DIN NOU DESPRE GUNOIER ŞI GUNOAIE. Cei care colectează selectiv deşeuri sunt pedepsiţi să rămână cu mizeria la poartă

Dacă v-a trecut prin gând să fiţi cetăţeni europeni civilizaţi şi aţi decis să puneţi peturile în saci separaţi, veţi avea o surpriză neplăcută: gunoierul judeţenei de partid vă lasă deşeurile la poartă. E oficial, confirmat printr-o adresă semnată de directorul executiv ADI Deşeuri. Singura soluţie să scăpaţi de plastic rămâne aceea de a-l vârî printre deşeurile menajere

România s-a angajat să deţină un sistem funcţional de colectare selectivă a deşeurilor până la sfârşitul lunii martie 2019. Ţinta e departe de a fi atinsă în judeţul Hunedoara, unde nici măcar ridicarea gunoaielor la grămadă nu se face la timp. Cu adevărat şocant este faptul că ADI Deşeuri, instituţia care gestionează Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID), pedepseşte cetăţenii care au iniţiativa de a colecta selectiv.

Aberaţia a ieşit la suprafaţă după o emisiune la UNU TV, moderată de Mircea Mihuleţ, unde invitat era Georgeta Barabaş – director al Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) Hunedoara. În timpul emisiunii a sunat un devean de pe strada Aurel Vlaicu care era intrigat de faptul că operatorul de salubrizare Brai – Cata a refuzat să-i ridice sacii în care colectase, separat, doar peturi. Dacă ar fi pus deşeurile de plastic printre gunoaiele menajere, omul n-ar fi avut nicio problemă. Iniţiativa de a fi european civilizat i-a adus numai neplăceri.

Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită

Eduard Felciuc, director executiv ADI Deşeuri, informează că ridicarea deşeurilor reciclabile de la poartă nu face obiectul contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare semnat de gunoierul angajat de Consiliul Judeţean Hunedoara. Potrivit explicaţiilor date de directorul ADI Deşeuri, „operatorul de salubrizare nu este obligat prin contract să ridice din poartă în poartă sacii cu deşeuri reciclabile”. Din adresa semnată de Eduard Felciuc reiese că deşeurile reciclabile vor fi colectate (odată, cândva) în containere de peste o mie de litri „care POT fi amplasate pe platforme ori în alte locuri”. Până când vor fi amenajate respectivele locuri, cetăţenii au doar varianta de a arunca gunoaiele la grămadă. Altfel, rămân cu el în faţa porţii.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − nouă =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Câți hunedoreni au votat la alegerile europarlamentare și la referendumul de duminică         Alegeri 26 mai 2019. HUNEDOARA, ORA 16: Euro-parlamentare – 32,11%, Referendum – 25,21%         Târgul European al Castelelor, la Hunedoara         Sentință definitivă pentru Radu Horia Camil, acuzat de trafic de comori dacice. A fost achitat pentru a doua oară         Accident rutier grav pe șoseaua spre Mănăstirea Prislop         Răspunsul fabulos dat de un român viceprimarului care i-a jignit pe șoferii de TIR         Cel mai bătrân “agent electoral” iese la pensie. Culoarul Mureş Nord trece de la promisiune la statutul de contract         Centenar I. D. Sîrbu         Situația lucrărilor de întreținere și reparații la drumurile județene derulate în 2019         Primăria Deva a achitat la zi banii destinați navetei cadrelor didactice         Trafic reluat în zona pasajului de cale ferată de pe strada Hărăului         Imagini senzaționale de pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva. Ce s-a întâmplat pe Dealul Liliecilor         Voluntarii refac una dintre vechile biserici din Ţara Haţegului         Șosele noi în Ținutul Pădurenilor         Gafă în direct a viceprimarului din Vulcan: „Stă şi învârte de volan, pe 2.000 de euro. Tot să nu muncească”         Avem un județ turistic! Degeaba!         Accident rutier pe Calea Zarandului din Deva         Codrii dispăruți. Tăierile masive de pădure din Ținutul Pădurenilor se văd din satelit         Povestea Buzduganului lui Ioan de Hunedoara, din Porţile de fier ale Transilvaniei         O viitură a provocat distrugeri șoselei construite pe fonduri UE în Ținutul Pădurenilor