Cristian Litera a fost condamnat pentru amenințare și violențe

Magistrații Judecătoriei Deva l-au condamnat pe Cristian Litera, fost bodyguard al afaceristului Alin Simota, într-un dosar în care a fost judecat pentru ameninţare şi loviri şi alte violenţe.

„Instanţa condamnă pe inculpatul Litera Constantin Cristian la pedepsele de: trei luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare în formă continuată (faptă săvârşită în cursul anului 2015, începând cu luna aprilie) şi la şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe (faptă săvârşită la data de 29 iunie 2016). Contopeşte cele două pedepse mai sus menţionate, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de şapte luni de închisoare. Scade din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu de la data de 25 august 2016 la data de 6 mai 2017 şi, în consecinţă, constată că pedeapsa principală rezultantă aplicată prin prezenta a fost executată integral. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută”, a informat Judecătoria Deva.

Cristian Litera a fost arestat în august 2016, după ce şi-a terorizat fosta soţie şi pe sora acesteia. Potrivit anchetatorilor, în data de 25 august, „pe fondul unui conflict mai vechi, bărbatul ar fi agresat fizic o femeie din municipiul Deva, sora fostei sale soţii. În data de 29 iunie 2016, fosta soţie a bărbatului a reclamat că a fost agresată fizic de către acesta, necesitând aproximativ 15 zile de îngrijiri medicale”, informa Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara. Cristian Litera a divorţat de soţia sa în septembrie 2015. Între timp, din iunie 2015, Mirela Litera obţinuse un ordin de protecţie, pentru şase luni, împotriva interlopului. La acea vreme, în care se derula acţiunea de divorţ, interlopul se afla sub control judiciar, după ce în luna aprilie fusese scos din arest la dmiciliu, fiind judecat în dosarul grupării de crimă organizată, conduse de Alin Simota.

Cristian Litera a fost bodyguard al milionarului controversat Alin Simota, cel care ar fi dorit să profite de notorietatea în lumea interlopă a lui Litera.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doi × trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Soarta minelor Lupeni şi Lonea e pecetluită. Nici măcar nu sunt luate în calcul în Strategia Energetică a României         Tânăr prins la furat în Hunedoara         Zilele Maghiare din Județul Hunedoara – 22-30 septembrie 2018         Episcopia Devei și Hunedoarei a câștigat procesul pentru numele și imaginea duhovnicului Arsenie Boca         Arborii de pe Bulevardul Corvin au fost extrași, pentru noua pietonală. Vor fi plantați alții în locul lor         Copilă de 10 ani, rănită pe trecerea de pietoni         Accident grav în Deva         Nicio speranță pentru gara Hunedoarei și pentru calea ferată spre Simeria, la șase luni de la închidere         CEH furnizează servicii de sistem de cel puţin 400 MW până în 2020         O seară de astronomie, airsoft pe timp de noapte și concert rock în Cetatea Devei         Expoziție la muzeu: „Frumusețea neconvențională. Arta tatuajului”.         Mircea Nistor a fost propus cetățean de onoare al județului Hunedoara         Lansare de carte: Dumitru Tâlvescu, volumul de versuri „Prosperia”         PE MINUS/ Rectificare de buget negativă la Lupeni. Primarul vrea să meargă în instanţă!         SALVARE LA ÎNĂLŢIME/ Simulare de cutremur la Vulcan. Cum a decurs exerciţiul         Super-tunelul construit la Orăștie, pe magistrala feroviară de mare viteză         Bani europeni pentru reabilitarea termică a blocurilor din Deva         Cronica unei ecologizări mânjite populist de primarul Cazacu         „Găinarii” lemnelor de foc amendați de Poliție         A secat complet Lacul Săulești