Opera Nights debutează astăzi, la Deva, cu “Carmen” de Bizet

Celebra soprană Leontina Văduva va fi în rolul principal al cunoscutei lucrări muzicale

Devenii au avut ocazia să se întâlnească duminică seara cu Escamillo, Micaela, soldaţii şi dansatoarele din renumita operă „Carmen” de Bizet. Aceştia au susţinut un flashmob în piaţa Victoriei din municipiul Deva, iar pentru performanţa lor au fost răsplătiţi de trecători cu aplauze. Spectacolul „Carmen” va deschide în această seară cea de-a IV-a ediţie a festivalului ­„Opera Nights”, iar artiştii se pregătesc intens pentru a oferi melomanilor o seară de neuitat. Într-o piaţă din Sevilla, soldaţii se amuză pe seama trecătorilor, până când o tânără frumoasă de la ţară le trezeşte interesul. Aşa începe renumita operă al lui Bizet, şi anume „Carmen”. Personajele din această frumoasă poveste s-au mutat duminică seara tocmai în piaţa Victoriei din municipiul Deva, unde au susţinut un scurt flashmob, doar că de data aceasta, Escamillo, Micaela, soldaţii şi dansatoarele au fost cei care au trezit interesul trecătorilor care se aflau în zonă.

opera 1

„Carmen” va deschide „Opera Nights”

Opera „Carmen” va deschide în această seară cea de-a IV-a ediţie a festivalului „Opera Nights”, cel mai mare festival de operă în aer liber din România, organizat cu sprijinul şi la iniţiativa Consiliului Judeţean Hunedoara. Artiştii care vor interpreta rolurile din această operă, toţi de renume mondial şi care au jucat pe marile scene ale lumii, repetă de zor pentru ca spectacolul din această seară să rămână pentru totdeauna în sufletele celor care vor fi prezenţi la eveniment. Pe scenă va urca şi soprana Leontina Văduva care va interpreta rolul Micaelei, frumoasa tânără de la ţară venită să îşi caute iubitul, pe don Jose. „În Carmen voi fi Micaela, un rol care îmi este foarte drag şi pe care l-am jucat pentru prima dată cu foarte mult timp în urmă, la Covent Garden din Londra”, a declarat soprana Leontina Văduva.

De la Londra la Deva

Deşi a jucat pe toate marile scene ale lumii, de la Londra, Paris, New York, Buenos Aires sau Viena, Leontina Văduva a declarat că este o onoare să se afle pe scena de la Deva. „Mă bucur foarte mult că am fost invitată şi este o onoare pentru mine să mă aflu aici, la Deva. Să regăsesc aici o colegă ca şi Daniela Vlădescu este o bucurie imensă, şi în plus m-am întâlnit cu foarte mulţi colegi de facultate, de la Conservator, de la Iaşi, de la Bucureşti, deci pentru mine este o adevărată plăcere să revin în România. Cred că am mai fost în această zonă când eram mică şi cântam împreună cu mama mea, Maria Ciobanu, muzică populară. Zona este minunată, peisajele sunt foarte frumoase şi oraşul Deva m-a cucerit, este un oraş frumos şi curat, iar oamenii de aici par a fi foarte drăguţi şi amabili”, a conchis Leontina Văduva.

Şase zile de operă

Opera „Carmen”, primul spectacol din cadrul festivalului „Opera Nights”, va avea loc pe scena amenajată pe Esplanada Lapidarium  al Palatului Magna Curia, sediul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Până duminică, melomanii vor putea urmări alte spectacole celebre care se vor desfăşura atât în reşedinţa de judeţ cât şi în curtea castelului Corvinilor din Hunedoara. „Văduva veselă” de Franz Lehar, va încheia ediţia din acest an a festivalului „Opera Nights”.

 

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Opera Nights debutează astăzi, la Deva, cu “Carmen” de Bizet

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Proteste la ArcelorMittal Hunedoara         La Salonul Hunedorean al Cărții, Editura Școala Ardeleană a fost la înălțime         Comunicat de presă (P): Senatoarea PNL, Carmen Hărău: Educația și cercetarea sunt scoase din agenda curentă a PSD         Imagini aeriene de pe Lotul trei al Autostrăzii Lugoj – Deva. Când va fi inaugurat         CE RĂMÂNE DUPĂ RAPORTĂRILE MĂREŢE. Incompetenţa şi angajările „pe pile” falimentează turismul hunedorean         Orchestra Metropolitană București concertează la Castelul COrvinilor         18 octombrie 1409 – ziua istorică a Huniazilor         Deva – un oraș ecologic și durabil         Scandal în jurul unui bal al bobocilor. Un preot s-a revoltat pentru tema aleasă: Demoni vă doriţi, demoni veţi avea în şcoli în loc de elevi”         Cetatea Blidaru, locul de vis din patrimoniul UNESCO, ignorat de autorități         Vârstnic jefuit în scara blocului         Lansare de carte         Zilele icoanei încep la Deva         Transporturi agabaritice pe ruta Nădlac – Hunedoara         Salonul Hunedorean al Cărții în anul Centenarului         Sarmizegetusa Regia, în imagini de poveste         Ucigașul celor două femei din Balomir adus în instanță. Detaliile crimelor înfiorătoare săvârșite de tânăr         Ședință la Prefectură pe tema drumurilor din județ         Accident rutier grav în Deva         (P) We are more than work! – Falk Pruscha, fost CEO al Star Transmission şi Star Assembly, ne împărtăşeşte impresiile experienţei sale în România