DEZVĂLUIRI. Noaptea de coșmar a hoțului care a spart Castelul Corvinilor

Magistrații Judecătoriei Hunedoara au motivat decizia prin care Gabriel Gal (31 de ani), zis Chucky, a primit trei ani şi şase luni de închisoare, pentru furt calificat, în dosarul în care a fost acuzat că a jefuit casieria Castelului Corvinilor şi a furat peste 175.000 de lei, din încasările muzeului pe mini-vacanţa de 1 mai 2017. Banii nu au fost recuperați, iar condamnatul este în libertate până la o decizie definitivă a Curții de Apel Alba Iulia, care va judeca apelul declarat în cauză.

Detalii neobișnuite au ieșit la iveală despre furtul de la Castelul Corvinilor. Casa de bilete nu era asigurată cu gratii, iar în noaptea jafului de la Castelul Corvinilor, un singur paznic era de serviciu la castel. Angajatul firmei de pază beneficia de o încăpere la etajul al doilea, cu utilități și televizor, iar în noaptea furtului nu a observat nimic suspect în zona casieriei, situată lîngă poarta de intrare în castel. La intrarea în castel era o cameră video nefuncțională, însă hoțul a fost dat de gol de o cameră de înregistrare amplasată în tavanul casei de bilete. Banii proveniți din încasările pentru perioada 28 aprilie 2017 – 1 mai 2017 au fost așezați, alături de borderouri într-o cutie de carton așezată sub masă în casa de bilete, iar în sertarul acesteia au fost lăsați 300 de lei în bancnote de 1 leu, 5 lei și 10 lei, aceștia reprezentând banii de schimb pentru a doua zi. „Casierița a asigurat apoi geamul glisabil cu rigla și a ieșit din casa de bilete asigurând-o cu yala funcțională după care a părăsit castelul, în interiorul căruia a rămas doar paznicul de serviciu”, se arată în dosar.

Și-a șters urmele
Așa cum rezulta din înregistrările video surprinse de camera de supraveghere din incinta casei de bilete, după lăsarea întunericului, Gabriel Gal, îmbrăcat cu un hanorac cu glugă și pantofi sport, și-a făcut apariția în zona casei de bilete și a început să forțeze geamul glisabil, împingându-l inițial cu cotul, apoi cu ambele mâini, cu intenția de a-l deschide. Geamul din sticlă a cedat și s-a spart. Hoțul a înlăturat bucățile de sticlă rămase în ramă după care s-a îndepărtat. A revenit după aproximativ 5 minute, a introdus mâna prin geamul spart pentru a deschide yala și a intrat. Apoi cu un material textil a șters amprentele de pe yală. A luat banii din sertar și i-a introdus în hanorac. A șters și amprentele de pe sertar. „Apoi, s-a aplecat și, cu bucata de material, a ridicat cutia din carton în care se aflau banii proveniți din încasări, pe care a așezat-o pe birou și, din interiorul acesteia a scos mai multe teancuri cu bani, precum și cele două borderouri pentru bilete și pentru chitanțe, introducându-le, pe rând, în hanorac, prin deschizătura de la nivelul gâtului. A închis apoi cutia, pe care a luat-o cu el, părăsind casa de bilete”, se arăta în dosar.

S-a târât cu piciorul rupt
Tânărul a plecat spre fântâna castelului și de pe zid a sărit de la o distanță de circa cinci metri. În cădere, a suferit o fractură la piciorul drept și și-a luxat glezna dreaptă. A urcat apoi pe o scară de lemn improvizată pentru ridicarea decorurilor, apoi a coborât la râul Zlaști, traversându-l prin apă. A urcat apoi zidul de beton și și-a continuat deplasarea pe stradă, până la o casă din apropiere în care observase că proprietarii nu dormeau. Ajungând în fața imobilului, Gabriel Gal a strigat la fereastră după ajutor. Un localnic a ieșit și l-a găsit așezat în fund pe bordură, sprijinit în mâni și picioarele întinse înspre stradă. „Inculpatul i-a relatat martorului că a fost bătut și lăsat în acea zonă și că îl doare piciorul drept, astfel că nu se poate ridica de jos. I-a mai spus că nu are telefonul la el și i-a cerut să cheme un taxi. Comanda a fost preluată de un taximetrist care ajungând în zonă l-a observat în lumina farurilor pe inculpat fără a-l putea identifica, care-i făcea semn cu mâna. S-a apropiat de acesta la o distanță de circa cinci metri, fără a coborî din autoturism, ocazie cu care a observat că avea pantalonii uzi și murdari astfel că a tras concluzia că era beat și a părăsit zona fără a onora comanda, informând dispeceratul în acest sens”, se arăta în dosar. Localnicul a sunat din nou la firma de taxi, însă întâi dispecerul și apoi, după explicații, un alt taximetrist a refuzat să comanda.

Asistenta a luat banii „să îi păstreze”
După mai multe minute, la ora 00:42, localnicul a sunat la 112, iar un echipaj de Ambulanță l-a preluat pe tânărul rănit și l-a adus la spital. Acesta nu mai avea hanorcul, ci doar un tricou negru, blugi, pantofi sport, fără alte bagaje. „Personalul medical care a interacționat cu inculpatul a afirmat că acesta avea bani asupra sa. O asistentă a precizat că a primit de la inculpat suma de 4.000 lei spre păstrare, bani pe care i-a introdus într-un plic ce urma să-i fie remis inculpatului după operație. Ulterior, inculpatul a fost operat la picior”, se arăta în dosar. Asupra lui, în urma percheziției efectuată în salonul de Ortopedie, au fost găsiți 1.800 lei, în bancnote de 100 lei.
Între timp, în dimineața de 2 mai, în jurul orei 5:30, agentul de pază a constatat spargerea. I s-a făcut rău și a început să îi curgă sânge din nas. Agentul de pază declarase că de la închiderea Castelului Corvinilor și până în jurul orei 3:30 nu coborâse în zona casei de bilete, iar din locul unde se afla nu putea observa ce s-a petrecut jos. „Atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere. Cu ocazia ultimului cuvânt, a arătat că este nevinovat”, se arăta în dosar.

Comentarii FB

comentarii




2 Răspunsuri la “DEZVĂLUIRI. Noaptea de coșmar a hoțului care a spart Castelul Corvinilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 + optsprezece =

ACTUALITATE
O copilă a murit după ce a căzut de la etajul opt         Când va fi pronunțată sentința în dosarul mafiei comorilor dacice         Căsătorii simbolice de Dragobete, la Castelul Corvinilor         Accident grav pe calea ferată         Agresiune în spital: o femeie a căzut victimă unui recidivist         Trei adolescenți au fost reținuți de polițiști, pentru mai multe tâlhării         Peste 250 de infractori depistați cu ajutorul tehnicii criminialistice         POSTUL PAȘTELUI. Arsenie Boca și secretele celor mai puternice învăţături din Post         Singurătatea satelor din tărâmul de vis al Grădiștii Muncelului         Tânărul din Hunedoara care îi tunde gratuit pe sărmanii dintr-un oraş englez         Alin Simota face primii pași spre eliberare         În atenția crescătorilor de ovine         Curățenie generală pe râul Zlaști         Elevă bătută într-o școală din Deva         Cetatea Devei, subiectul unui nou scandal: ce beneficii și-au dat administratorii sitului         Cum este devastată pădurea de pe Dealurile Silvașului         Soarta cimitirului din Hațeg a fost decisă de magistrați         RAPORT DE CONTURI. Dregătorii hunedoreni s-au întrecut în furăciuni         Accident rutier grav pe șoseaua Hațeg – Caransebeș         Accident rutier produs de o tânără de 22 de ani