Dubii de legalitate pentru lucrările la drumul judeţean Vălişoara – Ormindea

Pe la jumătatea lunii octombrie au apărut “suspiciuni rezonabile” cum că banii pentru asfaltarea drumul judeţean ce leagă Vălişoara de Ormindea s-au aprobat retroactiv, pentru lucrări deja executate. Administratorul public Costel Avram recunoaşte că se lucra la drum când au fost alocaţi banii, dar era vorba doar de o suplimentare de funduri, perfect legală.

 

Primele discuţii pe această temă au apărut în timpul şedinţa de îndată din 18 octombrie, când consilierii judeţeni PNL au refuzat să voteze un proiect superficial întocmit şi pus în grabă mare pe ordinea de zi. “În opinia noastră, acest punct nu-şi are rostul în ședință de îndată. Vrem să dezbatem toate punctele în comisii și având în vedere că săptămâna viitoare – mai sunt cinci zile lucrătoare până când o să avem ședința ordinară, v-am solicitat – bineînțeles, cu acceptul dumneavoastră – să amânați acest punct și să îl treceți pe ordinea de zi a ședinței ordinare”, a cerut Marius Mutulescu, vorbind în numele aleşilor PNL. Refuzul liberalilor era justificat de faptul că în proiect erau trecute doar cantităţi de asfalt şi alte materiale, fără să se precizeze unde anume se vor face lucrările. A urmat un schimb de replici între părţi, după cum puteţi citi mai jos.

Din Procesul verbal de şedinţă

Avram Costel: Domnule consilier, până la urmă tot dumneavoastră hotărâți, numai să întrebați și primarul. Cel de la Vălișoara, dacă nu mă înșel este liberal. A venit până acuma de zece ori, pentru că în comuna dumnealui sunt probleme cu drumurile. Toată ziua vine și spune că drumu-i prost. Iar când vrem să ducem bani acolo, ca să rezolvăm

problema, dumneavoastră nu votați. Bine. Vom spune în zona aceea că din cauza dumneavoastră … Deci aici sunt bani, nu se suplimentează cu nici un leu ceea ce a fost aprobat de consiliul județean, ci – avându-se în vedere că suntem în octombrie – trebuie să mutăm dintr-o parte în alta aceiași bani.

Mutulescu Marius:  Sigur, îi mutați săptămâna viitoare, nu-i nici un fel de problemă. Vrem să știm și noi unde-i mutați, pentru că ne-ați dat exemplu Vălișoara, dar vrem să știm exact dacă-i mutați la Vălișoara sau în altă parte.

Avram Costel: Sută la sută.

Mutulescu Marius:  Vă cred după ce citim materialele. Mulțumesc frumos!

Bobora Mircea Flaviu:  Nu e vorba decât de mutarea unor bani de pe o zonă pe

altă zonă, dar dată fiind situația, într-adevăr suntem obligați să retragem de pe ordinea de zi acest punct. Bine, vă mulțumesc!

Subiect pentru auditorii Curţii de Conturi

Imediat după şedinţă s-a discutat aprins că şefii administraţiei judeţene vor să acopere cu acte lucrări deja plătite şi executate. Într-o conferinţă de presă, susţinută ieri, Mircea Moloţ, preşedintele ALDE Hunedoara, a redeschis subiectul susţinând că a circulat pe acel drum şi că, într-adevăr, drumul era în lucru înainte să se fi votat alocarea bugetară.

“Da, aşa este! Drumul era în lucru. Mai mult de două treimi era finanţat şi ne mai trebuiau bani doar ca să finalizăm lucrările. Nu puteam să-l lăsăm neterminat. Nu s-a comis nicio ilegalitate. Banii au fost acordaţi legal la şedinţa ordinară”, susţine Costel Avram, administratorul public la judeţului.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Dubii de legalitate pentru lucrările la drumul judeţean Vălişoara – Ormindea

  1. Valea Jiului

    Vrem de la Consiliul Judetean Hunedoara (PSD) sa asfalteze drumul judetean din Parang ,drumul judetean Valea de Pesti , … Valea jiului a votat de 28 ani cu PSD la presedentiale , parlamentare , europarlamentare , locale , … si cetateni vaii jiului platesc taxe si impozite in fiecare an ……

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 + 19 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
PLANURI MICI PENTRU CJ HUNEDOARA. Doar 25 de kilometri de drumuri județene modernizate din bugetul propriu         Lansare de carte Ioachim Lazăr: „Delegați hunedoreni participanți la Adunarea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918”         Sute de tone de material antiderapant răspândite pe șosele, la primele ninsori         Accident grav cu ATV-ul         Bicicleta care întoarce privirile         Au pornit tunurile de zăpadă în Straja         CenteRUN: Pentru 100 de ani de istorie. Pentru 100 de împliniri. Pentru 100 de dorințe de mai bine!         MAJORARE/ Taxele și impozitele locale de la Petroșani, în dezbatere publică         PARADOX/ Minele pe închidere și-au depășit planul. Cele ”viabile” sunt în urmă         Utilajele de deszăpezire au fost scoase pe drumurile județului         Prima ninsoare pe șoselele din Hunedoara         CEH nu are stocuri pentru iarnă. Care sunt cauzele         Omagiu minerilor și salvatorilor minieri, morți în explozia de la Petrila         Calvarul șoferilor de pe DN 7 ia sfârșit: se redeschide autostrada         Accident grav pe DN 7         Adolescenți prinși la furat         Poliţiştii hunedoreni sunt pe urmele unor indivizi care au înşelat un hunedorean         Exerciţii tactice antiteroriste în Deva         Trecerea de pietoni de la Sântandrei va fi semnalizată         Primăria Deva, pregătită pentru iarnă