Dosarul șefului de post din Orăștioara de Sus a fost clasat

Polițistul Florin Marc a fost scos de sub învinuire, în anchetaîn care a fost cercetat de procurori că ar fi sprijinit mai mulţi braconieri ai siturilor arheologice din Munţii Orăştiei (cetăţile dacice).

„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus prin ordonanţă clasarea cauzei faţă de poliţistul Florin Marc, şeful Postului de Poliţie Orăştioara de Sus. Conform prevederilor în vigoare, poliţistul va fi repus în toate drepturile anterioare apariţiei situaţiei care a generat punerea sa la dispoziţie”, a informat Laura Năstase, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

În 15 martie, casa poliţistului din Orăştioara de Sus şi locuinţele mai multor localnici au fost precheziţionate, în urma unei anchete efectuate într-un dosar instrumentat de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Atunci, 15 persoane, majoritatea localnici, printre care şi poliţişti din zonă, au fost ridicate şi aduse la audieri, fiind suspectate de implicarea în afaceri cu artefacte descoperite ilegal în siturile fostelor cetăţi dacice.

„Căutătorii de comori naţionale nu respectă legislaţia în domeniu, în sensul că utilizează detectoare de metale în zonele cu patrimoniu arheologic fără o autorizare prealabilă, iar pentru „protecţia” lor au atras lucrătorii de poliţie arondaţi zonei de cercetare, pe care i-au recompensat cu bunuri mobile şi/sau imobile”, informa Ministerul Public, în comunicatul din 15 martie. A doua zia, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de Florin Iulian Marc, pentru săvârşirea a patru infracţiuni de luare de mită, precum şi faţă de Corhan Călin, Crişan Stănilă Răduţ, Şerban Emil şi Sturza Ioan Sergiu (căutători de comori), pentru dare de mită. Anchetatorii informau că Stănilă Crişan şi Călin Corhan au mai fost judecaţi în dosare privind traficul de comori dacice, sustrase din siturile arheologice din Munţii Orăştiei, în perioada 2013 – 2016, pe raza judeţului Hunedoara, în munţii Orăştiei (zona Sarmizegetusa Regia).

„Pentru ca şeful postului de poliţie să nu îndeplinească acte ce intrau în atribuţiunile sale de serviciu şi pentru a-i proteja în acţiunile ilegale pe care le desfăşurau, subsumate braconajului arheologic, cei patru inculpaţi căutători de comori au dat mită agentului sub forma efectuării unor lucrări de construcţii, precum şi a unor terenuri”, informa Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat patru dinari imperiali, patru monede dacice din vremea lui Burebista şi un detector de metale neînregistrat, descoperit la domiciliul unui căutător de comori, informau procurorii Parchetului de pe lângă ÎCCJ. A doua zi, un localnic din un vas din bronz, vechi de două milenii. Bărbatul, care efectua lucrări de defrişare în zona drumului de acces către cetatea Costeşti, a găsit artefactul antic preţios, ascuns sub un pod, după ce fusese împachetat într-o pungă din plastic. Şi acest vas ar proveni dintr-o acţiune de braconaj.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi + doisprezece =

ACTUALITATE
Accidentul rutier din intersecția de la Sântuhalm. Cine a fost vinovat         Violenţă de limbaj, bagatelizată de câţiva magistraţi hunedoreni         Lăsați copiii la școală, nu la spital! Trotuarul nu este loc de parcare         Zilele Maghiare din județul Hunedoara vor debuta vineri         Când va fi modernizat Drumul Judeţean 687 Hunedoara – Călan         Ce soartă va avea Muzeul Aurului din Brad         O nouă spargere în Hunedoara         Duminică, la Orăștie. Acoperișuri smulse și copaci doborâți de vânt         Ce venituri a adus ștrandul din Hunedoara în această vară         Transport ilegal de lemne         Prins la furat de arbori         Ultimele ediții ale ziarului Drumul Socialismului. Ce poezii îi erau dedicate lui Ceaușescu         Zeci de familii au fost păgubite de furtună         Accident cu trei victime provocat de un autotren care a trecut pe roșu         LA MÂNA NOROCULUI. Autorităţile au intervenit bezmetic şi greoi în „bomba” de la Orăştie         Gorunul părintelui Arsenie Boca s-a uscat cu totul         În prezența ministrului Agriculturii. Expoziția Bălțata Românească de la Băcia și-a reînnoit succesul         FENOMENE PERICULOASE. O vijelie puternică a provocat distrugeri în Deva și Hunedoara (VIDEO)         Centrul Hunedoara va fi iluminat ecologic         Avram Iancu, aproape de finalul maratonului impresionant de înot pe Dunăre