Deschiderea primei sesiuni din 2016 pentru depunerea cererilor de finanțare a proiectelor prin PNDR

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale primește, începând din 28 aprilie 2016, cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții în cadrul primei sesiuni de depunere a proiectelor prin intermediul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), pentru anul 2016.

 

Solicitanții de fonduri europene pentru agricultură și dezvoltare rurală au la dispoziție peste 541 milioane de euro pentru submăsurile lansate deja lansate.

Solicitanții de finanțare europeană nerambursabilă pot depune în intervalul 28 aprilie – 31 octombrie 2016, proiecte pentru investiții în exploatații agricole (Submăsura 4.1 – sM4.1), pentru instalarea tinerilor fermieri (Submăsura 6.1 – sM6.1) și pentru dezvoltarea fermelor mici (Submăsura 6.3 – sM6.3).

Sesiunea anuală continuă de primire a proiectelor este deschisă în intervalul 28 aprilie 2016, ora 12.00 – 31 octombrie 2016, ora 16.00 pentru sM 4.1, sM 6.1 și sM 6.3.

În acest an se deschid pentru prima oară Submăsura 16.4 „Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul agricol”și Submăsura 16.4a „Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul pomicol”. Pentru aceste 2 submăsuri, sesiunea de depunere se desfășoară între 28 aprilie 2016, ora 12.00 și 31 iulie 2016, ora 16.00.

Modalitatea de depunere a proiectelor este cea on-line pe pagina oficială a Agenției www.afir.info pentru sM 4.1, sM 6.1, sM 16.4, sM 16.4a. Solicitările de finanțare prin sM 6.3 se depun în format tipărit și electronic la sediile Oficiilor Județene ale AFIR în zilele lucrătoare ale săptămânii în intervalul orar 09:00 – 14:00 și în ultima zi a sesiunii (31 octombrie 2016) în intervalul orar 09:00 – 16:00.

„Suntem pregătiți să venim în întâmpinarea celor ce vor finanțare. Am făcut numeroase simplificări și am reglat multe lucruri pentru ca procesul de depunere să fie mult mai eficient. Este doar o primă etapă, urmând să deschidem în cel mai scurt timp și sesiunile pentru alte submăsuri,” a declarat Andras SZAKAL, directorul general AFIR.

Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție Ghidul Solicitantului care poate fi consultat pe site-ul Agenției, www.afir.info, la secțiunea „Investiții PNDR”, în pagina dedicată fiecărei Submăsuri în parte.

 

Informații suplimentare

 

Cea mai mare alocare bugetară din această sesiune, de 270 milioane de euro este disponibilă pentru „Investiții în exploatații agricole” (sM 4.1). Alocarea financiară anuală  este împărțită astfel pe sectoare: vegetal 140 milioane de euro, zootehnic 80 milioane de euro, zona montană 40 milioane de euro și ferma de familie are o alocare de 10 milioane de euro.

Beneficiarii eligibili pentru această submăsură sunt  persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale/ familiale, societățile comerciale/ agricole, cooperativele agricole și grupurile de producători, dar și institutele de cercetare.

Investiții eligibile în cadrul sM 4.1 pot fi : construcția, extinderea, modernizarea și dotarea construcțiilor din cadrul fermei; amenajarea și dotarea spațiilor de desfacere și comercializare, precum și alte cheltuieli de marketing, în cadrul unui lanț alimentar integrat. Valoarea sprijinului poate atinge 2 milioane de euro pe proiect în cazul lanțurilor alimentare integrate.

Pentru Submăsura 6.1 „Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri”, submăsură care a beneficiat de un interes deosebit anul trecut, cei interesați dispun în această sesiune de o alocare bugetară anuală de 161 milioane de euro, din care pentru zona montană sunt disponibile 33 milioane de euro. Intensitatea sprijinului pentru această submăsură este de 100%.

Beneficiari eligibili sunt persoane fizice înregistrate și autorizate, asociați unici sau majoritari ai unor SRL-uri, cu vârsta maximă de 40 de ani, care își iau angajamentul de a deveni fermieri activi.

Investiții eligibile sunt toate cheltuielile propuse prin Planul de Afaceri, inclusiv capitalul de lucru şi activităţile relevante pentru implementarea în bune condiţii a planului aprobat pot fi eligibile indiferent de natura lor.

Planul de Afaceri trebuie să conțină prezentarea situației inițiale a exploatației, prezentarea etapelor și a obiectivelor propuse, prezentarea detaliată a acțiunilor. Totodată, tânărul fermier trebuie să-și stabilească domiciliul și sediul social în UAT-ul în care este înregistrată exploatația.

Valoarea sprijinului în cadrul acestei submăsuri este 50.000 de euro pentru exploatațiile între 30.000 SO și 50.000 SO sau 40.000 de euro pentru exploatațiile între 12.000 SO și 29.999 SO.

Alocarea bugetară disponibilă aferentă Submăsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” este de 100 milioane de euro pentru acest an, din care 21 milioane de euro pentru zona montană. Intensitatea sprijinului pentru această submăsură este de 100%.

Beneficiarii eligibli sunt fermierii care au drept de proprietate și /sau drept de folosinţă pentru o exploatație agricolă, care sunt persoane fizice înregistrate sau autorizate sau au un SRL și care respectă încadrarea în categoria microîntreprinderi sau întreprinderi mici.

Investiții eligibile: Sprijinul va fi utilizat pentru realizarea Planului de Afaceri (PA) şi activitatea economică desfăşurată de beneficiar. Cheltuielile propuse în PA, inclusiv capitalul de lucru şi activităţile relevante pentru implementarea corectă a planului aprobat pot fi eligibile, indiferent de natura acestora.

Planul de Afaceri trebuie să conțină prezentarea situației inițiale a exploatației, prezentarea etapelor și a obiectivelor propuse, prezentarea detaliată a acțiunilor.

Valoarea sprijinului: 15.000 euro pe o perioadă de 3/ 5 ani, în 2 tranșe, pentru ferme între 8.000 şi 11.999 SO.

Submăsurile dedicate cooperării atât în sectorul agricol, cât și în cel pomicol, dispun de o alocare bugetară totală de 10,5 milioane de euro, împărțite astfel: pentru sM 16.4 fondurile disponibile în această sesiune sunt de 7 milioane de euro, iar pentru sM 16.4a sunt de 3,5 milioane de euro.Valoarea sprijinului este de maxim 100.000 euro pentru ambele submăsuri, iar Intensitatea sprijinului este de 100%.

Beneficiari eligibili sunt reprezentați de Parteneriatele constituite în baza unui Acord de Cooperare din cel puţin un partener din categoriile de mai jos și cel puțin un fermier sau un grup de producători/o cooperativă care își desfășoară activitatea în sectorul agricol/pomicol, în funcție de submăsură.

  • Fermieri;
  • Microîntreprinderi și întreprinderi mici;
  • Organizații neguvernamentale;
  • Consilii locale;
  • Unități școlare (inclusiv universitățile de profil), unitățile sanitare, de agrement și de alimentație publică.

 

Investiții eligibile sunt sprijinite cheltuielile prevăzute în Planul de marketing/ studiu, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse, din următoarele categorii:

Studii/ planuri – Elaborarea studiilor și planurilor de marketing asociate proiectului, inclusiv analize de piață, conceptul de marketing. Pentru această categorie de cheltuieli intensitatea sprijinului este de 100%. Acestea reprezintă cheltuieli privind costurile generale ale proiectului și trebuie să respecte condiţiile specifice acestui tip de cheltuieli.

Costurile de funcţionare a cooperării. Ele pot fi efectuate după semnarea contractului, nu vor depăși 20% din valoarea totală eligibilă a proiectului, şi pot cuprinde: Cheltuieli de transport și de subzistență ale coordonatorului și partenerilor (diurna), legate de activitățile parteneriatului, conform legislaţiei naţionale; Onorarii ale personalului; Cheltuieli legate de închirierea spațiilor de desfășurare a întâlnirilor parteneriatului, închiriere sediu, achiziţie echipamente IT şi alte dotări necesare desfăşurării cooperării. Pentru costurile de funcționare a cooperării intensitatea sprijinului este de 100%.

Costuri directe ale proiectelor specifice corelate cu planul proiectului, inclusiv costuri de promovare, şi pot cuprinde: cheltuieli de promovare inclusiv pagina web, broșuri, pliante, bannere, promovare plătita prin social media şi alte rețele de publicitate, radio si televiziune.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

douăzeci − 15 =

ACTUALITATE
Cum arată Gara Brad după cinci luni de renovare         Un an de la data la care trebuia finalizată Autostrada Deva – Lugoj         A fost deschis Târgul European al Castelelor, la Hunedoara         Accident rutier cu doi răniți la intrarea în Deva, pe Drumul Național 7         E ŞI ALDE LA GUVERNARE! Mircea Moloţ a reuşit să deblocheze proiectele europene din Ţara Haţegului         Fosta Școală 10 din Hunedoara a ajuns în paragină         DEPOUL DEVASTAT. Ultima „redută” a mocăniței din Hunedoara a fost ruinată         Tribunalul Hunedoara decide soarta spărgătorului de la Castelul Corvinilor         Sfârşit de săptămână cu Târgului European al Castelelor. VEZI Programul evenimentului         Dungi si flori in noua colectie Sense primavara-vara 2017         OMUL CU CEL MAI STUFOS CAZIER RĂMÂNE LIBER. Cu magistraţii la Judecata de Apoi         Ce soartă va avea Pasul Vâlcan, zona turistică pustie dotată cu telegondola de 33 de milioane de lei         Ludovic Orban: „Nu voi tolera coconul acela care se formează în jurul fiecărui lider”         Accident într-o intersecție din Deva         Povestea fostului securist din fruntea minerilor care a condamnat România la CEDO         Percheziții la traficanți internaționali de țigări         Un polițist a salvat un tânăr de la sinucidere         Povestea marii tragedii aviatice din 1940: „Erau peste tot morţi, mutilaţi în modul cel mai îngrozitor”         Șofer căutat de Poliție după un accident         Accident rutier pe Calea Zarandului