De vineri ar trebui să circulăm fără întrerupere pe autostrada Orăştie – Sibiu

De vineri, 30 septembrie, ar trebui să circulăm pe autostrada Orăştie – Sibiu fără întrerupere. Cel puţin aşa au declarat reprezentanţii Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, în repetate rânduri.

 

 

De la sfârşitul acestei luni, lucrările de reconstrucţie a tronsonului demolat între Cunţa (judeţul Alba) şi Sălişte (judeţul Sibiu) ar trebui să fie finalizate. Autorităţile au confirmat de mai multe ori data de 30 septembrie drept termen la care se va circula neîntrerupt pe autostradă, între Sebeş şi Sibiu.

Segmentul de 22 de kilometri dintre Cunţa şi Sălişte a costat peste 600 milioane de lei, fără TVA. CNADNR reface tronsonul demolat prin lucrări în regie proprie. Abia la începutul lunii august, toate aprobările au fost obținute, iar muncitorii s-au apucat de lucru.

După ce a verificat lucrările în teren, la începutul acestei luni, şeful CNADNR, Cătălin Homor, a confirmat termenul de 30 septembrie pentru finalul lucrărilor. S-a lucrat pe schimburi, inclusiv în weekend-uri.

Refacerea celor 200 de metri de autostradă demolați între Cunța și Săliște se face prin realizarea a peste 800 de metri de ”tranșei drenante”, menite să scoată apa din fundația autostrăzii.
Autostrada Sibiu-Orăștie a fost inaugurată de fostul premier Victor Ponta cu puţin înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale. La doar zece zile după deschiderea circulației, au apărut fisuri în asfalt. Câteva luni mai târziu, 500 de metri erau distruşi. Ulterior, contractul cu firma de construcţii a fost reziliat, iar tronsonul a fost închis. Iniţial se vorbea de aproape două luni, dar s-a făcut un an. Timp în care şoferii sunt nevoiţi să circule pe drumul național 1, între Cunţa şi Sălişte.

Pe 7 septembrie s-a împlinit un an de când Autostrada Orăştie – Sibiu a fost închisă între Cunţa (judeţul Alba) şi Sălişte (judeţul Sibiu), din cauza surpărilor. Dacă iniţial urma să fie redeschisă în câteva luni, abia în august au început lucrările, derulate de CNADNR.

În prezent, România are 733 de kilometri de autostradă, însă în acest bilanţ este inclus şi lotul de 22 de kilometri al autostrăzii Sibiu-Orăştie, închis la zece luni după inaugurare pentru grave deficienţe.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 + treisprezece =

ACTUALITATE
Grupare de hoți de cărbune destructurată. Prejudiciul este imens         Elevii din Hunedoara dați dispăruți de familii au revenit acasă         Mii de familii au rămas în beznă în urma fenomenelor meteo extreme         Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată în Hunedoara         Cod portocaliu de vreme rea în județul Hunedoara         SCÂNTEI ÎN CL DEVA. Răzvan Mareş rămâne vice. PSD trage clapă devenilor         Sarmizegetusa Regia se va închide pentru 30 de zile         Doi adolescenți sunt dați dispăruți         Soarta celor doi viceprimari ai Devei va fi decisă         Doliu în breasla magistraților din Hunedoara         Accident rutier pe DN 66, cu doi răniți         Consiliul județean a returnat 2.000.000 lei pentru drumul din munții Orăștiei         Atleta Maria Cioncan va fi comemorată în Hunedoara         Incident grav în gara Devei. Agenții de pază au deschis focul         Autoutilitară mistuită de flăcări pe autostradă         Familii amenințate cu evacuarea din cantoanele gării Devei. Cum se va transforma zona         Un medic specialist va reprezenta interesele cetățenilor din Archia în Consiliul Local Deva         Cod galben de polei în Hunedoara         Camionetă cu butelii implicată într-un accident rutier         MODELUL ORADEA. Poliţie locală fără ifose, turism fără vedetism politic