TURISM LA SUPERLATIV. Cele mai bune unităţi de cazare din judeţ au fost premiate

Cele mai bune 35 unităţi de cazare din judeţul Hunedoara au fost premiate vineri, în cadrul unei gale organizate de reprezentanţii Camerei de Cormerţ Hunedoara, primăria Hunedoara şi organizaţia amfostacolo.ro. Evenimentul a fost găzduit de Castelul Corvinilor din municipiul de pe Cerna.

 

„Este un eveniment în premieră aş putea spune la Hunedoara, cei de la asociaţuia amfostacolo.ro se află într-o vizită de lucru este întâlnirea anuală a membrilor asociaţiei şi au ales pentru acest an judeţul Hunedoara. Acesta nu poate fi de cât un lucru pozitiv pentru că vor promova cu siguranţă toate obiectivele din judeţ pe site-ul amfostacolo.ro” , a declarat Crinela GAFTON, director general C.C.I. Hunedoara

„S-a lansat un site, amfostacolo.ro şi au decis să acorde premii de excelenţă pentru cei care au asigurat cele mai bune condiţii de cazare şi cei care au reprezentat cel mai bine turismul în România. Astăzi este gala in care se acordă aceste premii de excelenţă şi ne bucurăm că suntem gazdă la acest eveniment”, a declarat  Viorel ARION, primarul municipiului Hunedoara

„Cu ocazia întâlnirii anuale, noi prin tradiţie premiem cele mai bune unităţi de cazare din zonă, aşa cum sunt ele văzute de membrii „am fost acolo” , iar anul acesta festivitatea de acordare a diplomelor de excelenţă este găzduită de Castelul Corvinilor”,  a declarat  Cornel Bociort, administrator amfostacolo.ro

Astfel au fost premiate cele mai bune unităţi de cazare din întreg judeţul. Printre acestea s-au numărat pensiuni din toate colţurile judeţului, de la munte dar şi din satele cu potenţial turistic şi nu numai.

„Mă simt extraordinar, nu mă aşteptam. Ne bucurăm de premiul primit şi vom continua să fim cei mai buni „, a declarat Loredana Lobonţ, reprezentant pensiune.

Este o mare bucurie pentru noi. Sperăm ca şi anul viitor să fim cei mai buni”, a mai precizatGabriela Ciocan, reprezentant pensiune.

Tot în cadrul galei diplomă de excelenţă au primit şi mai mulţi reprezentanţi ai unor asociaţii prin care se promovează turismul în judeţul Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 + 18 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Accident rutier grav pe DN 66: cinci oameni au fost răniți. Printre victime sunt doi copii         Raportul de activitate pe anul 2018 al Tribunalului Hunedoara         Mașină cuprinsă de flăcări în centrul Devei         Nu mai trec pe la casierie. Reacția dascălilor după vacanța (intersemestrială) în Tanzania         Arestați pentru tâlhării         Recidivistul care primeşte daune morale de la Poliţie după ce ar fi fost muşcat de un şobolan în arest         Revolta arheologilor de la Micia, oraşul antic tăiat de calea ferată de mare viteză         Poezie și filozofie         Şefa Inspectoratului Şcolar şi trei dascăli au petrecut o vacanţă (intersemestrială) ca în poveşti în Tanzania         “Jihad financiar”/ Sute de executări silite ar putea fi puse în aplicare         Hoții au dat atacul într-un spital din Brad         Primăria Deva a stabilit zonele unde se vor vinde mărțișoare         Accidentul din apropierea Devei, produs după „un raliu” pe gheață         Un șoricel s-a rătăcit prin mall         Secretele turnului medieval de la Răchitova         Ancheta uitată în sertare. Familiile oamenilor ucişi aşteaptă de 8 ani să li se facă dreptate         Hunedorean îngropat în zăpadă, salvat de jandarmi         Ajutor pentru localnicii din satele izolate ale Munților Apuseni         Accident grav la Chișcădaga         PRESIUNI/ Senatorul Resmeriță: ”Ori începe recalcularea pensiilor, ori șeful Casei de Pensii pleacă!”