DARE DE SEAMĂ. Ce isprăvi au mai făcut edilii Devei

 

Edilii Devei s-au angajat să dea săptămânal câte un raport de activitate. La două luni de la preluarea puterii, şefii oraşului au început să gâfîie, iar dările de seamă sunt tot mai subţiri. Pe de altă parte, încă nu avem o imagine a fărădelegilor comise în mandatul fostului primar Petru Mărginean

 

Primăria Deva anunţă persoanele cu dizabilităţi, handicap grav şi accentuat, fără aparţinători, care îndeplinesc condiţiile pentru a beneficia de ajutoarele alimentare finanţate din fonduri U.E şi nu se pot prezenta la sediul Direcţiei de asistenţă socială pentru revendicarea acestora, că pot solicita în scris sau telefonic la numărul 0254/21.80.30, pentru a primi pachetele la adresa de domiciliu.

 

Transferul secolului

 Fotbalistul Ousmane N’Doye a ajuns săptămâna trecută la Deva. Senegalezul a fost prezent la sediul Primăriei municipiului Deva, unde s-a întâlnit cu reprezentanții administrației publice locale pentru  parafarea unui acord în vederea legitimării la Clubul Sportiv Cetate Deva. „În urma acestui acord, singura problemă de clarificat în privința fotbalistului de cetățenie senegaleză, potrivit legislației române, este cea a dreptului de muncă”, informează edilii Devei.

 

Proiecte pentru Deva

 „Reprezentanţii administraţiei devene împreună cu doamna Dana Pîrvu și Diana Negruţ, din cadrul Direcţiei de dezvoltare au avut o întâlnire, joi, 11 august 2016, cu o parte din consilierii locali. Întâlnirea a avut ca scop prezentarea viitoarelor proiecte finanţate din fonduri europene bazate pe Axa 4 şi anume finanţarea municipiilor reşedinţă de judeţ, de care va beneficia Municipiul Deva şi locuitorii acestuia în următorii ani. În cadrul acestor proiecte sunt cuprinse modernizarea transportului public local, modernizarea zonei gării şi zonei Cetăţii, precum şi construirea a două noi creşe în Municipiul Deva. Consilierii locali prezenţi, respectiv domnul Tiberiu Coroiu (PSRO), Adina Chirilă (PSRO), Emilia Clej (PSD), Vasile Ţonea (PSD), Mircea Birău (PNL) şi Florin Oancea (ALDE), au apreciat ca fiind benefic şi oportun implementarea acestor proiecte în Municipiul Deva”, scriu în darea de seamă şefii Primăriei. De asemenea, viceprimarul Ovidiu Moș (PSD) a participat, timp de două zile, la o conferinţă organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în parteneriat cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative, la București, având ca temă prezentarea proiectului ,,Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și pentru sprijinirea dezvoltării la nivel local (SPC)”.

 

Iluminatul public

 Executivul Primăriei municipiului Deva, împreună cu reprezentanții societății comerciale ELECTROSTĂNCĂLIE S.R.L, s-au întrunit, în baza contractului de concesiune, în vederea reglementării deficiențelor privind sistemul de iluminat public iar în urma verificărilor s-a constatat că aceste deficiențe sunt reprezentate de cablurile subterane degradate ca urmare a vechimii acestora. Inventarierea a cuprins și becurile arse amplasate pe stâlpii de pe raza Municipiului Deva, urmând ca, în cel mai scurt timp, sistemul de iluminat public să funcționeze la parametrii normali.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 + 19 =

ACTUALITATE
A murit medicul ginecolog Gheorghe Lazăr         „Sub semnul lupului”, la DACFEST 2017         Vandalisme în Hunedoara         “PREMIANŢII FĂRĂ PREMII”, VARIANTA NASOALĂ. Consiliul Judeţean Hunedoara acordă diplome de excelenţă second hand         OPERAȚII PE RETINĂ. Performanțe la Clinica de Oftalmologie Opticline din Deva         Un jandarm montan a devenit eroul unui copil de șapte ani         “DECÂT” BUBUREŞTI. Niciun oraş din “provincie” nu-i destul de bun pentru Guvernul PSD         Hanul vechi din Orăștie a devenit monument al degradării         Adevărul despre jaful de la Castelul Corvinilor. Ce nu s-a aflat în aproape două luni de la dispariția banilor         ÎN ZONA ORĂŞTIE. Un absolvent din zece schimbă şcoala cu şomajul         Accident rutier grav provocat de o tânără de 21 de ani         Doi adolescenți de 16 ani au furat mașina unei tinere și au plecat la plimbare         Soarta tristă a faimoasei biserici de marmură din Alun         Fotograful care merge sute de kilometri pe jos pentru a promova Hunedoara         Vineri, Primăria Municipiului Deva nu încasează taxe și impozite locale!         CÂT VOR PLĂTI DEVENII? Preţul gunoaielor e la mâna primarului Ovidiu Moş         Traian Berbeceanu îi dă replica fostului său anchetator         Percheziții în Hunedoara, într-un dosar privind acordarea ilegală a diplomelor de studii         Furtunile au făcut pagube însemnate în nordul județului         Furtuna a distrus un drum din Retezat