CUPA DHS LA CICLISM. Competiţie dedicată elevilor de gimnaziu – ediţia a VII-a

Marți s-a dat startul competiţie judetene Cupa DHS la ciclism, concurs de îndemanare pe biciclete și educație rutieră, dedicat elevilor din clasele V-VIII, organizat de Eurosport DHS cu sprijinul Carrefour România. La startul competiției s-au aliniat în jur de 100 de participanți formând 25 de echipe.

 

Competiţia aflată în desfăşurare în etape judeţene 04 aprilie – 10 iunie adună la start elevi din 26 de oraşe ale ţării, dornici să câştige premiile oferite de organizatori. Premiile se vor decerna celor mai merituoşi participanţi la etapa finală naţională de la Târgoviste, în perioada 22 – 25 iulie 2016.

Alături de DHS și principalul sponsor Carrefour Romania, sunt parteneri și Ministerul Educației și Cercetării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne prin IGPR, Federația Română Sportul Pentru Toți, Club Sportiv Silver Fox, Direcțiile Județene De Sport , Consiliul Județean Hunedoara, Crucea Roșie, Primăria Municipiului Deva, cât și alți sponsori.

În cadrul fazei judeţene concurenţii au trebuit să treacă prin doua probe, una teoretică şi una practică. Pentru început, aceştia au dat dovadă că ştiu regulile de circulaţie, dar au primit întrebări şi despre istoria bicicletei sau despre modelele de biciclete produse de compania organizatoare, DHS. Trecuţi de acest hop, la a doua probă au urcat pe şa şi au parcurs un traseu cu bicicleta în poligon, unde şi-au arătat îndemânarea pe bicicletă. Elevii claselor V-VIII au participat în echipe mixte de 4 persoane (2 fete şi 2 băieţi), însoţiţi de un profesor coordonator. Toţi participanţii, elevi şi profesori, au primit premii şi cadouri din partea organizatorilor, indiferent de rezultatele obţinute.

Proiectul îşi propune să promoveze atât un mod de viaţă sănătos, prin mişcare, cât şi să ajute la prevenirea producerii de accidente de circulaţie în rândul elevilor, prin însuşirea corectă a regulilor de circulaţie şi prin respectarea lor. Pe termen lung, ţelul acestui tip de proiecte este creşterea numărului de cercuri şi cluburi de ciclism şi ciclo-turism pe lângă şcolile din România.

„Cupa DHS a ajuns deja un eveniment, care a crescut de la an la an, iar asta o datorăm în primul rând implicării şi dorinţei copiilor de a face mişcare în aer liber. Partenerii noştri, cu care formăm o echipă excelentă, ne-au ajutat din primul moment cu mult entuziasm şi au înţeles importanţa promovării bicicletei în educaţia copiilor, ca modalitate alternativă de petrecere a timpului liber, în locul televizorului sau al calculatorului.
Pentru viitor, ne propunem ca implicarea noastră în evenimente de ciclism şi de promovare a sportului pentru toţi să crească, iar succesul anual al Cupei DHS va constitui unul dintre pilonii acestei strategii. De altfel, acest concurs oferă tinerilor concurenţi şi o educaţie rutieră pentru mersul cu bicicleta. DHS – bicicleta preferată de peste două milioane de români.”, a declarat Gelu Fona, Manager Proiect – Eurosport DHS România.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Răspuns la “CUPA DHS LA CICLISM. Competiţie dedicată elevilor de gimnaziu – ediţia a VII-a

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 5 =

ACTUALITATE
Demisie în spital, după moartea fetiței de un an și zece luni         PLATOUL VÂRTOAPELOR. Locul de unde ghioceii, ca nişte clopote ale tăcerii, ridică liniştea lumii la cer         Mămicile au protestat în Hunedoara, după moartea fetiței de un an și 10 luni         Spărgători din Hunedoara capturați de polițiști         ÎMPĂDURIRI. Peste 7.000 de arbori vor fi plantați pe „muntele sfânt al dacilor”         SECRETELE HUNEDOAREI. Mănăstirea Prislop supravegheată de securiști în anii 1950. Informator: „Se roagă să revină regele Mihai în țară”         Protestul mămicilor după moartea copilei de un an și 10 luni în spitalul din Hunedoara         Ca-n ţara comandantului Mocanu! Mai avem de aşteptat după rezultatul anchetei Corpului de Control al IGPR         Ziua Mondială a Apei, marcată în școli din mediul rural         Scandalul continuă: Angajaţii UM Orăştie ameninţă cu greva         Mircea Muntean reacţionează         Câinele salvat de pompieri din flăcări, îngrijit la adăpostul din Hunedoara         Un copil a furat o mașină și a ieșit cu ea la plimbare         Spărgător de automate de lapte prins în Deva         Incendiu în pădurea comunei Romos         Cum va fi celebrată Ziua Poliției în Deva și Petroșani         Fetiță decedată în spital         Cum a lovit „blestemul aurului dacic” satele din umbra Sarmizegetusei Regia         EXCLUSIV. Alpiniştii daţi dispăruţi: “Cea mai mare problemă a noastră a fost că nu am putut să comunicăm cu nimeni”         ANGAJAŢII DE MEDIU, PROTEST SPONTAN. Aroganţa Guvernului PSD dinamitează atragerea de fonduri europene