Ziua Naţională a Inimii

Ziua Naţională a Inimii (ZNI), iniţiată în 1996, este sărbătorită la fiecare 4 mai, iar din 2011 a fost introdusă în calendarul  campaniilor IEC. De atunci, ZNI a focalizat succesiv pe efectele asupra sănătăţii cardiovasculare ale activităţii fizice, alimentaţiei, stresului psihosocial, obezităţii la femei.

 

În 2016 ZNI se opreşte asupra consumului şi abuzului de alcool – inamicul public nr 2, după fumat, pe lista CINDI a factorilor majori de risc  pentru boli netransmisibile ce domină azi mortalitatea în ţările dezvoltate sau emergente. Consumul de alcool este un inamic redutabil al inimii tinere,  iar abuzul de alcool este clasat printre primii 5 factori de risc pentru boli, invaliditate şi deces pe plan global.

Abuzul de alcool atrage peste 200 de boli şi dizabilităţi: traumatisme; tulburări mentale şi de comportament;  afecţiuni gastro-intestinale, pulmonare, musculo-scheletice, ale aparatului reproductiv (afectând sarcina); cancere;  tulburări imunologice; cu deosebire BCV.

În România se înregistrează un infarct la fiecare 30 de minute, iar numărul deceselor provocate de bolile cardiovasculare ajunge, anual, la 150.000. 80% dintre acestea ar putea fi prevenite, dacă bolnavii ar merge periodic la control.

ZNI 2016 are ca obiective: conştientizarea populaţiei tinere, cu accent special pe cohorta 14-19 ani, precum şi a părinţilor, în privinţa riscului cardiovascular pe termen mediu şi lung asociat cu consumul şi abuzul de alcool; realizarea unor coaliţii locale împotriva consumului de alcool de către tineri, alcătuite din educatori, părinţi, cadre medicale, autorităţi cu atribuţii în controlul aplicării normelor legale anti-alcool, media cu rubrici de sănătate.

Riscul de deces după o boală indusă de consumul abuziv de alcool creşte odată cu cantitatea totală ingerată de-a lungul vieţii (doza cumulată); astfel riscul de deces prin ciroză creşte rapid chiar la consumuri zilnice moderate de alcool. Abuzul de alcool este exacerbat la ocazii când consumul mare este parte a socio-culturii locale; asemenea circumstanţe sporesc riscul rănirilor, (intenţionate sau nu), de atac de cord sau de moarte subită.

 

 

Compartimentul Evaluarea, Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate din Direcția de Sănătate Publică Hunedoara va desfăşura campania Ziua Naţională a Inimii (ZNI) în data de 3 mai 2016, de la ora 10, pâna la ora 11, în cortul amplasat la Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara (zona pietonală), unde se va măsura tensiunea arterială persoanelor care doresc să-şi cunoască valorile tensiunii arteriale şi se vor distribui materiale  cu caracter informativ – educative.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × 5 =

ACTUALITATE
Nicolae Gherghin, colecționarul de timp         3.000 de sancţiuni au fost aplicate de Poliţia Locală Deva         Peste 30 de proiecte de hotărâre sunt supuse dezbaterii şi aprobării Consiliului Local Deva         Schi-alpinismul, recunoscut drept sport olimpic. Selecţia pentru lotul naţional, la finele lui ianuarie         Până acum, 820 de concurenţi vor alerga la înălţime. Pe 17 iunie, la Retezat SkyRace Intersport!         Tragedie pe un bulevard din Hunedoara. Un tânăr a fost implicat într-un accident mortal         Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Mesajul lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiției         Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani         Bibliotecarul Avram Iancu vrea să străbată înot cei 2.860 de kilometri ai Dunării