Drumul spre Sarmizegetusa Regia va fi redeschis

De miercuri, 27 martie 2019, turiștii care vor să urce cu mașinile până la poalele Sarmizegetusei Regia vor avea cale liberă. Au fost efectuate reparațiile de urgență pe sectorul Drumului județean 705A afectat de alunecările de teren din 20 martie, iar autoritățile județene au decis redeschiderea circulației pe cei 4,5 kilometri ai șoselei închiși traficului rutier în ultima săptămână.
„Este vorba în primul rând despre lucrări de consolidare a drumului în zona în care acesta a devenit impracticabil pentru circulația rutieră din cauza ruperii acostamentului și surpării terenului de susținere a șoselei. Concomitent, firma care derulează contractul de lucrări și servicii de întreținere și reparații pe acest drum a executat lucrări de curățire a șanțurilor și rigolelor și de defrișări. Tot în aceste zile, au cu sprijinul angajaților Serviciului Public de Administrare a Monumentelor Istorice, au fost executate lucrările de îndepărtare a materialului lemnos abandonat sau adus de viituri în albia pârâului de pe Valea Albă”, a informat Consiliul Județean Hunedoara.
Drumul va fi accesibil și autocarelor, au susținut reprezentanții instituției.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Drumul spre Sarmizegetusa Regia va fi redeschis

  1. Nicolae

    Tovarasul prefect de Hunedoara : Drumul spre Poiana Pelegii(principala cale de acces spre Retezat 2 stele in ghidul Michelin -ca si pelesul ) pe care l-ati inchis sabotand turismul si pensiunile de pe Raul Mare cand il deschideti ???

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Spitalul județean de urgență amenajează o secție pentru RMN         Bărbat tâlhărit după ce a fost ademenit cu o noapte de sex         COSTEL AVRAM face minuni cu drumurile judeţene. Pe facebook şi din vorbe         ÎN APĂRAREA ŞEFULUI. Actori din Petroşani, cu jalba la „Împărăţie”         Incendiu în Deva         Accident grav pe DN 76, produs de o tânără de 19 ani         După 2.000 de ani… A apărut asfaltul până la poalele cetății dacice Piatra Roșie         Piatra romană descoperită sub cea mai veche biserică a Hunedoarei         Cum arată Parcul Dendrologic Simeria, la venirea primăverii         Tragedie lângă șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva         Părintele Crăciun Opre a fost pomenit la 7 ani de la trecerea la cele veșnice         Crucea de Flori, tradiția de Florii din Hunedoara         Paștele la Biserica Romano-Catolică din Hunedoara         Prima fântână arteziană de pe noua pietonală a intrat în probe         O APRECIERE OFICIALĂ. Sarmizegetusa Regia, model de bună guvernare a monumentelor UNESCO         Cât a mai rămas de executat din Lotul trei al Autostrăzii Lugoj – Deva, după cinci ani de lucrări         ALDE HUNEDOARA. Michael Meltzer: „Viitorul termocentralei Mintia este pe gaz”         Femeie înșelată de o necunoscută         Centrul pietonal din Hunedoara va fi inaugurat de Ziua Europei         Cea mai vârstnică femeie din Deva a împlinit 105 ani