Deva, gazda primei ediţii din acest an a Târgului „Produs de Cluj”

„Reuşita celor două evenimente care s-au desfăşurat până acum la Deva, într-o zona etno-folclorică şi istorică deosebită, demonstrează încă o dată faptul că acest proiect al Consiliului Judeţean Cluj este unul de mare succes”, spune Alin Tişe, preşedintele CJ Cluj

„Producătorii şi artizanii clujeni au fost plăcut surprinşi nu doar de numărul mare de vizitatori ai standurilor, ci mai ales de nerăbdarea cu care aceştia au aşteptat ediţia din acest an a Târgului „Produs de Cluj” în vederea refacerii proviziilor de miere, lactate, dulceţuri sau siropuri. De asemenea, la mare căutare printre locuitorii şi turiştii care au vizitat Cetatea medievală a Devei pe parcursul weekend-ului recent încheiat au fost şi produsele pe bază de lavandă, săpunurile naturale, dulciurile, cojoacele şi curelele din piele, dar şi costumele populare şi bijuteriile lucrate manual. În fapt, privind retrospectiv desfăşurarea întregului eveniment, se poate afirma faptul că absolut toate standurile au fost luate cu asalt de vizitatori, precum şi parcul de distracţii, respectiv zona destinată plăcerilor culinare în care s-a gătit în aer liber”, scriu reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj într-o notă informativă.

Se aude şi la CJ Hunedoara?
Asociaţia „Produs de Cluj”, entitate aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a deschis sezonul 2017 al târgurilor de produse tradiţionale, în judeţul Hunedoara, la Deva.
Astfel, pe parcursul celor patru zile ale weekend-ului prelungit de 1 Mai, locuitorii Devei şi ai împrejurimilor au testat marfa celor peste 70 de expozanţi prezenţi la târg. „Reuşita celor două evenimente care s-au desfăşurat până acum la Deva, într-o zona etno-folclorică şi istorică deosebită, demonstrează încă o dată faptul că acest proiect al Consiliului Judeţean Cluj este unul de mare succes, un model demn de a fi preluat la nivel naţional în vederea sprijinirii micilor întreprinzători din domeniul produselor tradiţionale, alimentare sau artizanale. E, aşadar, un motiv de mândrie faptul că acest proiect, pornit de noi în urmă cu aproape şapte ani, se bucură de apreciere peste tot pe unde este prezent”, consideră Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Târgul Produs de Cluj la Deva a fost organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Cluj şi în parteneriat cu Primăria, Consiliul Local Deva şi complexul comercial Shopping City Deva. Următoare manifestare expoziţională de asemenea fel va avea loc la Alba Iulia, între 5 şi 7 mai.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaisprezece + nouă =

ACTUALITATE
Atenție! Se montează parapeți pe DN 7, la ieșirea din Deva și în Mintia         Agresiune într-o școală din Călan         Hunedoreni reținuți în dosarul jafului vagoanelor de cărbune         Peste 100 de candidați pe posturile de ofițeri și agenți de poliție         Gestul motocicliștilor care au schimbat viaţa „bunicului Victor“         Grupare de hoți de cărbune destructurată. Prejudiciul este imens         Elevii din Hunedoara dați dispăruți de familii au revenit acasă         Mii de familii au rămas în beznă în urma fenomenelor meteo extreme         Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată în Hunedoara         Cod portocaliu de vreme rea în județul Hunedoara         SCÂNTEI ÎN CL DEVA. Răzvan Mareş rămâne vice. PSD trage clapă devenilor         Sarmizegetusa Regia se va închide pentru 30 de zile         Doi adolescenți sunt dați dispăruți         Soarta celor doi viceprimari ai Devei va fi decisă         Doliu în breasla magistraților din Hunedoara         Accident rutier pe DN 66, cu doi răniți         Consiliul județean a returnat 2.000.000 lei pentru drumul din munții Orăștiei         Atleta Maria Cioncan va fi comemorată în Hunedoara         Incident grav în gara Devei. Agenții de pază au deschis focul         Autoutilitară mistuită de flăcări pe autostradă