Condamnat la închisoare, prins în Gara Călan

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, care avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de către Judecătoria Hunedoara,a  fost depistat de poliţişti şi trimis direct în penitenciar.

 

catuseBărbatul a fost descoperit de poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Hunedoara, împreună cu cei ai Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Hunedoara în complexul staţiei CF Călan. Bărbatul avea de executat o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi a fost dus la Penitenciarul Bârcea Mare pentru executarea pedepsei.

Acţiunea poliţiştilor hunedoreni se înscrie într-o campanie derulată la nivel naţional. Pe parcursul a trei zile, Poliţia Română a coordonat o acţiune de depistare a persoanelor urmărite în temeiul legii, în zona staţiilor de cale ferată şi în trenuri. În total, potrivit IGPR, au fost găsite 36 de persoane semnalate ca fiind dispărute şi prinse 19 persoane care se sustrăgeau executării unor sentinţe penale.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 − șapte =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Cauza morţii minerului blocat în galeria minei Lupeni         Cel mai bun jandarm al municipului Hunedoara         INFRASTRUCTURĂ. Câte maşini circulă zilnic pe DN 68A şi de ce nu poate fi reabilitat complet         SALVATĂ DE LA DISTRUGERE. Biserica satului Vălari, ca nouă. A fost înlocuit vechiul acoperiș         FOTO. Zilele Daco-Romane la Geoagiu-Băi, zile cu istorie „vie”         Mii de oameni la Zilele municipiului Hunedoara         Cod galben de vreme severă         Povestea celui mai modern stadion sătesc, construit la Sântamaria Orlea         Accident rutier grav pe DN 7: șapte oameni au fost răniți         Ce acte a solicitat Corpul de Control din Energie de la CEH         Muncitorii de pe autostradă intră în concediu         Doi magistrați de la Tribunalul Hunedoara au ieșit la pensie         Un cor din Coreea de Sud a concertat la Castelul Corvinilor         Castelul baronului Nopcea, lăsat în ruină         Târgul de fete de pe Muntele Găina         Momente cumplite pentru tânăra care se prostitua în garsoniera pe care o împărţea cu iubitul ei         Mall-ul de servicii al Primăriei Deva a fost inaugurat         Carmen Hărău (PNL): Nu batjocoriți speranța a 5 milioane de pensionari!         Zonă cu restricții pe autostrada A1!         Răsturnare de situaţie. Procesul stimulentelor de la Petroşani o ia de la capăt