DR. PETRU GROZA VĂZUT DE ISTORICI. De la șefia guvernului la șefia statului (1945 – 1958)

În încercarea noastră de reconstituire a unor pagini prea puțin cunoscute din istoria modernă a României, vom prezenta în câteva episoade felul în care personalitatea hunedoreanului dr. Petru Groza este receptată de istoricul Ioan Scurtu. Un text extrem de interesant care recuperează date importante din activitatea lui Petru Groza. (Volodia Macovei)

Dr. Petru Groza a fost – și este – una dintre cele mai controversate personalități din istoria României. Aprecierile au mers de la cele potrivit cărora a ”vîndut țara rușilor” , a fost un ”bufon fără talent ”, până la ”apărătorul intelectualilor” și cel care s-a opus cel mai mult ”bolșevicilor din partidul comunist”. Asemenea aprecieri au aparținut, de regulă, unor persoane care l-au cunoscut și au avut de suferit, sau, din contră, au beneficiat de pe urma lui. Foarte puțini au fost istoricii care s-au aplecat cu râvnă asupra documentelor, pentru a descifra adevărata personalitate a lui Groza. Au fost și mai sunt mulți istorici care, animați de anumite sentimente politice partizane, au scris și au vorbit despre dr. Petru Groza fără să fi încercat măcar să cerceteze contextul în care acesta și-a desfășurat activitatea, mulțumindu-se să facă aprecieri ”după ureche”.

Traseul unei cariere

În fapt, dr. Petru Groza a traversat mai multe perioade istorice: 1) a luptei românilor ardeleni împotriva dominației maghiare și pentru unirea cu patria-mamă; 2) a regimului democratic din perioada interbelică; 3) a regimurilor autoritare și dictatoriale ( carlist, legionaro-antonescian și antonescian); 4) a trecerii de la democrație la un nou regim totalitar, impus de ocupantul sovietic; 5) a instaurării socialismului de tip sovietic. A trăit două războaie mondiale și a simțit ce înseamnă dominația străină: maghiară, germană și sovietică. A activat în două partide politice – Partidul Național Român și Partidul Poporului – a întemeiat el însuși un partid – Frontul Plugarilor – pentru ca, spre sfârșitul vieții, să trăiască în sistemul partidului unic – Partidul Muncitoresc Român, în care a evitat să se înscrie. A apucat cinci regimuri constituționale: al regatului maghiar, apoi cele românești, din 1923,1938,1948 și 1952. A fost ministru, în guvernele prezidate de Alexandru Averescu ( 1921 și 1926-1927), vicepreședinte al Consiliului de Miniștri în guvernele Sănătescu ( noiembrie-decembrie 1944) și Rădescu (decembrie 1944-februarie 1945). A fost el însuși președintele Consiliului de Miniștri ( 6 martie 1945-2 iunie 1952) și apoi șeful statului ( președintele Prezidiului Marii Adunări Naționale), de la 2 iunie 1952 până la moartea sa, în ianuarie 1958. Această înșiruire poate sugera oricărui cititor cât de greu este să definești personalitatea dr. Petru Groza, a cărui activitate politică s-a întins peste o jumătate de secol.

A fost Groza un vizionar?

Încă de tânăr, dr. Petru Groza a activat în Partidul Național Român, aducându-și contribuția la făurirea marelui act al Unirii de la 1 Decembrie 1918. Dar, foarte curând, în acest partid s-a declanșat o vie confruntare privind acțiunea de viitor. O grupare – în frunte cu Iuliu Maniu – aprecia că, în noul context, PNR trebuia să-și continuie activitatea, extinzîndu-și organizația la nivelul întregii țări, prin ”înghițirea” unor partide din vechiul Regat; o altă grupare – condusă de O. Goga – considea că PNR și-a încheiat rolul la 1 Decembrie, ardelenii urmând să se înscrie în partide din vechiul Regat, pentru a contribui la consolidarea Unirii și elimninarea oricăror tendințe regionaliste. Dr. Petru Groza a împărtășit punctul de vedere al lui Goga și la 17 aprilie 1920, s-a înscris în Partidul Poporului, condus de Alexandru Averescu; apreciindu-i calitățile, generalul l-a numit ministru secretar de stat. In calitate de fruntaș al Partidului Poporului, de ministru și de deputat, a putut cunoaște ”din interior” modul de funcționare a regimului democratic din România. Sub regimul votului universal se practicau manevrele de culise, care aveau un rol mai important decât voința electoratului. L-a afectat mai ales modul de înlăturare a guvernului Averescu, la 4 iunie 1927, prin manevrele lui Ion I.C.Brătianu, ajutat de regina Maria și de Barbu Știrbey. În acel moment, Groza a decis să se retragă din viața politică.

groza traseist (2)A revenit după șase luni, când a luat cuvântul la adunarea țărănească de la Deva, din 8 ianuarie 1933. Apoi a devenit președintele Frontului Plugarilor, organizație privită cu multă suspiciune și chiar cu ostilitate de guvernanți.
Renunțarea la o situație privilegiată în cadrul regimului și acceptarea conducerii unei organizații minore, fără nici o șansă de a participa la guvernare, constituie un gest pe care nu l-au făcut, de-a lungul timpului, mulți oameni politici de la noi.
A fost Groza un vizionar? A intuit el că va veni un 23 august 1944 și apoi, un 6 martie 1945? Greu de admis o asemenea ipoteză. Mai curînd se cuvine apreciată sinceritatea Dr. Petru Groza, dorința lui de a fi alături de ”talpa țării”.
În anii 1934-1935, Petru Groza a stabilit legături cu forțele politice de stânga și de extrema stângă, pe o pltformă democratică, antifascistă. Frontul Plugarilor a participat la acțiuni vizând crearea unui Front Popular Antifascist, împreună cu MADOSZ (Organizația Oamenilor Muncii Maghiari din România), Blocul Democratic ( organizație legală condusă de Partidul Comunist) și Partidul Socialist ( Popovici). Acordul între Frontul Plugarilor și MADOSZ a fost semnat chiar în conacul lui Petru Groza de la Băcia ( Județul Hunedoara), în ziua de 24 septembrie 1935, iar între cele patru organizații la Țebea – lângă mormântul lui Avram Iancu și gorunul lui Horea – la 6 decembrie 1935, dându-i-se astfel o semnificație istorică.
Groza a fost un luptător pentru democrație și pentru apărarea integrității teritoriale a țării. În august 1940, când Carol al II-lea a hotărât să accepte ”arbitrajul” de la Viena, dr. Petru Groza s-a numărat printre acei fruntași politici care s-au pronunțat pentru rezistență. A propus ca Iuliu Maniu să conducă lupta pentru apărarea integrității Ardealului; dar liderul național-țărănist a preferat să nu apară în public și a intrat în ”pertractări” cu generalul Antonescu, petru a-l sili pe rege să abdice.
În timpul războiului, dr. Petru Groza s-a aflat în opoziție cu regimul antonescian; a fost tot timpul urmărit și chiar arestat. A militat pentru coalizarea forțelor democratice în vederea scoaterii țării din război, dar dr. Petru Groza a avut, în acea perioadă, un mare handicap: nu era agreat de Maniu (care nu l-a iertat niciodată pentru ”spargerea” partidului său, în 1920) și ca atare nu a fost acceptat la negocieri.

Pe creasta valului

După 23 august 1944, când Partidul Comunist – ghidat de la Kremlin – a decis să deschidă ”focul principal” împotriva ”partidelor istorice” ( Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal), iar pentru atingerea acestui obiectiv a adoptat tactica realizării unei largi coaliții de forțe politice, dr. Petru Groza s-a angajat pe această cale, aderând la Frontul Național Democrat, inițiat de comuniști. Era atunci, la 26 septembrie 1944, personalitatea cea mai marcantă care s-a alăturat PCR. A făcut-o din convingere sau din oportunism? Un răspuns univoc nu se poate da. Probabil că a înțeles, mai devreme decât alții, direcția spre care se îndreaptă România. Chiar în acele zile se încheia, la Moscova, cunscutul ” acord de procentaj” între Churchill și Stalin, prin care România cădea, în proporție de 90% în sfera de dominație sovietică. În mod cert a fost, în atitudinera lui Groza, și o doză de oportunism, el fiind convins că va reuși să-și domine ”colaboratorii” care aveau o pregătire intelectuală modestă și erau lipsiți de experiență politică de guvernare.
A obținut de la conducerea PCR ca organizația sa, Frontul Plugarilor, să fie susținută de toate partidele din Frontul Național-Democrat, ca organizație a întregii țărănimi din Romînia. Acest punct de vedere a fost însușit de Partidul Comunist și impus aliaților din FND. Semnificative sînt discuțiile din ședința Consiliului FND desfășurată în ziua de 5 februarie 1945, la care au luat cuvântul liderii comuniști : Gheorghe Gheorghiu-Dej, Vasile Luca, fruntașul social-democrat Lotar Rădăceanu și Gheorghe Micle, reprezentantul Frontului Plugarilor. Iată câteva pasaje din stenograma ședinței respective:
”Tov.Vasile Luca:(…) Avem Frontul Plugarilor, care nu este un partid, ci o organizație, adică ceva mai largă decât un partid. Noi spunem comuniștilor să nu facă organizații comuniste la sate, ci să întărească Frontul Plugarilor. Și social-democrații pot face la fel.
Tov. Rădăceanu: Nu permite Frontul Plugarilor. Statutul lor interzice.
Tov. Gheorghiu-Dej: E o rămășiță a sectarismului Frontului Plugarilor. Trebuie schimbat statutul lor.
Tov. Luca: Frontul Plugarilor e o organizație a tuturor grupărilor, nu un partid, care luptă pentru interesele țăranilor și realizarea reformei agrare. Nu trebuie să facem dezbinări la țară și să vorbim țăranilor de socialism și socializare. Dacă acum, când lumea e speriată, dacă se va vorbi astfel la sate, vom avea ca rezultat 10 socialiști și 1000 de țărăniști sau liberali.(…)
Tov. Rădăceanu: În statutul Frontului Plugarilor e scris că este interzis a primi membrii altor partide. Nu văd ce suferă Frontul Plugarilor dacă se organizează și alte partide la sate. Principalul este ca toate să colaboreze. În anumite județe, mi se pare în Gorj, de altfel ei au exclus oameni care s-au dovedit că sînt național-țărăniști.
Micle: Există într-adevăr acest punct în statut, dar nu s-au dat afară oameni din acest motiv. Nu e bine să zăpăcim pe țărani cu atâtea partide”.
Dr. Petru Groza a avut un rol important în acțiunea de cucerire a puterii politice de către FND. Redăm cvâteva pasaje din stenograma ședinței Consiliului FND, din 21 februarie 1945:
” Tov. Luca: Acum, trebuie să luăm hotărârea ce atitudine vom lua în Consiliul de Miniștri. Trecem la atac și forțăm demisia, sau manevrăm mai departe? (…) Trebuie atacat (Rădescu). Cu ce drept, peste capul Consiliului de Miniștri și cu călcarea angajamentului luat și a celor mai elementare principii democratice, a desființat Subsecretariatul de Stat de la Interne? Aceasta înseamnă că pe noi ne-a exclus de la guvern (…)
Petru Groza: (…)În Consiliul de Miniștri, îl voi interpela și pe chestiunea desființării Subsecretariatului de Stat de la Interne. Sîntem deci înțeleși pe această chestiune și-l vom ataca pe rând. Cred că aceasta este atitudinea cea mai potrivită în momentul de față, mai ales, având în vedere că și Comisia Interaliată( de Control) s-a sesizat, căci ea are dreptul de control pentru executarea condițiilor armistițiului. (…) În afară de Consiliul de Miniștri, pornim și la acțiuni de masă prin presă și propagandă, ținând opinia publică în permanentă agitație. Nu depunem armele până când ( Rădescu) nu pleacă.”
Conform scenariului elaborat, FND a acționat cu energie, atât în cadrul guvernului, cât și în stradă, obținând demisia guvernului Rădescu. În rezolvarea crizei de guvern, rolul decisiv i-a revernit lui A.I. Vîșinski, care s-a deplasat special la București pentru a impune formula pregătită la Kremlin. La 6 martie 1945, dr. Petru Groza a ajuns în cea mai înaltă funcție la care putea râvni un om politic.

Credea el, cu adevărat, că este șeful guvernului României și putea acționa în conformitate cu propriile sale idei? Documentele, precum și desfășurarea evenimentelor concrete nu pot conduce la o concluzie pozitivă. Din contra, dr. Petru Groza știa bine că România era, practic, o țară ocupată de sovietici și ei își impuneau voința. Dacă era convins că nu va avea ” mână liberă” în conducerea guvernului, de ce a acceptat această funcție? Dar nu trebuie pierdut din vedere faptul că liderii partidelor ”istorice” au evitat, în mod constant, după 23 august 1944 să-și asume o asemenea răspundere. În decembrie 1944, după demisia celui de-al doilea guvern Sănătescu, au avut loc discuții între reprezentanții FND și cei ai partidelor ”istorice” ; cu acel prilej, dr. Petru Groza l-a propus pentru funcția de președinte al Consiliului de Miniștri pe Iuliu Maniu, dar replica liderului național-țărănist a fost promptă: ” Ce vrei colega Groza? Vrei să mă omori? Eu nu mai pot. Eu sînt bătrân”. După demisia lui Rădescu, la 28 februarie 1945, Maniu și Brătianu l-au sfătuit pe rege să ”reziste”, să nu cedeze presiunilor, dar în fapt nu s-au arătat dispuși să-și asume răspunderea personală, de teamă să nu se ”uzeze” din punct de vedere politic.
Groza și-a asumat atunci o răspundere pe care alții nu și-au asumat-o. Din acest punct de vedere, gestul său se aseamănă cu cel al lui Alexandru Marghiloman care, în 1918, a acceptat să conducă un guvern în condițiile ocupației germane și să semneze Pacea înrobitoare de la Buftea-București.

Factor moderator

A fost acceptarea de către Groza a funcției de șef al guvernului, de la 6 martie 1945, o soluție benefică pentru țară? Un răspuns categoric nu se poate da. Realitatea istorică demonstrează că România nu a evoluat în conformitate cu voința poporului său, după cum nici Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria nu au mers pe un drum propriu, ci pe cel impus de marile puteri, respectiv de Uniunea Sovietică. A acuza oamenii politici din aceste țări și a-i face pe ei responsabili de evoluțiile decise peste capul lor este o manieră de abordare simplistă, care nu corespunde realității istorice.
Revenind la dr. Petru Groza și la răspunderea sa, trebuie avut în vedere faptul că, în Partidul Comunist Român – ”vârful de lance” al sovieticilor – exista o aripă radicală, în frunte cu Ana Pauker și Vasile Luca, animată de dorința de a impune și în România soluția din Bulgaria – adică lichidarea fizică a adversarilor politici. În acel context, dr. Petru Groza a acționat ca un factor moderator, reușind – într-o oarece măsură și pentru un anumit timp – să tempereze excesul de zel al ”moscoviților”.
Imaginea unui dr. Petru Groza ca executant fidel a ordinelor primite de la Kremlin sau ca aliat docil al PCR, este contrazisă de documente. El a căutat să manevreze – atât cât plaja de acțiune i-a permis – pentru a-și impune propria-i voință, fără a întinde prea mult coarda și a-și risca poziția câștigată, mai ales că soarta unor ”tovarăși de drum” din alte țări de ”democrație populară” îi impunea o prudență continuă.

Colaborare și confruntare

Profitînd de faptul că se afla în fruntea guvernului, dr. Petru Groza a acționat pentru întărirea Frontului Plugarilor, astfel că unii lideri ai acestuia au ajuns să susțină prezentarea acestui partid pe liste proprii în alegerile parlamentare.
În ședința Frontului unic muncitoresc, din 4 mai 1946, la care s-a discutat problema participării pe liste unice în alegeri a forțelor guvernamentale și stabilirea unui anumit procent pentru fiecare partid, Gheorghiu-Dej relata că a discutat cu Groza și l-a putut convinge cu greu să meargă pe liste comune; dr. Petru Groza spunea: ”Țărănimea să meargă singură și să-și verifice voturile. Noi vom păstra prietenia în Parlament, în noul guvern care va rezulta după alegeri, dar să mergem pe liste separate. Noi avem convingerea că vom lua cea mai mare parte a voturilor. Țărănimea reprezintă 80-90% din voturile țării. Frontul Plugarilor își păstrează influiența, se întărește din zi în zi și este singura organizație care poate grupa țăranii” La un moment dat liderii Frontului Plugarilor au acceptat participarea pe liste comune, dar au spus: ” Sântem cei mai mulți, partidul cel mai puternic și dacă ar fi să mergem în Bloc, mai puțin de 40% nu se poate”. Până la urmă, Groza a acceptat punctul de vedere a lui Gheorghiu-Dej ”Egalitate pentru cele patru partide mari, care elimină de la început orice concurență”, adică PCR, PSD, Frontul Plugarilor și PNL-Tătărescu.
În primii ani de guvernare, dr. Petru Groza a avut un rol important în adoptarea deciziilor, uneori impunându-și punctul de vedere fără discuții. El a explicat:”Eu am învățat de la fostul meu șef politic din două guverne, mareșalul Averescu, că atunci când trebuie să iei o măsură, merită să rămână discretă, prin natura lucrului, nici nu trebuie să te gândești la ea, măcar cu cinci minute înainte. Dacă te gândești la ea prea mult, atunci capul tău, o comunică mai departe căciulei, și apoi tot așa mai încolo, până ajunge să se difuzeze, înainte să fie luată. Eu nu știu ce voi face, însă vă rog să semnați jurnalul care îmi dă această autorizare”. Toți membrii guvernului au semnat, fără explicații suplimentare, documentul ce le-a fost pus pe masă.
În ședința Consiliului de Miniștri, din 2 mai 1946, s-a discutat problema judecării ”marilor criminali de război”, în frunte cu Ion Antonescu. Discuțiile au fost contradictorii, unii miniștri pronunțîndu-se pentru includerea în acest lot a tuturor celor care au făcut parte din guvernele prezidate de Antonescu. La rândul său, Groza a cerut o decizie mai elastică. ”Atunci când am legiferat pedepsirea criminalilor de război, noi am prevăzut o răspundere politică colectivă a tuturor care au constituit guvernul Antonescu. N-am anticipat vinovăția unora sau altceva sub raport colectiv. I-am considerat pe toți politicește responsabili. (…) Noi sîntem judecători sub raport politic, Tribunalul Poporului este numai un organ de executare. Și atunci eu nu mă pot constitui în simplu oficiu de înregistrare pentru acest tribunal”. El a cerut să se precizeze ce înseamnă ”mari criminali de război” și să se țină seama de activitatea concretă desfășurată de fiecare și a exemplificat: ”Generalul Vasiliu ( subsecretar de stat, n.n.) a avut un rol mai mare decât generalul Popescu (ministru de Interne,n.n.), care a avut în sarcina sa numai chestiuni administrative. La arestarea mea, împreună au protestat în contra arestării mele. Totuși, am fost arestat. La câteva săptămâni, am fost chemat, ridicat din celulă și dus la Ministerul de Interne. Mi-a spus foarte emoționat că regretă că nu poate face mai mult pentru mine, că sînt alții care poartă răspunderea arestării mele. Eu nu-l consider (pe g-ralul D.I.Popescu,n.n.) mare criminal de război. Nu cer să fie scos din rândul miniștrilor responsabili, ci să treacă în lotul al doilea, în categoria în care cuprindem pe toți ceilalți foști miniștri”. Solicitarea sa a fost satisfăcută.
Dr. Petru Groza a intervenit și pentru curmarea unor abuzuri, pentru a nu lăsa frâu liber răzbunărilor personale, atât de numeroase în acea perioadă.
În ședința Consiliului de Miniștri, din 10 septembrie 1947, ministrul de război, Mihail Lascăr, a prezentat proiectul unui Jurnal pentru sesizarea Curții de Apel din București prin procurorul său general pentru instruirea celor implicați în masacrele de la Iași, din iunie 1941; s-a propus și o listă nominală cu persoanele date în judecată. Reproducem un scurt dialog:
”Generalul Lascăr Mihail, ministru de Război: De altfel, tabloul nu este încă definitiv, cercetările fiind încă în curs. La unii poate să li se dea drumul, la alții nu.
Dr. Petru Groza, președintele Consiliului: Generalul Stavrescu este liber sau arestat?
Generalul Lascăr Mihail: Este arestat.
Dr. P.Groza: De ce a fost arestat fără știrea mea?
Generalul Lascăr: Pentru că el este șeful unui oarecare Mateiaș, care a declarat că a făcut unele execuții «din ordin superior». Prin urmare, sînt date prin care se bănuiește că și comandantul diviziei a avut cunoștință de aceste masacre.(…) Dar nu s-a putut încă constata dacă el a dat ordin sau nu.
Dr. P.Groza: Dacă nu s-a constatat acest lucru, că el a dat ordin, eu mă opun categoric ca el să mai fie ținut în arest. Acum, după trei ani, noi nu mai putem continua cu psihoza aceasta de a ne juca cu răzbunările. Dacă nu se constată precis vinovăția sa, va fi pus în libertate. Fără semnătura noastră, a celor de aici, nu va fi dat nimeni în judecată.(…) Am constatat că unii, din capriciu sau pentru vreo ranchiună oarecare, fac fel de fel de acuzații. Acum de curând, mi s-a ivit un caz, privitor la un fost prefect de Iași, acuzat că a scormonit mormintele evreiești. Am cercetat personal și am constatat că în acel cimitir evreiesc n-a făcut nimeni nici un fel de profanare (…), a fost arestat ca criminal de război. Care este crima lui? (…). Și astfel de cazuri se repetă mereu, având astfel posibilitatea de a constata anumite tendințe ale unora sau altora de a se răzbuna. Or, trebuie să se știe o dată pentru totdeauna că noi nu sântem aici ca să ne răzbunăm; noi sîntem, desigur, pentru pedepsirea exemplară a criminalilor de război, dar nu ne putem preta la tot felul de răzbunări personale.(…)
Generalul Lascăr: Dacă a tolerat.
Dr. P. Groza: Mai toți am tolerat. În orice caz, eu am stat în pușcărie pentru că i-am ajutat pe evrei cu bani. Să fim obiectivi, există o tendință de răzbunare; sînt unii oameni setoși de răzbunare și scormonesc lucrurile fără nici un rost.
Să ne învățăm deci să schimbăm această mentalitate; au trecut trei ani, s-a încheiat pacea; lucrurile de multe ori se mai și uită. Desigur, sînt crime concrete, care nu se pot uita. Dar și acelea se pot prescrie. Toate codurile din lume prevăd această prescriere. Deci, încă o dată, repet, se exagerează.
Vin din Ardeal și am văzut acolo lucruri care mă alarmează. Toți au fost încurajați de măsurile luate de noi pentru pedepsirea criminalilor de război. Fiecare s-a agățat de cîte un om cu care a avut altă dată cine știe ce afacere, și a căutat să-l declare criminal de război. S-au făcut astfel cercetări inutile, s-au dresat acte judecătorești și pînă la sfârșit oamenilor li s-a dat drumul. Asemenea sisteme însă ne creează o atmosferă foarte proastă. Am constatat asemenea cazuri, din care unele alarmante, la Orăștie, la Cluj și la Deva”.

Sprijinul sovieticilor

Dr. Petru Groza a fost preocupat să câștige sprijinul conducătorilor sovietici, în primul rând al lui I.V.Stalin, de care depindea – în fond – situația României. Președintele Consiliului de Miniștri a avut un rol important în obținerea deciziei sovietice privind reintegrarea nord-estului Transilvaniei la România. În același timp, Groza căuta să șteargă amintirea participării României la războiul împotriva Uniunii Sovietice și se entuziasma de ceea ce credea el că era o nouă atitudine a conducerii de la Kremlin și a populației sovietice. Iată ce relata el în ședința Consiliului de Miniștri din 14 septembrie 1945 despre recenta vizită intreprinsă la Moscova: ”Țin să vă comunic că am fost primiți la Moscova nu numai cu o caldă prietenie, dar și cu multă înțelegere față de greutățile noastre de aici. Membrii guvernului sovietic au stat la dispoziția noastră zi și noapte depunând multă trudă pentru a ne ajuta, pentru că au și ei greutățile lor.(…)
Am sosit la Moscova seara. Nu ne veniseră încă bagajele de la avion. Eram așa cum veniserăm de pe drum, când ni s-a și ținut un mesaj din partea generalissimului Stalin, care-și exprima dorința să ne vedem chiar atunci, așa cum sântem.
Am fost primiți în aceiași seară. Am petrecut câteva ore împreună. Au fost primiți și toți miniștrii titulari,domnii:Tătărescu, Gheorghiu-Dej, Voitec și Ghelmegeanu.
Din primele conversații, s-a desprins – și generalissimul Stalin a accentuat – hotărârea de a ne ajuta. Această declarație de la început a generalissimului Stalin s-a tradus în fapt. În primul rând, s-a pus problema cerealelor din cauza secetei și în vederea foametei care amenință această țară. Și ei au lipsuri mari. Au și ei regiuni bântuite de secetă. Totuși, după cum vedeți, nu numai că au renunțat la marile cantități pe care eram obligați să le furnizăm, dar ne-au dat de la ei 30.000 vagoane cereale; 15.000 vagoane porubm și 15.000 vagoane grâu.
(…) Am fost la Operă, unde am asistat cu toții la o scenă impresionantă. Cînd am apărut în lojă, la această Operă uriașă din Moscova, toți, ca un singur om, de la parter până sus s-au ridicat în picioare, întorcându-se către noi și aplaudând frenetic și manifestând pentru noi. Este o clipă pe care trebuie s-o subliniez, fiindcă de la faza când noi purtam război contra Uniunii Sovietice până la a fi primiți de un popor în acest fel și așa de spontan, la Operă, s-a săvârșit un proces psihologic de care nu poate fi capabil decât un popor mare și puternic, cum s-a dovedit acest mare și nobil popor.”
Dr. Petru Groza a fost realmente fericit că Puterile Aliate și Asociate au decis să anuleze Dictatul de la Viena și să accepte reintegrarea nord-estului Transilvaniei la România. În ședința Consiliului de Miniștri din 8 mai 1946 el spunea: ”Cum știți, dinspre Apus ne vin vești bune, pentru care ne putem felicita. Problema Ardealului primește consfințire. Soluțiunea care s-a dat anul trecut primește acum consfințire la Paris. Acest lucru trebuie să-l comunicăm și în Consiliul de Miniștri. Nu este trecută în ordinea de zi această chestiune, însă, în calitate de român și de ardelean, simt nevoia sufletească de a vă comunica bucuria pentru acest act istoric.
Este o mare reparație pe care o vedem după toate umilințele și toate suferințele pe care le-am îndurat după dezmembrarea Ardealului. Ne putem permite să ne destindem sufletește și să constatăm că totuși destinul acestui popor nu este atît de tragic, așa cum părea în anumite zile.”
În ședința Consiliului de Miniștri, din 21 martie 1947, s-a discutat despre împlinirea a doi ani de la revenirea nordului Transilvaniei la România. Dr. Petru Groza a precizat cu acel prilej: ” Noi am crezut că se cuvine să inițiem o manifestație a recunoștinței noastre față de generalissimul Stalin, față de domnul Molotov, Ministrul de Externe al Uniunii Sovietice și față de primul locțiitor al d-sale, domnul Vîșinski, pentru tot ce dumnealor au făcut la timpul său (sîc!) ajutîndu-ne să realipim la 13 martie 1945, Ardealul de Nord cu patria-mamă.” În mod concret, Groza a propus ca: ”generalissimul Stalin să fie ales cetățean de onoare al țării noastre recunoscătoare; domnul Molotov (…) să fie declarat cetățean de onoare al municipiului Cluj, iar domnul Vâșinski să fie decorat cu un înalt ordin, cu Ordinul «Carol I» în Mare Cruce”. Hotărârea urma să se comunice ”în formă potrivită, mareșalului Stalin”. Primăria municipiului Cluj a trimis o adresă prin care se conferea ”diploma de cetățean de onoare al Municipiului Cluj Excelenței sale Viaceslav Mihailovici Molotov”. De asemenea, Groza informa că ”în urma raportului domnului ministru de Externe (Gheorghe Tătărescu, n.n.) făcut către MS regele, MS regele a semnat decretul cuvenit pentru decorarea domnului Andrei Ianuarevici Vîșinski”. Propunerile și inițiativele au fost aprobate în unanimitate.

”Ordinul Serviciul Credincios”

Relațiile dr. Petru Groza cu monarhia au cunoscut un curs sinuos. În calitate de ministru, el a depus jurământul în fața regelui Ferdinand și apoi, ca vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și de șef al guvernului, înaintea lui Mihai I. Totuși, în august 1945 – când regele i-a cerut ”să-l ajute” pentru a se forma un guvern cu o largă bază politică, recunoscut de Marile Puteri – dr. Petru Groza n-a dat curs acestei sugestii. S-a ajuns astfel la ”greva regală”, care a format obiectul Conferinței miniștrilor de Externe ai SUA, Marii Britanii și URSS ( Moscova, decembrie 1945). ”Greva regală” a luat sfârșit în ianuarie 1946, când suveranul a restabilit legăturile cu guvernul. Mai mult, la 27 mai 1946, Mihai I l-a decorat pe dr. Petru Groza cu ”Ordinul Serviciul Credincios” în gradul de colan, deoarece – menționa decretul de decorare – guvernul instalat la 6 martie 1945 a reușit ”să ușureze greaua situație creată de urmările războiului, să înceapă opera de reconstrucție și refacere în toate domeniile vieții economice, mobilizând forțele de producție ale națiunii și să execute în același timp toate obligațiile asumate prin Convenția de Armistițiu. Să consolideze prestigiul statului în afară prin reluarea acordurilor diplomatice cu URSS, Statele Unite, Marea Britanie, precum și prin stabilirea legăturilor de colaborare cu țările vecine și prietene. Să obțină reconsfințirea granițelor Transilvaniei întregite”.
La 22 decembrie 1947, dr. Petru Groza discuta cu regele Mihai perspectiva abdicării suveranului, iar peste 8 zile, la 30 decembrie, i-a prezentat spre semnare actul de abdicare.

Pe ”linie moartă”

Accelerarea procesului de sovietizare a României a avut ca rezultat trecerea în prim-plan a echipei ”dure” din PCR, în frunte cu Ana Pauker și Vasile Luca, și, totodată, înlăturarea ”tovarășilor de drum”. Dr. Petru Groza a continuat să fie președintele Consiliului de Miniștri, dar atribuțiile sale s-au diminuat considerabil. Hotărârile esențiale se luau în Biroul Politic al CC al PMR, guvernul dezbătând probleme tehnice de mai mică importanță. Alegerea lui Groza în funcția de președinte al Prezidiului MAN a însemnat, în fapt, trecerea acestuia pe ”linie moartă”. Timp de aproape patru ani, dr. Petru Groza a rămas mai mult pentru decor, el neavând puteri politice efective. A reușit, totuși, să obțină eliberarea din inchisoare a unor intelectuali de marcă, între care P. P. Panaitescu, Constantin C. Giurescu și Onisifor Ghibu.
Menținerea lui într-un post de conducere a fost mai curând rezultatul relațiilor sale personale cu Gheorghiu-Dej, al stimei de care se bucura din partea secretarului general al PMR. Aceleiași relații i s-a datorat și organizarea de funeralii naționale pentru dr. Petru Groza, în ianuarie 1958, participarea unui mare număr de prelați la slujba de înmormântare și transmiterea, în direct, la radio a acestei slujbe, într-o vreme când ateismul constituia politica oficială a liderilor politici ai RPR.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaisprezece − 13 =

ACTUALITATE
Femeie ucisă de soț și incendiată: bărbatul a încercat apoi să se omoare         Demisie în spital, după moartea fetiței de un an și zece luni         PLATOUL VÂRTOAPELOR. Locul de unde ghioceii, ca nişte clopote ale tăcerii, ridică liniştea lumii la cer         Mămicile au protestat în Hunedoara, după moartea fetiței de un an și 10 luni         Spărgători din Hunedoara capturați de polițiști         ÎMPĂDURIRI. Peste 7.000 de arbori vor fi plantați pe „muntele sfânt al dacilor”         SECRETELE HUNEDOAREI. Mănăstirea Prislop supravegheată de securiști în anii 1950. Informator: „Se roagă să revină regele Mihai în țară”         Protestul mămicilor după moartea copilei de un an și 10 luni în spitalul din Hunedoara         Ca-n ţara comandantului Mocanu! Mai avem de aşteptat după rezultatul anchetei Corpului de Control al IGPR         Ziua Mondială a Apei, marcată în școli din mediul rural         Scandalul continuă: Angajaţii UM Orăştie ameninţă cu greva         Mircea Muntean reacţionează         Câinele salvat de pompieri din flăcări, îngrijit la adăpostul din Hunedoara         Un copil a furat o mașină și a ieșit cu ea la plimbare         Spărgător de automate de lapte prins în Deva         Incendiu în pădurea comunei Romos         Cum va fi celebrată Ziua Poliției în Deva și Petroșani         Fetiță decedată în spital         Cum a lovit „blestemul aurului dacic” satele din umbra Sarmizegetusei Regia         EXCLUSIV. Alpiniştii daţi dispăruţi: “Cea mai mare problemă a noastră a fost că nu am putut să comunicăm cu nimeni”