Doi bătrâni au fost ucişi în a doua zi de Crăciun de fiul acestora

CrimaCadavrele unui vârstinc şi al soţiei sale au fost descoperite în această seară, într-un apartament din municipiulul Deva. Potrivit anchetatorilor, cei doi au fost ucişi cu un ciocan, de fiul acestora în cea de-a doua zi de Crăciun.

„Bărbatul, în vârstă de 57 de ani, suspectat pentru că şi-ar fi ucis ambii părinţi, nu a anunţat moartea lor. O nepoată a victimelor a descoperit cadavrele. Suspectul a fost ridicat în această seară pentru a fi dus la audieri. Cercetările în acest caz sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de omor deosebit de grav.

Dacă se va stabili că a avut discenământ în momentul comiterii faptei și va fi găsit vinovat de comiterea acesteia, suspectul riscă pedeapsa închisorii între 15 și 25 de ani sau detenția pe viață”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Vom reveni!

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

opt − doi =

ACTUALITATE
Preşedintele Bobora se ascunde după fusta unui directoar administrativ în cazul abuzului de la Sanatoriul Geoagiu         Cursuri gratuite la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva         Ziua Unirii Principatelor Române – Programul complet al manifestărilor         Cele opt hectare de teren de la marginea Hunedoarei au fost vândute         Ce soartă va avea ultima școală din Bulzeștii de sus: șapte copii mai învață aici         Patru statui noi în Hunedoara         Mărturii în dosarul matriței din Sarmizegetusa Regia         Elevă călcată de mașină pe trecerea de pietoni         Podul rutier peste Strei, din orașul Călan, va fi refăcut         Prins la furat de lemne cu camioneta         L-au acuzat degeaba. Medicul Bende Barna Gavril a câștigat procesul cu ANI         TEATRU LA PRIMARIA DEVA. Oancea vs. Mareş, „Ce formidabilă harababură”         Femeie rănită grav de mașina scăpată de sub control, care a intrat pe trotuar         Încă un an eșuat pentru furnalul de la Govâjdia, cel mai vechi din România         Localnicii își bat joc de cea mai spectaculoasă cascadă cu ape termale         Atenție! Se montează parapeți pe DN 7, la ieșirea din Deva și în Mintia         Agresiune într-o școală din Călan         Hunedoreni reținuți în dosarul jafului vagoanelor de cărbune         Peste 100 de candidați pe posturile de ofițeri și agenți de poliție         Gestul motocicliștilor care au schimbat viaţa „bunicului Victor“