TRADIȚII UITATE. Amuțirea cucului

Între sărbătoarea sfântului Vartolomeu și Pălii, în satele hunedorene s-a păstrat, până în cei mai recenți ani, cu reminiscențe până astăzi, „Amuţirea cucului”, o sărbătoare celebrată în data de 8 iulie.

Momentul în care cucul încetează să mai cânte este punctul în care vara este în plin apogeu: roadele sunt în pârg, începe culesul lor, iar anul se va îndrepta de acum, vertiginos, către toamnă. „Amuţirea cucului” mai este cunoscută şi sub numele de Pricop în satele judeţului nostru. Ea face parte din ciclul sărbătorilor de miez de vară, alături de Sânziene şi Sărbătoarea Sfântului Petru. „Amuirea cucului” marca, de fapt, tocmai maturizarea grânelor şi momentul în care poate începe recoltatul acestora.

 

„Precupu’ tace cucu’”

 

La fel ca şi Sânzienele şi Sfântul Petru, şi această sărbătoare are interdicţiile ei: Cine nu le respectă, riscă să aducă asupra câmpurilor grindină sau incendii. De fapt, Precupu îşi trage numele de la un sfânt creştin al calendarului ortodox, Sfântul Mare Mucenic Pricopie, un apărător al dreptei credinţe, care, în timpul împăratului Diocleţian îşi dovedeşte măiestria militară în calitate de conducător al oştilor în Alexandria. Potrivit volumului „Vieţile sfinţilor”, Pricopie va converti mulţi păgâni la creştinism. Mai târziu, se spune că ar fi primit dar de la Dumnezeu pentru a tămădui toate bolile, iar sătenii hunedoreni sunt convinşi că sfântului i se datorează şi coacerea grânelor. O veche vorbă bătrânească frecventă în satele hunedorene spune că „Precupu’ tace cucu’”, adică de la sărbătoarea sfântului Pricopie încolo, putem fi siguri că nu va mai cânta cucul, până în primăvara viitoare.

 

Suntem la jumătatea anului

 

În Ţara Haţegului, prin satele Hobiţa şi Ohaba Ponor, bătrânii încă mai spun oricui are vreme să-i asculte că sărbătoarea de Sfântul Pricopie este clipa în care anul e la jumătate. Etnologul Marcel Lapteş vorbeşte de o „cumpănă a anotimpurilor: vară/ toamnă”, momentul în care nu doar că „sămânţurile” sunt coapte şi gata de cules, ci şi păsările încep să se pregătească pentru migraţia către ţările calde. Una dintre interdicţiile mai puţin obişnuite leate de această sărbătoare spune că, după Pricopie, în ipoteza în care acesta ar putea fi măcar văzut, nimeni nu mai are voie să atingă cucul. A face rău păsării sau a o ucide echivalează cu o primejdie inimentă asupra agresorului. Suprapunerea sărbătorii Sfântului Mucenic Pricopie cu această sărbătoare a holdelor şi elementele caracteristice sfântului, arată că acesta a împrumutat trăsături arhaice, probabil de la un lt zeu arar, al cărui nume a fost uitat. Nu ar fi, de altfel, singura întâmplare de acest fel. În multe zone din ţară sfinţi, mucenici şi martiri au fost „altoiţi” pe „locul” din memoria colectivă unde altădată erau celebraţi zei păgâni.

 

Pericol de foc, de grindină şi de lupi

 

Primarul din Lelese, Ciprian Achim, confirmă acest lucru: „În zonele mai izolate din judeţul Hunedoara, cum este şi Lelese, creştinismul a intrat destul de greu. Călătorii care au ajuns în zonă s-au mirat, nu o dată, foarte tare când au constatat că, la sărbători mari creştine care se nimereau în mijlocul săptămânii, dar erau marcate cu roşu în calendar şi presupuneau o interdicţie de muncă, pădurenii ieşeau la treabă, dar ţineau Vartolomeu’ grâului sau Ghermanu’ viermilor, vechi sărbători agrare arhaice”. Pricopul sau amuţirea cucului nu înseamnă doar interdicţia de a ţine sărbătoarea şi de a nu atinge sau omorî pasărea. Este şi momentul când se pot face tot felul de gesturi şi acţiuni menite să protejeze gospodăriile. Bătrânele care cunoşteau leacurile fierbeau ceaiuri şi decocturi pentru adulţi, dar şi pentru copii. Acestea protejau membri familiilor de bolile „de vară”, mai ales de „fierbinţeli”. Există între sfântul Pricopie şi sfântul Petru o asemănare: ambii au putere asupra fiarelor sălbatice, asupra lupilor, aşa încânt, în afară de frica de foc şi de grindină, hunedorenii (mai ales în zona Luncii Mureşului) se temeau şi de faptul că, cine l-ar fi nesocotit pe sfânt, ar fi putut să îşi piardă copiii, pe care riscau să-i răpească lupii. Cine lucra în această zi risca să devină surd şi mut, amuţind întocmai ca şi cucul. Pentru a câştiga bunăvoinţa sfântului şi pentru că suntem  în plin sezon de seceriş, femeile coceau acum pâine şi colăcei, care erau împărţiţi copiilor, în timp ce gospodarii mergeau cu aceşti colaci şi la holdă şi îi lăsau acolo, ca ofrandă şi mulţumire pentru bogăţia roadelor.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 − trei =

ACTUALITATE
Percheziții DIICOT în Hunedoara         SCĂLDĂTOAREA DEVEI. Aqualand, patria politrucilor mufaţi la banul public         Marius Isfan le arată hunedorenilor Deva frumoasă         Hoţii îşi fac de cap în „ţara comandantului Mocanu”. Farmacii şi magazine prădate la Lupeni         Alin Simota se află pe lista interlopilor fugari de un an         Proiect pentru un parc tematic în jurul Castelului Corvinilor         Reparații pe șoseaua Deva – Lugoj         Asigurații nu mai au nevoie de adeverințe de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru a beneficia de servicii medicale         Trei incendii au avut loc în Hunedoara         Povestea Râușorului, micul paradis al schiorilor din Retezat         Caritas Petroşani, proiect pentru oamenii străzii         Elevii îngheaţă de frig la o şcoală din Vaţa. Primarul şi fochistul se acuză reciproc         PROBLEMELE CETĂȚEANULUI. Scandal pe locurile de parcare în Deva         TRADIŢII UITATE: Săptămâna de mijloc și „Trecerile Mari”         Tânărul care a abuzat sexual șase fete s-a arătat nemulțumit de condamnare         Spărgători de case prinși de polițiști         Cum au explicat drumarii mizeria din refugiile Autostrăzii Deva – Orăștie         Recorduri la Castelul Corvinilor: 10.000 de euro pentru trei zile de filmări         Cinci incendii au avut loc în weekend         REACŢIA OPOZIŢIEI. Liberalii cer eliminarea impozitului la toate pensiile şi salarii majorate la primari