Cum vor autoritățile să deblocheze drumul spre Mănăstirea Prislop, locul de veci al lui Arsene Boca

Traficul rutier pe drumul județean 687 K spre Mănăstirea Prislop a deveni în ultimele săptămâni au adevărat calvar pentru miile de șoferi care folosesc, zilnic, șoseaua, singura care duce la mănăstirea unde se află mormântul duhovnicului Arsenie Boca.

În urmă cu două săptămâni, Daniel Andronache, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara, anunța că drumul județean îngust și degradat va fi reabilitat în două – trei luni. Constructorii nu și-au făcut simțită prezența pe tronsonul de șapte kilometri dintre satul Silvașul de Jos și mănăstire. Autoritățile județului Hunedoara au anunțat măsuri de urgență pentru a preveni blocajele rutiere, din preajma sărbătorilor. „Au fost identificate zone unde din cauza drumului îngust se blochează circulaţia permanent. O zonă este  cea de la ieşirea din Silvaşul de Sus spre Mănăstirea Prislop unde sunt doua curbe succesive în pantă, una fiind la 90 de grade. O altă zonă este zona comercianţilor, unde din cauza drumului îngust şi din cauza faptului că tarabele sunt amplasate foarte aproape de drumul judeţean DJ 687 K, iar cei care vin sau pleacă de la mănăstire opresc autoturismele în zona tarabelor, îngreunând astfel şi mai mult circulaţia rutieră. Riscurile generate de blocajele circulației sunt timpi mai mari de reacţie a forţelor de intervenţie și a ambulanţelor. “Din discuțiile purtate a reieșit necesitatea întăririi controalelor la comercianții din zonă pentru a proteja pelerinii și turiștii care vizitează mănăstirea”, a informat Prefectura Hunedoara. Forețele de ordine ale Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara și ale Jandarmeriei Hunedoara vor fi suplimentate pentru fluidizarea traficului și pentru asigurarea ordinii în perioada sărbătorilor.

Lucrările de reabilitare a celor șapte kilometri ai drumului județean spre Mănăstirea Prislop au început în toamna anului 2015, iar valoarea investiţiei depăşeşte opt milioane de lei. Constructorii au fost acuzați că au lucrat într-un ritm lent și fără a face construcții de calitate. La aproape doi ani de la demararea proiectului, drumul nu a fost încă asfaltat, gropile s-au lărgit, ia blocajele din trafic sunt frecvente în mai multe zone. La finalul proiectului, traficul între Silvaşul de Jos şi Mânăstirea Prislop se va desfăşura pe o şosea cu o lăţime minimă de şase metri. Pe o porţiune de un kilometru, drumul va avea o bandă suplimentară destinată traficului greu, astfel încât lăţimea drumului va fi de nouă metri.

Biserica Mănăstirii Prislop are o vechime de peste şase secole. Aşezarea are numeroase legende, însă celebritatea i-a fost dată de faptul că aici a slujit şi se află înmormântat Arsenie Boca, una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 2 =

ACTUALITATE
A murit medicul ginecolog Gheorghe Lazăr         „Sub semnul lupului”, la DACFEST 2017         Vandalisme în Hunedoara         “PREMIANŢII FĂRĂ PREMII”, VARIANTA NASOALĂ. Consiliul Judeţean Hunedoara acordă diplome de excelenţă second hand         OPERAȚII PE RETINĂ. Performanțe la Clinica de Oftalmologie Opticline din Deva         Un jandarm montan a devenit eroul unui copil de șapte ani         “DECÂT” BUBUREŞTI. Niciun oraş din “provincie” nu-i destul de bun pentru Guvernul PSD         Hanul vechi din Orăștie a devenit monument al degradării         Adevărul despre jaful de la Castelul Corvinilor. Ce nu s-a aflat în aproape două luni de la dispariția banilor         ÎN ZONA ORĂŞTIE. Un absolvent din zece schimbă şcoala cu şomajul         Accident rutier grav provocat de o tânără de 21 de ani         Doi adolescenți de 16 ani au furat mașina unei tinere și au plecat la plimbare         Soarta tristă a faimoasei biserici de marmură din Alun         Fotograful care merge sute de kilometri pe jos pentru a promova Hunedoara         Vineri, Primăria Municipiului Deva nu încasează taxe și impozite locale!         CÂT VOR PLĂTI DEVENII? Preţul gunoaielor e la mâna primarului Ovidiu Moş         Traian Berbeceanu îi dă replica fostului său anchetator         Percheziții în Hunedoara, într-un dosar privind acordarea ilegală a diplomelor de studii         Furtunile au făcut pagube însemnate în nordul județului         Furtuna a distrus un drum din Retezat