DESTINE. Cum a ajuns o economistă din Hunedoara artista decoraţiunilor romantice

O tânără din Hunedoara, tehnician preţuri de cost la o companie locală, şi-a descoperit acum trei ani pasiunea pentru decoraţiuni şi, de atunci, a realizat zeci şi sute de obiecte hand-made, care au încântat viaţa cunoscuţilor ei.

Mai întâi a fost Marcel. De la el a pornit totul. „Treceam în vremea aia printr-o perioadă mai neargă a vieţii, la serviciu eram pe hală în vremea aia, făceam o sudură de fire cu nişte maşini speciale, când l-am cunoscut întâmplător pe Marcel, prin intermediul unei prietene. Îi văzusem adesea picturile, pentru că el face icoane. Iar eu le tot vedeam într-un magazin din oraş. L-am cunoscut, apoi, în persoană, şi el a început să-mi trimită tot felul de linkuri şi reviste, ca să înţeleg care e procedura şi cum se face. Eu l-am întrebat: «- Da’ ce-s chestiile astea?» El aplica pe icoane tehnicile de învechire rapidă, cu paste speciale. Mi-am comandat şi eu de pe net o parte dintre materiale, aveam cutia, iar apoi cu el am mers şi am cumpărat un pachet de şerveţele cu care trebuia s-o decorăm. Ţin minte că era o imagine cu nişte bambus şi chiar m-am gândit că n-o să iasă cine ştie ce, pentru că şerveţelele nu erau deloc spectaculoase. Dimpotrivă, era un şerveţel banal, urât, chiar. Cu şerveţelul şi cu pasta de decupaj durează foarte mult, că trebuie să stai să se usuce, dar, în cele din urmă, cutia nu a ieşit deloc rău”, mărturiseşte Bianca. Până la urmă, pentru că decorarea cutiei cu modelul de bambus s-a dovedit cum nu se poate mai inspirată, hunedoreanca l-a rugat pe tatăl ei să-i pregătească nişte lemn şi a început să lucreze pe el. „Îmi ieşeau nişte lucruri tare ciudate”, se amuză tânăra. Culorile nu se potriveau, nu aveau niciun sens, parcă… Şerveţelul se aduna, se stricau toate, iar unii dintre prieteni mă întrebau: «- Da’ ce ai vrut să faci aici?» După aia m-am ambiţionat şi am făcut foarte multe cutii. Cutii foarte faine!”.

Mâinile îndemânatice ale Primăverii

Au urmat apoi alte cutii pe care hunedoreanca le-a decorat cu cele mai delicate modele: mai întâi un strat de grund alb, apoi un singur strat fin din cele trei ale şerveţelelor, culori, în completare şi la urmă un lac pe bază de apă, pentru protecţie şi, uneori, unul decorativ, pentru o tentă vintage a obiectului. Apoi au urmat bijuteriile: cerceluşi cu mărgele sau splendide cristale Svarowski. Stă aplecată ore în şir deasupra biroului ei, înflorind ca o primăvară lemnul singuratic. Cutiuţe pentru bijuterii, pentru fotografii, simple tocătoare de bucătărie transformate în obiecte de artă, sticle cu poveşti, ori decorate cu animale haioase, cu melci, scoici şi valuri ale mării… De curând Bianca s-a apucat şi de pictat mobilier: o veche noptieră a fost transformată într-un dulăpior albastru, de culoarea cerului spălat de furtună pe care au înflorit buchetele de trandafiri, iar o măsuţă nou-nouţă, cumpărată special pentru a fi pictată, aşteaptă culorile într-un colţ al camerei. „În şcoală nu mă pricepeam extradordinar de bine la desen, de exemplu. Mi-am dat seama că iubesc să fac asta după ce am tot lucrat şi a început să îmi placă ceea ce ieşea”, adaugă, cu modestie, Bianca.

Cu valiza, în parc

Icoane pe sticlă, vaze pictate cu culori acrilice, agende pictate, tehnica şerveţelului sau tehnica transferului de imagine şi orice obiect trist şi tern prinde viaţă în mâinile hunedorencei. Ce au spus prietenii ei? „Două prietene sunt aşa… mai artiste, deci s-au bucurat mult. Una dintre ele m-a ajutat cu fotografiile. Prima dată când am mers la ea, m-am dus cu o valiză de lucruri, ca să le urc apoi pe BiuBox, pagina mea de Facebook. Cred că era 1 decembrie, dacă-mi amintesc bine, când am mers în parc, la Corvinul, ca să facem fotografii”, râde Bianca. Îi plac mult fotografiile făcute în natură, iar asta se vede. Şi, pentru că şi ea a fost ajutată la rândul ei, Bianca explică oricui, cu generozitate, cum se transformă un banal obiect, într-o mică operă de artă: „Tehnica transferului de imagine se numeşte decupaj: se aplică grundul alb pentru lemn, se finisează cu un şmirghel foarte fin, apoi urmează nişte paste speciale pe care le comand de pe internet. Nu merge lipit, că nu ar mai arăta estetic. Şi eu, la început… făceam nişte catastrofeee! – se amuză tânăra. E destul de greu, nu îţi iese bine din start: nu se potrivesc culorile, mai dai greş şi la tehnică… În timp m-am mai dezmeticit: am învăţat care sunt pastele, acrilicele şi lacurile de care am nevoie. Până acum aveam o altă pastă pentru decupaj, dar, mai nou, folosesc un alt produs, care e foarte eficient şi la tehnica şerveţelului, şi la transferul de imagine. Pasta asta nu e un simplu lipici, deşi funcţionează cumva ca un adeziv. Totuşi, în plus, şi accentuează culorile. La final o să adaug un lac şi o substanţă care va da aspectul de obiect vechi, dacă vreau asta. La tehnica transferului de imagine fotografia pe care tu o prelucrezi vine, practic, în oglindă, pe obiectul pe care vrei să o imprimi. Plus că, de exemplu, dai cu pasta de învechire, dar suprafaţa ţi se murdăreşte toată. Pentru asta e o altă soluţie specială, care ia surplusul de pastă. Însă, dacă stau bine să mă gândesc eu nici nu prea pot să explic cum se face. La mine funcţionează aşa: mă pun la birou şi lucrurile curg de la sine”, mărturiseşte Bianca.

Fragilitate sub paravan

De câte ori a venit obosită de la serviciu, de câte ori a fost necăjită ori oamenii din jur au dezamăgit-o s-a apucat să îmbrace obiecte obişnuite în frumos. A fost maniera ei de a transforma cenuşiul vieţii sale în roz, şi verde şi albastru, de a aduce poveşti şi veselie acolo unde nu era nimic. După cutii, au urmat farfuriile: farfurii de sticlă pe care le-a înveselit cu imagini delicate şi, mai pe rmă, cam orice obiect care i-a picat în mână. În trei ani, de când şi-a descoperit hobby-ul ăsta, a decorat zeci de cutii, sticle, vaze, agende, platouri şi, când n-a mai vrut să se bucure doar ea de ele, a creat un grup pe Facebook: BiuBox. „Când am făcut pagina, m-am gândit aşa… la o cutie. Şi Biu, de la numele meu, doar că un pic masculinizat, că eu am fost aşa… ceva mai băieţoasă”, povesteşte tânăra. Explicaţia asta e aşa… doar un paravan. Se vede cât de colo că frumoasa hunedoreancă e o fire delicată, de artist. De altfel, recunoaşte că nu se regăseşte neapărat în ceea ce face la serviciu, unde e tehnician preţuri costuri. O muncă monotonă, din care, la început, a avut multe de învăţat. Însă Bianca e făcută pentru frumos şi pentru creativitate.

Caută-ţi o meserie!

Odată ce şi-a descoperit pasiunea asta nimic n-a mai putut să o oprească. Lucra mereu, când avea puţin timp. Prefera lemnul, culorile şi imaginile delicate de imprimat în faţa ieşirilor cu prietenii, aşa că orele târzii ale nopţii au prins-o de multe ori la masa de lucru: „Şi sâmbăta, eu în loc să mai ies în oraş sau prin cluburi, stăteam tot în casă şi decoram. Până şi bunica mea, împreună cu care eu locuiesc de mică, mi-a spus că ar trebui să-mi caut o meserie, să nu mă mai murdăresc atâta!”, râde Bianca. De altfel, tot pentru că a locuit cu bunica ei, nu a plecat la facultate într-unul dintre marile oraşe universitare. Spune că nu ar fi putut să o lase singură. În schimb, locul de muncă i-a dat ocazia plecării, şi nu oriunde. S-a simţit în al nouălea cer când, în delegaţie fiind, a ajuns pentru prima oară în Franţa, la Paris. A profitat de fiecare minut liber pentru a vizita celebrele galerii ale muzeelor, scufundându-se cu toată fiinţa în artă. Îi strălucesc ochii când povesteşte despre galeriile Luvrului, de pildă, şi spune că, în afară de câţiva prieteni, o leagă destul de puţine de Hunedoara. „În afară e altceva: acolo se pune mult accent pe creativitate, pe ceea ce poţi să aduci tu în plus şi nou. De asta şi culorile sau substanţele pe care le folosesc nici nu au preţuri chiar atât de mari, dacă e să ţii cont de salariile din Vest”, adaugă Bianca. I-ar plăcea mult o meserie care să-i lase liberă creativitatea, care să-i potenţeze talentul, îndemânarea şi unde să-şi poată pune în valoare ideile. Cum va face asta: poate fonduri europene, poate mutarea ei definitivă din oraş, undeva peste graniţe… Deocamdată, tânăra nu ştie. Chiar primăvara care stă să rupă colţurile iernii ar putea să-i aducă ei, fetei care înfloreşte lumea cenuşie a Hunedoarei, ocazia de a înflori. De a înflori nu obişnuitul, nu obiectele gri, ci destinul ei însăşi, de această dată.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × patru =

ACTUALITATE
A fost deschis Târgul European al Castelelor, la Hunedoara         Accident rutier cu doi răniți la intrarea în Deva, pe Drumul Național 7         E ŞI ALDE LA GUVERNARE! Mircea Moloţ a reuşit să deblocheze proiectele europene din Ţara Haţegului         Fosta Școală 10 din Hunedoara a ajuns în paragină         DEPOUL DEVASTAT. Ultima „redută” a mocăniței din Hunedoara a fost ruinată         Tribunalul Hunedoara decide soarta spărgătorului de la Castelul Corvinilor         Sfârşit de săptămână cu Târgului European al Castelelor. VEZI Programul evenimentului         Dungi si flori in noua colectie Sense primavara-vara 2017         OMUL CU CEL MAI STUFOS CAZIER RĂMÂNE LIBER. Cu magistraţii la Judecata de Apoi         Ce soartă va avea Pasul Vâlcan, zona turistică pustie dotată cu telegondola de 33 de milioane de lei         Ludovic Orban: „Nu voi tolera coconul acela care se formează în jurul fiecărui lider”         Accident într-o intersecție din Deva         Povestea fostului securist din fruntea minerilor care a condamnat România la CEDO         Percheziții la traficanți internaționali de țigări         Un polițist a salvat un tânăr de la sinucidere         Povestea marii tragedii aviatice din 1940: „Erau peste tot morţi, mutilaţi în modul cel mai îngrozitor”         Șofer căutat de Poliție după un accident         Accident rutier pe Calea Zarandului         SĂPTĂMÂNA POMENILOR. Danii de peste patru milioane de lei pentru ONG-iştii hunedoreni         MICII DUMNEZEI DE LA ŢARĂ. Primarul Mihai Irimie (PNL) lasă Şoimuşul pe sec