11.3 C
Deva
vineri, martie 29, 2024

Control judiciar contestat la Tribunal în „Dosarul Moloţ”

Trei dintre cei 5 inculpaţi din din dosarul în care este cercetat şi preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, au contestat la Tribunalul Hunedoara măsura controlului judiciar.

Mircea-Ioan-Molot1Cei care au formulat sesizarea sunt Mircea Moloţ, Robertto Patrick Venter şi Emanoil Petrică Pup, iar magistraţii vor analiza dosarul marţi, 5 mai.

Cercetarea sub control judiciar în acest dosar a fost dispusă la începutul lunii martie de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Alba Iulia. Chiar dacă, practi, inculpaţii din acest dosar sunt liberi, magistraţii le-au interzis să îşi exercite profesia şi nici activitatea în exercitarea căreia ar fi săvârşit faptele.

Reamintim că, în data de 9 decembrie, Curtea de Apel Alba Iulia a decis măsura arestului la domiciliu pentru  Ioan Mircea Moloţ, Tiberiu Ioan Balint, Robertto Patrick Venter, Emanoil Milică Pup şi Vasile Axinte. Asta după ce, cu cinci zile mai devreme, Tribunalul Alba a respins propunerea formulată de D.N.A.-Serviciul Teritorial Alba Iulia de arestare preventivă a inculpaţilor  şi a dispus măsura controlului judiciar până la data de 15.02.2015.  Cei cinci sunt cercetaţi într-un dosar care vizează infracţiuni de spălare de bani, luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, instrumentat de DNA.

 

 

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/