DEZVĂLUIRI. Cele mai cumplite crime săvârșite la beție, în Hunedoara

Mai multe dintre cele mai înfiorătoare omoruri săvârșite în ultimii ani în județul Hunedoara au un numitor comun: alcoolul. În unele cazuri, cantitățile mari de țuică băute de ucigași înainte de crime, i-au făcut pe aceștia să comită orori greu de imaginat.

Una dintre cele mai înfiorătoare crime săvârșite în ultimii ani în județul Hunedoara, pe fondul consumului de alcool în cantități mari a dus la condamnarea hunedoreanului Alin Pascal, la opt ani de închisoare. Acesta și-a ucis un apropiat în vârstă de 54 de ani după ce, băut fiind, l-ar fi confundat cu Diavolul. Crima s-a petrecut la începutul anului 2015, în satul Chergheș de la marginea Devei.

Alin Pascal (40 de ani) a declarat că în ziua dinaintea crimei a consumat împreună cu tatăl său la domiciliu, circa 250 ml țuică fiecare, după care a consumat alte câteva pahare de țuică în gospodăria unui sătean, în care se afla și victima. „În continuare inculpatul a arătat că a plecat spre locuința sa împreună cu victima, pe care a invitat-o la el, pentru a o servi cu mâncare și a-i oferi un loc pentru a se culca, întrucât victima locuia singură și avea locuința neîncălzită. Inculpatul susține că la locuința sa, fiind numai ei doi, au povestit diverse lucruri și au mai consumat fiecare încă circa 200 ml țuică. Trezit în noapte, inculpatul susține că victima a început să se transforme în Diavol și a început să-i țâșnească sânge din cap, pe ochi, urechi, gură, moment în care victima s-a ridicat de pe patul pe care se afla și a fugit afară, el a urmărit-o și a constatat că aceasta este căzută în portiță (locul unde a fost identificată de echipa de cercetare la fața locului) și decedată. Alin Pascal susține că a intrat în panică și a început să dea telefoane la cunoștințele din sat. Uneia i-a spus că: „L-am găsit pe Satana mort și să mă ajute să-l iau de aici” sau „l-am găsit pe Satana” sau „l-am omorât pe Satana” . Femeia și soțul ei au găsit victima decedată. În momentul decesului bărbatul ucis prin violență prezenta o alcoolemie de 3,75 gr.%o. Actul medico-legal preciza în concluzii, faptul că gradul ridicat de alcoolemiei a făcut victima să se afle în imposibilitatea de a se apăra. Anchetatorii au stabilit că ucigașul a sărit cu genunchii pe pietul victimei, iar în același timp l-a sugrumat.

Seara de coșmar în Vulcan

Două crime săvârșite la beție au dus la condamnarea lui Cosmin Bărbuți la 24 de ani de închisoare au avut loc pe fondul consumului de alcool. În aprilie 2014, Cosmin Bărbuţi a fost arestat preventiv, după cele două crime comise asupra lui Robert Otescu (24 de ani), patronul unui local din Vulcan, şi Cosmin Blaj (26 de ani), angajat al localului. În jurul orei 23.00, Cosmin Bărbuți s-a deplasat la barul Madness din orașul Vulcan, administrat de Robert Otescu, unde a consumat băuturi alcoolice. Dimineața, în jurul orei 3.30, bărbatul a avut un conflict cu un tânăr din bar, căruia i-a promis răzbunare . I-a strigat tânărului că va pleca acasă, dar se va întoarce pentru a-l omorî. „Inculpatul Cosmin Bărbuți s-a deplasat la locuința sa, situată în apropiere, a luat un cuțit de vânătoare de mari dimensiuni, aparținând tatălui concubinei sale și a revenit, în jurul orei 4.10, la localul Madness, căutându-l pe tânăr, dar și deranjat de faptul că fusese îndepărtat din incinta barului. În apropierea barului, a găsit o bară metalică, înarmându-se și cu aceasta. În fața barului se aflau mai mulți tineri. Unul dintre ei l-a observat pe inculpat, a încercat să îi ia bara metalică din mână și să îl convingă, verbal, să plece acasă, dar nu a izbutit. Cosmin Bărbuți s-a îndreptat cu cuțitul, schițând două gesturi de lovire a martorului, apoi înspre Blaj Cosmin. Acesta din urmă a intrat în fugă în bar, a luat o bâtă, pentru a se apăra și pentru a-l dezarma pe inculpat, dar și pentru a-l împiedica să pătrundă, din nou, în incinta localului”, se arată în dosar.

Ajuns în preajma lui Cosmin Bărbuți, ce se afla în fața motelului lângă barul Madness, Cosmin Blaj a fost lovit, mai întâi, cu bara metalică, peste corp – zona antebrațelor, de trei-patru ori,  și apoi cu cuțitul, în zona piciorului stâng, secționându-i-se artera femurală. „Blaj Cosmin a încercat să se îndepărteze, strigându-le și martorilor să fugă, apoi s-a prăbușit la pământ. După ce l-a lovit, Cosmin Bărbuți s-a întors spre Robert Otescu, aflat în apropierea sa, și i-a aplicat și acestuia o lovitură cu același cuțit, în zona abdominală, provocându-i o plagă înjunghiată. Inculpatul a încercat să fugă de lângă cele două victime, dar a fost urmărit, împrejmuit și imobilizat de mai multe persoane, care au reușit să îi smulgă cuțiul din mână. În scurt timp, Cosmin Blaj a murit, iar a trei zile mai târziu, Robert Otescu a murit la spitalul din Timișoara”, se arăta în dosar.

Ucis în bătaie, după scandalul de la stână

Recent, Tribunalul Hunedoara i-a condamnat pe Mircea Sfetcu (42 de ani, din Galaţi) şi pe Eugen Cercea (25 de ani, din judeţul SIbiu) la câte opt ani de închisoare într-un dosar în care au fost acuzaţi că în luna martie a acestui an au ucis în bătaie un cioban din satul Hondol. Incidentul care a dus la moartea victimei a fost semnalat în 13 martie, în jurul orei 2:30, printr-un apel la 112, în care proprietarul stânii a solicitat ajutor medical pentru bărbatul de 56 de ani rănit grav. Patronul a fost cel care l-a urcat în maşina sa şi l-a coborât de pe munte la drum, într-un loc unde putea ajunge Ambulanţa. Însă echipajul de urgenţă n-a mai putut face nimic pentru salvarea vieţii victimei. Bărbatul care a fost ucis lucra la stână din noiembrie 2015, iar ucigaşii săi erau angajaţi doar cu două-trei săptămâni înainte de crimă şi locuiau în apropierea stânei împreună cu iubitele lor. În seara crimei, după ce s-au întors cu oile la stână, în jurul orelor 19:00 i-a dat bani bărbatului ucis să cumpere un flacon de bere, iar după ce acesta s-a întors cu berea, a continuat să-i reproşeze că lăsase mai mulţi miei fătaţi să moară, şi i-a aruncat la câini, inculpatului fiindu-i teamă că proprietarul stânei le va opri bani din salariu pentru acest fapt. „Observând că victima nu vrea să recunoască cele reproşate, Mircea Sfetcu a declarat că a început să-l lovească cu pumnii, împreună Eugen Cercea, bătaie administrată „în două reprize”, adică după prima bătaie, constatând că victima a recunoscut faptele ce-i fuseseră imputate de către inculpaţi, aceştia au început din nou să-l lovească cu pumnii în abdomen, în coaste şi în spate”, se arată în dosar. Ambii au recunoscut faptele săvârşite.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șapte − 4 =

ACTUALITATE
Cum arată Gara Brad după cinci luni de renovare         Un an de la data la care trebuia finalizată Autostrada Deva – Lugoj         A fost deschis Târgul European al Castelelor, la Hunedoara         Accident rutier cu doi răniți la intrarea în Deva, pe Drumul Național 7         E ŞI ALDE LA GUVERNARE! Mircea Moloţ a reuşit să deblocheze proiectele europene din Ţara Haţegului         Fosta Școală 10 din Hunedoara a ajuns în paragină         DEPOUL DEVASTAT. Ultima „redută” a mocăniței din Hunedoara a fost ruinată         Tribunalul Hunedoara decide soarta spărgătorului de la Castelul Corvinilor         Sfârşit de săptămână cu Târgului European al Castelelor. VEZI Programul evenimentului         Dungi si flori in noua colectie Sense primavara-vara 2017         OMUL CU CEL MAI STUFOS CAZIER RĂMÂNE LIBER. Cu magistraţii la Judecata de Apoi         Ce soartă va avea Pasul Vâlcan, zona turistică pustie dotată cu telegondola de 33 de milioane de lei         Ludovic Orban: „Nu voi tolera coconul acela care se formează în jurul fiecărui lider”         Accident într-o intersecție din Deva         Povestea fostului securist din fruntea minerilor care a condamnat România la CEDO         Percheziții la traficanți internaționali de țigări         Un polițist a salvat un tânăr de la sinucidere         Povestea marii tragedii aviatice din 1940: „Erau peste tot morţi, mutilaţi în modul cel mai îngrozitor”         Șofer căutat de Poliție după un accident         Accident rutier pe Calea Zarandului