Daniel Pleșcan a fost trimis în judecată pentru agresarea unui polițist

Daniel Pleșcan, fiul fostei consiliere județene Dorina Pleșcan, judecat pentru proxenetism, va ajunge din nou în fața instanței, după scandalul petrecut pe o terasă din centrul Petroșaniului.

Tânărul de 27 de ani a fost trimis în judecată, într-un dosar de loviri și alte violențe, în care mai este inculpat și un prieten de-al său, Roger Fociac. Procesul va avea loc la Judecătoria Petroșani. În urmă cu o lună, Daniel Pleşcan a fost implicat într-un scandal, într-un local din Petroşani, în timpul căruia un poliţist a fost agresat. Poliţistul în vârstă de 44 de ani a ajuns în spital, unde a primit îngrijiri medicale. Recent, Daniel Pleşcan a fost condamnat, în primă instanţă, la trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul prostituatelor de lux din hotelurile Văii Jiului. A declarat apel, iar dosarul va fi soluţionat de Curtea de Apel Alba Iulia. Daniel Pleşcan (27 de ani), Mihaela Ciociu (24 de ani) şi Silviu Praţa (35 de ani) sunt judecaţi în acest dosar pentru infracţiuni de proxenetism şi trafic de minori. De asemenea, fiul Dorinei Pleșcan mai este judecat pentru conucere fără permis, într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Petroșani.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cincisprezece − 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Soarta tristă a femeii rămase fără casa ridicată în mijlocul pădurii         Licitație de peste 14 milioane de lei, întoarsă de CNSC         Aproape 600.000 de lei pentru paza obiectivelor INSEMEX         Cine a câștigat licitația pentru restaurarea Castelului Corvinilor         Superlativele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara         CONCURS DE INCOMPETENŢE. La eşecuri, şefii Consiliului Judeţean dau vina pe subalterni         ÎN SLUJBA VIEŢII, ÎN AJUTORUL OAMENILOR. Cinci ani de funcţionare a Centrului pentru Situaţii de Urgenţă fără nicio secundă de întrerupere         Zimbrii dau târcoale satelor din Țara Hațegului         Străinii atrași de frumusețea unei așezări din Ținutul Pădurenilor         Trimis în judecată pentru abuzarea fiicelor         Orașele hunedorene care se întrec pentru cele mai importante finanțări UE         Începe sesiunea de iarnă la Universitatea Petroșani         Drumurile naționale intră în reparații         SIFONARE DE PARALE CU SF-URI. Primăria Hunedoara a cumpărat studii duble pentru reabilitarea Centrului Istoric         Infractori adolescenți. Și-au urmărit victima până la bloc și i-au smuls poșeta de pe umăr         Se circulă în condiții de iarnă pe multe drumuri județene.         Beneficiarii de ajutor social pot lucra, ca zilieri, la firmele care au nevoie de forță de muncă sezonieră         Bărbat dispărut de peste trei săptămâni         Un incendiu a mistuit casa femeii care trăia în mijlocul unei păduri din Ţinutul Pădurenilor         Castelul Corvinilor a adus peste șase milioane de lei la bugetul local