate maximă conferită de reprezentativitatea dată atât de numărul membrilor săi de sindicat, cât şi de cea conferită de afilierea la Federaţia Energetica din cadrul Blocului Naţional Sindical, deţinător al reprezentativităţii la nivel de ramură”, a excplicat preşedintele LSMVJ, Zoltan Lacataş.

Bebe Nica, pionul de sacrificiu!

Lacataş a mai precizat că Liga a lansat invitaţia tuturor sindicatelor existente la nivelul subfilialelor Complexului Energetic Hunedoara şi tuturor salariaţilor să constituie noi organizaţii sindicale, independente şi cu structuri de conducere care să reprezinte voinţa majorităţii salariaţilor, astfel încât „împreună să putem realiza o construcţie sindicală solidă, serioasă, profesionistă şi reprezentativă care să poată negocia un contract colectiv de muncă avantajos pentru mineri şi energeticieni deopotrivă şi să poată susţine un dialog social competent în cadrul noii structuri a CEH”.

De precizat că, din informaţiile de până acum liderii minerilor de la sucursalele extractive par dispuşi să creeze o nouă structură sindicală, iar cel care va fi sacrificat de această dată este preşedintele în exerciţiu al Sindicatului Muntele, Petre Nica, pe care nici colegii lui nu-l mai recunosc drept lider reprezentativ.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “După ce s-au certat pe supremaţie, Liderii minerilor din Valea Jiului vor din nou să se unifice într-o singură structură sindicală

  1. cetatean

    Nimic nou. Fiecare partid la putere isi atrage de partea sa sindicatele. Se continua obiceiurile.
    Cand vin altii la putere se schimba si orientarea sindicatelor (a liderilor ca ei sunt cei care sunt atrasi si recompensati de partide).

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

douăzeci + 19 =

ACTUALITATE
PERFORMANȚE. Stele fotbalului la Gala Sportului Simerian 2017         Accident rutier cu șase răniți în Petroșani         Cu ce se laudă conducerea CNAIR în 2017         Bărbaţi surprinşi de poliţiştii locali în timp ce furau deşeuri metalice         Accident rutier pe șoseaua Călan – Hațeg         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Explicațiile CNAIR pentru întârzierile de pe Autostrada Lugoj – Deva         Au furat cupru din curtea S.E. Paroșeni         Pradă de mistreți, de 180 de kilograme, confiscată de polițiști         Razii la afacerile cu brazi de Crăciun         Dănuț Mocanu a ajuns adjunct la Poliția Petroșani         Mesajul şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, cu ocazia Sărbătorii Naşterii Domnului şi a Anului Nou         Colecția SENSE pentru ocazii speciale         Accident mortal în Simeria         Falşi angajaţi ai unei firme de deratizare au obţinut 128 de lei, în urma unei „lucrări” la domiciliu         Angajata unui magazin non-stop a fost tâlhărită         Profesorul care le-a ținut elevilor săi o lecție despre famlia Ridzi a fost „achitat”         Patru monede antice au fost recuperate de Poliție         O piață din Deva se va numi a Regelui Mihai I al României         Colindători la primărie