Ştiri pe scurt

Program mai scurt la SPCRPCIV

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara (SPCRPCIV) informează că datorită instalării unor aplicaţii informatice în data de 7 mai 2015 activitatea cu publicul se va desfăşura numai între orele 8:00 și 11:00. În celelate zile programul de la SPCRPCIV se va desfăşura conform programului obişnuit.

SMURD-ul, solicitat la greu

Ambulanta - SMURD

Echipajele de Pompieri – SMURD ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara care acţionează în vederea acordării primului ajutor medical de urgenţă şi descarcerare au oferit asistenţă, în 24 de ore, unui număr de 38 persoane. O parte dintre pacienţi au suferit traumatisme la nivelul membrelor superioare şi inferioare, iar alţi hunedoreni asistaţi de echipajele de Pompieri – SMURD au fost diagnosticaţi cu complicaţii digestive, respiratorii, hipoglicemie, colică renală, lipotimie, angină pectorală şi etilism acut. De asemenea, cadrele ISU din judeţ au asigurat cinci transporturi de pacienţi de la domiciliu la ambulanţă în localităţile Deva, Orăştie şi Hunedoara.
L-au băgat „la apă”

Poliţia Municipiului Deva a fost sesizată de către o femeie în vârstă de 60 ani, din municipiul Deva, cu privire la faptul că doi bărbaţi, rămaşi neidentificaţi, sub pretextul că sunt angajați ai societăţii furnizoare de apă, au intrat în apartamentul fostului soţ, cu permisiunea acestuia, şi i-au sustras 111 lei și mai multe obiecte din aur, respectiv un lanț și două inele, cauzând un prejudiciu total în valoare de 700 lei. În urma sesizării, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt şi efectuează cercetări în vederea identificării suspecţilor.

Incendiu la un bloc din Orăştie

Detaşamentul de Pompieri Orăştie a intervenit, pe strada Viitorului din municipiu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o încăpere situată la etajul 2 al unui bloc de locuinţe dezafectat. În incendiu au ars deşeuri de plastic, materiale textile, cartoane şi hârtie. Pompierii au lichidat rapid incendiul stabilind că acesta a fost generat de fumatul în locuri neprotejate corespunzător.

Prins la locul faptei

Poliţia Oraşului Aninoasa a fost sesizată de către dispecerul unei reţele de telecomunicaţii cu privire la faptul că s-a declanșat alarma de efracție a unui releu situat pe raza localităţii. Sosiţi la fața locului, poliţiştii au depistat un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Petroșani, care avea asupra sa mai multe instrumente specifice comiterii infracțiunii de furt. De asemenea, în urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că gura de ventilare de la uşa de acces a releului prezenta urme de forţare. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt, iar poliţiştii continuă verificările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bărbatului.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece − cinci =

ACTUALITATE
Cristian Resmeriță le-a cumpărat apartamente în Timișoara celor doi copii         Cea mai bună veste pentru fermieri. A început plata avansului APIA         Aproape 100 de cereri de executare silită pe numele CEH         DEZVĂLUIRI. Sentința violatorului unei eleve de 11 ani din Deva, ademenită cu lecții de dans         Accident rutier provocat de un minor         Salvată de sonerie         Nu s-a lăsat înșelată de escroci         Femeie înșelată cu 5.000 de lei și 200 de euro         Mărfuri în valoare de peste 1.534.400 lei, transportate fără documente legale, au fost confiscate         Soarta indecisă a „mafiei fierului vechi”: zece ani de procese         Razie pe autostrăzi: au condus cu peste 210 km/h         START ÎN CURSA ELECTORALĂ. Ovidiu Popa, candidatul ALDE la postul de primar al Devei, s-a înscris oficial         PROIECTE DE CANDIDAT – OVIDIU IOAN POPA: Sunt bani europeni pentru un spital modern de Pediatrie la Deva         ÎNȚEPĂTURI POLITICE. Deputatul Marius Surgent despre candidatul Hopa Petrică         Ziua Recoltei la Geoagiu (FOTO)         Expoziție cu vederi de epocă, la Orăștie         Devenii s-au mobilizat pentru a ajuta zeci de copiii aflați în grija preotului Florin Danu         Stâlpii care susţin reţelele electrice sunt mutați de pe traseul viitoarei Autostrăzi Lugoj – Deva         Anchetă după descoperirea cadavrului unui prunc în Orăștie         Minorul care a provocat un accident, cu mașina furată, a fost reținut