Cum a trenat ancheta șefului de Poliție Dănuț Mocanu

În februarie 2017, 21 de poliţişti au semnat o petiţie în care îl reclamau Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, pe Dănuţ Mocanu, comandantul Poliţiei Lupeni, pentru mai multe abuzuri săvârşite în activitatea sa şi împotriva subalternilor săi.

Pentru a doua oară, în decursul unui an, Inspectoratul General al Poliţiei Române a trimis o echipă de control intern la Poliţia Lupeni, pentru a cerceta situaţia comisarului şef. Acesta a fost acuzat de poliţişti că din 2012, „imediat după numirea în funcţie, a început să aibă faţă de întreg colectivul din acea perioadă un comportament necivilizat, un limbaj vulgar, manifestându-se arogant şi ameninţând mereu cu relaţiile pe care le-ar avea în conducerea IGPR şi la parchete. A fabricat mai multe dosare penale împotriva lucrătorilor şi chiar se laudă că scopul său prin fabricarea acestor dosare este acela de a crea o stare de stress lucrătorilor. Aspectele de natură disciplinară şi chiar penală au fost desrise în amănunt în rapoartele înaintate Biroului Control Intern din cadrul IPJ Hunedoara de către un număr de 21 poliţişti din luna decembrie 2016”, se arăta în memoriul transmis de poliţişti conducerii M.A.I.

Dănuţ Mocanu nu a comentat reclamaţiile subalternilor. La aproape un an de la scandalul din Poliţia Lupeni, ancheta internă efectuată de Corpul de control al IGPR, la Poliţia Lupeni, nu a avut niciun ecou. Din decembrie, fără o comisarul şef a fost mutat pe un post similar, de adjunct al Poliţiei Petroşani, în urma protestelor subalternilor săi, care s-au plâns că nu mai pot lucra cu el. „Măsura, cu care acesta a fost de acord, a fost luată şi pentru detensionarea situaţiei existente în Poliţia Municipiului Lupeni”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Cum a trenat ancheta șefului de Poliție Dănuț Mocanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 − zece =

ACTUALITATE
Cum este devastată pădurea de pe Dealurile Silvașului         Soarta cimitirului din Hațeg a fost decisă de magistrați         RAPORT DE CONTURI. Dregătorii hunedoreni s-au întrecut în furăciuni         Accident rutier grav pe șoseaua Hațeg – Caransebeș         Accident rutier produs de o tânără de 22 de ani         Razii la transportatorii de lemne: o cantitate impresionantă de material lemnos confiscată de Poliție         PAS CU PAS. Căpuşa favorită a primarilor PNL a intrat în afaceri şi cu Deva         Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, cunoscut în Europa prin proiectul Danube GeoTour         Târgul de Mărțișor își deschide porțile pe 26 februarie, în Piața Unirii         Premii pentru elevii de la Liceul de Arte         Cinci incendii în ultimele zile, în orașele Hunedoarei         O femeie a pierdut 70.000 de lei pe mâna escrocilor         Mărirea și declinul pelerinajelor la Mănăstirea Prislop         Tânărul dispărut din autogara Devei a fost găsit după trei săptămâni         Tragedie pe DN 7: impact frontal între două mașini la Sântuhalm         Sarmizegetusa Regia va fi redeschisă         Persoană accidentată grav în Masivul Vâlcan         Primăria a chemat deținuții pentru a face curățenie în două blocuri sociale         Scandal cu acuzații grave în Consiliul Local Deva         Adolescentă rănită într-un accident, în Deva