De-ale lui Mitică: de ce a fost cutremur? Hunedorenii dau explicaţii bizare

Cutremur-zona-Hateg-La o lună de la cel mai puternic cutremur înregistrat în ultimele trei decenii în judeţul Hunedoara, cauzele acestuia au rămas nedesluşite. În schimb, nu au lipsit controversele legate de împrejurările producerii lui, explicaţiile fiind dintre cele mai bizare.

Una dintre explicaţiile care au prins la public, pentru producerea cutremurului de 4,7 grade, din 8 septembrie, îi aparţine unui blogger din Hunedoara, Alin Barna. Tânărul a citat un studiu de hidrogeologie, care explica modul în care galeiile miniere săpate în zona Hunedoarei sunt afectate de pânza freatică. Studiul a fost realizat de Institutul de Geologie şi Geofizică în 1978, asupra zonelor minire Teliuc şi Ghelar, dar hunedoreanul susţine că ar putea reprezenta o explicaţie pentru producerea seismului. „Din analiza documentelor şi a caracteristicilor zonei, activitatea seismică este rezultatul mişcărilor straturilor geologice antrenate de cantitatea imensă de apă care le îmbibă. Astfel, stabilitatea solului este şubrezită până la adâncimi apreciabile de apa infiltrată, iar faliile tectonice dictează aceste evenimente care pe termen lung pot avea consecinţe dezastruoase pentru întreaga populaţie”, scrie tânărul, citind studiul realizat de hidrogeologi.

Seismologii se feresc de explicaţii

Pe de altă parte, fostul inginer Leonida Căzănaru, cu o experienţă de patru decenii în cercetare, în cadrul Institutului de Cercetări Miniere din Deva, susţine că infiltraţiile apei în galeriile miniere sau prăbuşirea unor galerii nu ar fi putut provoca un asemenea seism. Opinia îi este împărtăşită, în parte, de seismologi. Aceştia rămân rezervaţi în a stabili în ce măsură infiltraţiile de apă şi forajele miniere au ajuns să afecteze plăcile tectonice, astfel încât să cauzeze un cutremur puternic. „Mişcarea plăcilor tectonice este principala cauză a seismului, dar ce a dus la acest eveniment nu putem preciza. În zona apropiată epicentrului cutremurului sunt hidrocentralele din Retezat, a fost şi deviat cursul Râului Mare, au fost şi galerii miniere, însă nu credem că aceasta ar fi putut duce la cutremur”, a precizat un specialist în seismologie. Seismologii susţin că nu trebuie să ne alarmăm de incidenţa acestor seisme.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Accident rutier în Bănița         Hunedorean prins după o tâlhărie comisă în Franța         Ziua Porţilor Deschise la Tribunalul Hunedoara         Petiție pentru eliberarea ursului Baloo, aflat de aproape 20 de ani în stațiunea Straja         Recordul de turiști la Ulpia Traiana Sarmizegetusa: mulți încă o confundă cu Sarmizegetusa Regia         Alunecare de teren pe Lotul IV al Autostrăzii Lugoj – Deva         Hotărâre. Drumuri județene închise pe perioada iernii         Cea mai sălbatică zonă a fostei mocănițe a Hunedoarei a devenit traseu educativ         Cum va fi iluminată festiv Hunedoara de sărbători         Cursanții de limbă chineză la momentul bilanțului         Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, în conflict de interese. Sentința este definitivă!         DISPONIBILIZĂRI. 70 de angajați ai CEH pleacă din sistem. Unii ajung direct în șomaj!         De ce au întors armele sindicatele? Au admis inițial insolvența CEH, acum o resping!         Transalpina va fi închisă         Ziua Armatei Române, celebrată în Hunedoara         Toamna transformă satele din Munţii Apuseni într-un adevărat paradis         PETROȘANI/ Lemnul din toaletarea copacilor, donat bătrânilor         NEMULȚUMIT. Alin Simota a contestat condamnarea pentru fals în declarații         Ilie Balaci a murit         Turiste rătăcite în Masivul Godeanu