Destinația ecoturistică Ţara Haţegului – Retezat a fost recunoscută oficial de către Autoritatea Națională pentru Turism

Ţara Haţegului – Retezat, a treia destinaţie ecoturistică certificată din România, a fost vedetă în deschiderea oficială a Târgului de Turism al României, primind, alături de Ţinutul Zimbrului – Vânători Neamţ, diploma de recunoaştere din partea Autorităţii Naţionale pentru Turism.

 

Statutul de Destinație ecoturistică a fost obținut în urma vizitei de evaluare realizată, în cursul lunii iunie, de reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Turism, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Turism şi ai Asociaţiei de Ecoturism din România.

 

“Anul acesta se împlinesc 10 ani de când colegii mei de la Asociaţia de Turism Retezat au avut un vis îndrăzneţ şi au conturat imaginea viitoarei destinaţii de ecoturism Ţara Haţegului – Retezat. Iată că, după ani de muncă şi după ce am reuşit să punem în valoare un parteneriat public – privat care să funcţioneze în scopul dezvoltării şi promovării acestei zone minunate, am ajuns ca astăzi să primim atenţia cuvenită din partea autorităţilor centrale. Pentru acest lucru, le mulţumesc tuturor partenerilor noştri, şi în mod special reprezentanţilor celor două arii naturale protejate din destinaţie, Administraţia Parcului Naţional Retezat şi Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului – Geoparc Internațional UNESCO,  colegi de nădejde, care au fost alături de mine în acest moment festiv. Totodată, un gând de mulţumire se îndreaptă şi către Asociaţia de Ecoturism din România, entitatea care coordonează Reţeaua Naţională de Destinaţii de Ecoturism, dar şi spre Romanian American Foundation şi Fundaţia pentru Parteneriat, care susţin financiar dezvoltarea ecoturismului în România”, a declarat Anca Rusu, managerul Destinaţiei ecoturistice Ţara Haţegului – Retezat.

 

Această nouă recunoaștere pentru Țara Hațegului vine exact la un an de la adoptarea deciziei UNESCO de a crea Programul Internațional pentru Geoștiințe și Geoparcuri. Pe 17 noiembrie 2015, Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, alături de toate celelalte geoparcuri membre în Rețeaua Globală a Geoparcurilor, a devenit sit UNESCO de importanță geologică. Momentul a fost marcat și prin prezența, la standul județului Hunedoara de la Târgul de Turism al României, a lui Zalmoxes robustus, macheta în mărime naturală a unuia dintre dinozaurii care au populat în urmă cu cca. 70 de milioane de ani fosta Insulă a Hațegului. Macheta a fost realizată de Brian Cooley, unul dintre cei mai apreciați paleoartiști din lume.

 

Zona Țara Hațegului – Retezat este singura din țară care are pe teritoriul său două situri de importanţă internaţională, recunoscute şi promovate de UNESCO ( Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului și Rezervația Biosferei Retezat), dar și o destinație ecoturistică recunoscută la nivel național.

 

Destinaţia ecoturistică Ţara Haţegului – Retezat este coordonată de către Asociaţia de Turism Retezat, iar partenerii care contribuie la dezvoltarea zonei sunt: Administraţia Parcului Naţional Retezat, Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului – Universitatea din Bucureşti, Instituţia Prefectului judeţul Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi “Decebal” Hunedoara, Serviciul Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Colegiul Naţional “I.C. Brătianu” Haţeg, Unitățile Administrativ – Teritoriale din Ţara Haţegului, Asociaţia Intercomunală Ţara Haţegului şi operatorii în turism cu certificare Eco-România din zonă.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 3 =

ACTUALITATE
Tragedie pe șoseaua Deva – Brad         De ce au fost achitați doi dintre vânătorii de comori din Munții Orăștiei         Un bărbat a fost înjunghiat în fese pe o terasă din Deva         Cum se lucrează pe Autostrada Lugoj – Deva         Pregătiri pentru viitorul centru pietonal din Hunedoara         ÎN GOANA DUPĂ IMAGINE. Vicele Răzvan Mareş (PSRo), obligat să-şi cârpească propriile minciuni         Întâlnire cu academicianul Răzvan Theodorescu. O carte-document lansată la Deva         Lucrări de reamenajare urbană la Deva         Restricții de luni până vineri pe drumul spre Mănăstirea Prislop         Femeie tâlhărită în Hunedoara         Pieton rănit într-un accident pe DN 7         Patru tineri s-au luat la bătaie în centrul Devei         Octogenarul condamnat la închisoare pentru că și-a atacat soția cu barda         Cum a ajuns cetatea dacică Blidaru la un pas de a fi dotată cu un funicular de doi kilometri         Dosarul fostei case a președintelui Klaus Iohannis a ajuns pe rolul Tribunalului Hunedoara         Istoria bogatei familii Kendeffy care a stăpânit Retezatul         S-au înmulțit cazurile de înșelăciune în județul Hunedoara         Pericolele din iarbă: cum ne păzim de vipere și căpușe         Un business profitabil, gestionat din fața computerului         Moțiunea de cenzură a fost adoptată oficial. Guvernul este demis