Deputatul Carmen Hărău: ”În acești patru ani s-a produs o erodare de imagine”

Deputatul Carmen Hărău se declară nemulțumită de rezultatul pe care PNL l-a obținut, atât în țară, cât și în județul Hunedoara, precizând că trebuie identificate cauzele în perioada imediat următoare. 

”Deosebit de nemulțumitoare și neașteptate pentru Partidul Național Liberal (rezultatul alegerilor parlamentare – n.r.), partidul din care fac parte. Este un scor sever, ale cărui cauze va trebui să le identificăm și să le analizăm rapid în perioada următoare”, a declarat Carmen Hărău.

La alegerile din 2012, deputatul obținea peste 18.000 de voturi în Hunedoara, iar acum a obținut aproape 4.000. Ce crede ea că s-a întâmplat?

”Identificarea unui partid cu persoanele de pe liste este, fără doar și poate, reală, într-o anumită măsură, în ceea ce privește capul de listă, iar eu am fost cap de listă. Dar pe trendul acesta național, și cu faptul că s-a votat practic o listă și nu o persoană, nu există comparație (cu rezultatul din 2012 – n.r.). Comparăm lucruri diferite. Pe de altă parte, este foarte adevărat că în acești patru ani de zile s-a produs o erodare de imagine, erodare de încredere, orizontul de așteptare a hunedorenilor a fost foarte mare. Și, deși am muncit pe rupte, și am câteva realizări notabile, nu am reușit să rezolv toate problemele pe care hunedorenii s-ar fi așteptat să le rezolv, dată fiind reputația mea de om foarte eficient în zona economică din mediul privat. Nu-i niciun fel de problemă, voi ajunge din nou în Parlament și voi milita pentru a modifica programul parlamentarilor, astfel încât perioada de contact cu cetățenii să fie mai mare”, susține deputatul.

Mai mult, Carmen Hărău precizează că în anii următori va fi mai atentă la promovarea propriei imagini.

”În plus față de asta, voi fi mai atentă la oromovarea propriei imagini, lucru pe care până acum nu l-am făcut, în patru ani de zile m-am concentrat pe obiectivele pe care le aveam ca și politician, dar voi modifica, în următoarea perioadă, comportamentul vizavi de această problemă”, spune Carmen Hărău.

În județul Hunedoara, PNL a obținut 21,17% la Senat și 21,72% la Camera Deputaților.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Deputatul Carmen Hărău: ”În acești patru ani s-a produs o erodare de imagine”

  1. Zona Zoster

    Multumita?Jignitor!Dupa ce au distrus PNL cu “TAMPAII”lcooptati in parttid:Ritzi,Paducel si alti nemernici,coana e multumita ca va lua pensie ca doi mineri cu 20 de ani vechime.Daca tacea,ramanea doar lipsita de bun simt si atat.Asa…..

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − patru =

ACTUALITATE
Șeful Poliției Hunedoara despre cazul polițistului ucis în gara suceveană         Traian Berbeceanu, despre cazul șocant al polițistului ucis în gara suceveană         Accident pe Calea Zarandului         Adolescentă înșelată pe stradă         Prins la furat de cărbune         Căutări în noapte. O tânără s-a rătăcit în Masivul Retezat         Parada portului popular. Centrul vechi al Hunedoarei a fost animat de pădureni         Restricții pe drumurile Hunedoarei         Avertizare meteorologică         Statuia Regelui Ferdinand I, de la Orăștie         Accident rutier la ieșirea din Petroșani         Motociclist rănit într-un accident         Un tânăr s-a prăbușit cu parapanta la poalele Retezatului         Calendar rural. Zile de muncă și zile de sărbătoare         Soarta Cimitirului celor uitați de pe șantierul autostrăzii Lugoj – Deva         Ziua Porților Deschise la Castelul Corvinilor         Dosarul morții lui Darius Șendroiu a ajuns în instanță         Oameni de lângă noi. La o șuetă cu scriitoarea Silvia Beldiman         Numire la Prefectură. Dorel Bretean (ALDE) este noul subprefect al județului Hunedoara         Trei ani de la înființarea postului de jandarmi din Vața de Sus