Spre mare! CFR Călători suplimentează rutele cele mai solicitate, în perioada minivacanţei de 1 mai

16 trenuri InterRegio şi Regio vor circula suplimentar în perioada 29 aprilie – 4 mai, majoritatea facând legătura spre şi dinspre litoral

tren

Cei care îşi organizează din timp mini vacanţa de 1 mai, sunt şi doresc să ajungă la destinaţie pe linia de cale ferată, sunt anunţaţi că în perioada 29 aprilie – 4 mai 2015, CFR Călători îşi suplimentează capacitatea de transport cu 16 trenuri InterRegio şi Regio. Cele mai multe dintre aceste trenuri vor circula spre şi dinspre litoral. Trenurile InterRegio care circulă între Bucureşti Nord şi Constanţa fără opriri intermediare, ajung la destinaţie în două ore.

Vor fi şi trenuri care nu circulă
Totodată, în unele zile libere din perioada 1 – 4 mai, pe rutele unde traficul de călători este extrem de redus, o serie de trenuri Interregio și Regio nu vor circula, modificările fiind anunţate la nivel local în stațiile de plecare/sosire. CRF Călători anunţă pasagerii să țină cont de acest aspect când își planifică deplasările cu trenul și să consulte, pentru informații actualizate, fie pagina de internet a companiei, fie să telefoneze la Biroul de Informații din stația de plecare.

Vor circula suplimentar următoarele trenuri:
miercuri, 29 aprilie
*R 12806: Fetești (pl. 22.00) – București Nord (sos. 23.49).
joi, 30 aprilie
*IR 1832: Cluj Napoca (pl. 09.10) – Iaşi (sos. 18.19).
în perioada 29/30 aprilie şi 02/03 mai
*IR 12696/-1: Timișoara Nord (pl. 22.21) – București Nord (pl. 08.05) – Constanța (pl. 11.26) – Mangalia (sos. 13.03);
*IR 12822/-1: Arad (pl.19.04) – București Nord (pl. 06.20) – Constanța (pl. 09.08) – Mangalia (sos. 10.37);
*IR 12862/-1/1856: Iași (pl. 22.10) – Constanța (pl. 07.50) – Mangalia (sos. 09.26);
*IR 12742/-1: Satu Mare (pl. 16.50) – Oradea (pl. 19.12) – Cluj Napoca (pl. 22.15) – București Nord (pl. 08.50) – Constanța (sos. 11.42).
în perioada 30 aprilie – 03 mai
*IR 12589: București Nord (pl. 17.00) – Constanța (pl. 19.53) – Mangalia (sos. 21.30);
*RE 12804: Mangalia (pl. 17.49) – Constanța (pl. 20.20) – București Nord (sos. 23.46);
*RE 12803: Bucureşti Nord (pl. 02.40) – Constanţa(pl. 06.15) – Mangalia (sos. 07.47).
în perioada 30 aprilie/1mai – 03/04 mai
*IR 12821/-2: Mangalia (pl. 18.50) – Constanţa (pl. 20.50) –București Nord (pl. 23.45) – Arad (sos. 10.22) ;
*IR 12861/-2/1857: Mangalia (pl.19.36) – Constanța (pl. 21.30) – Iași (sos.07.41);
*IR 12741/-2: Constanța (pl. 15.15) – București Nord (pl. 18.35) – Cluj Napoca (pl. 04.43) – Oradea (pl. 07.37) – Satu Mare (sos. 09.39);
*IR 12695/-2: Mangalia (pl.16.05) – Constanţa (pl. 18.10) – București Nord (pl. 21.45) – Timişoara Nord (sos. 06.59);
în perioada 1 – 04 mai
*IR 12580 : Mangalia (pl. 06.33) – Constanța (pl. 08.40) – București Nord (sos. 11.00).

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 + 9 =

ACTUALITATE
Nicolae Gherghin, colecționarul de timp         3.000 de sancţiuni au fost aplicate de Poliţia Locală Deva         Peste 30 de proiecte de hotărâre sunt supuse dezbaterii şi aprobării Consiliului Local Deva         Schi-alpinismul, recunoscut drept sport olimpic. Selecţia pentru lotul naţional, la finele lui ianuarie         Până acum, 820 de concurenţi vor alerga la înălţime. Pe 17 iunie, la Retezat SkyRace Intersport!         Tragedie pe un bulevard din Hunedoara. Un tânăr a fost implicat într-un accident mortal         Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Mesajul lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiției         Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani         Bibliotecarul Avram Iancu vrea să străbată înot cei 2.860 de kilometri ai Dunării