DRUMUL SPRE IAD ŞI BUNELE INTENŢII. Decolmatarea Canalului Batiz dă frisoane în Simeria

Locuitorii din preajma canalului spun că dregătoria oraşului Simeria le pune la poarta casei o bombă cu putoare şi microbi. De cealaltă parte, primarul Emil Rîşteiu e convins că lucrarea musai trebuia făcută, iar disconfortul – inevitabil în astfel de situaţii – o să dispară în două-trei săptămâni

Au trecut peste 20 de ani de la ultima decolmatare a Canalului Batiz în zona intravilană a localităţii Simeria. În albia canalului, pe o lungime de câteva sute de metri, în Zona Morii din Simeria, se lucrează de câteva zile. Tone de mâzgă, nămol, resturi vegetale şi deşeuri, urât mirositoare, stau la soare pe marginea străzii. De parcă cineva a întors pe dos o reţea de canalizare (cum ai scoate pe dinăuntru mâneca unui palton) să o întindă, pe sârmă, la uscat. Pe fundul albiei, acolo unde nu a început încă decolmatarea, se prelinge un fir subţire de apă limpede. Un puşti vrea, şi el, să scoată ceva din Canalul Batiz. Pescuieşte cu o undiţă improvizată la câţiva metri de cupa utilajului care scurmă-n nămol. Căldura este sufocantă şi aerul pute înfiorător. Lucrările nu au ajuns nici la jumătate, iar locuitorii din preajma canalului se tem că partea insuportabilă e abia la început.

Coşmarul de acum două decenii se va repeta?

Oamenii spun că lucrările de decolmatare sunt focar de infecţii şi sursă de disconfort. Ei se tem că mâzga scoasă de pe fundul canalului va pune în pericol sănătatea copiilor care se joacă pe stradă. Cei mai în vârstă îşi amintesc că au trăit un calvar la ultima decolmatare. Atunci, strada a fost acoperită aproape în întregime de mizeria scoasă din canal şi cu greu se puteau strecura afară din locuinţe, cum la fel de complicată era şi revenirea acasă. Atunci lucrările au durat câteva luni, deşi li se promisese că vor scăpa de mizerie în câteva zile.

La final toată lumea va fi mulţumită

Primarul oraşului Simeria, Emil Rîşteiu, spune că de această dată Apele Române vor executa lucrările într-un timp mult mai scurt faţă de cei care au decolmatat canalul în urmă cu două decenii. „Într-adevăr, nu s-au mai făcut lucrări de igienizare pe acest canal de foarte mult timp. Lucrarea nu se putea face decât aşa cum se lucrează acum deoarece riscam să împrăştiem mâlul pe tot trasul dacă îl căram de îndată ce a fost scos din albie. Sper ca în două săptămâni să se rezolve acea porţiune între pasajul de cale ferată şi podul de la DN7. Chiar dacă produce un disconfort de scurtă durată, lucrarea era absolut necesar şi sunt convins că la final toată lumea va fi mulţumită”, a declarat primarul Emil Rîşteiu.

Singura soluţie la îndemână

Grigore Burjan, directorul Serviciului de Gospodărire a Apelor (SGA) Hunedoara îşi aminteşte că au existat probleme cu mâlul scos din canal într-o zonă mai puţin locuită a oraşului Simeria. „Am mai avut, în urmă cu doi ani, o lucrare similară şi am întâmpinat dificultăţi din cauza faptului că acest material, acest nămol, s-a împrăştiat pe stradă şi a trebuit să chemăm pompierii să spele strada în urma noastră pentru a elimina acest disconfort. Acum, noi am găsit o soluţie tehnică prin care vom transporta balast la faţa locului care să absoarbă umiditatea din mâl, iar când va fi uscat îl vom transporta la locurile stabilite şi admise de către Primăria Simeria. Aceasta este singur soluţie tehnică”, explică directorul SGA Hunedoara.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unsprezece + 14 =

ACTUALITATE
ADVERTORIAL. Educația financiară este vitală pentru un antreprenor         BIROCRAŢIA SUFOCĂ ROMÂNIA. Două miliarde de euro de la UE n-au mai ajuns la drumurile patriei         INSTITUŢIA PREFECTULUI. Lista despăgubirilor a fost aprobată de Guvern         O tânără a fost jefuită în Hunedoara         Accident în Hunedoara, produs de un bărbat de 71 de ani         PROIECT PILOT. Tablete pentru elevi şi laptopuri pentru dascăli, moca, de la stat         Pagube de peste jumătate de milion de lei în judeţul Hunedoara         Aproape 200 de cadre didactice, cercetători, academicieni și scriitori au dat publicității apelul ”Dreptul la Educație”         Ministrul Turismului la Geoagiu Băi. Mircea Titus Dobre: „Ce a fost până acum a fost o pancartă”         Drumul Ilia – Gelmar se va face cu 40 milioane euro, bani europeni         Semnal de alarmă: Hunedoara înconjurată de terenuri poluate. Cât de nocive sunt haldele de steril         Imagini aeriene de pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. Cum s-a lucrat (VIDEO)         Atenționare meteo: cod galben de ploi și vijelii!         Scandal în trafic cu urmări grave, filmat de un martor (VIDEO)         Accidentul rutier din intersecția de la Sântuhalm. Cine a fost vinovat         Violenţă de limbaj, bagatelizată de câţiva magistraţi hunedoreni         Lăsați copiii la școală, nu la spital! Trotuarul nu este loc de parcare         Zilele Maghiare din județul Hunedoara vor debuta vineri         Când va fi modernizat Drumul Judeţean 687 Hunedoara – Călan         Ce soartă va avea Muzeul Aurului din Brad