1.3 C
Deva
vineri, aprilie 19, 2024

„Sărbătoarea Taragotului” la Gura Barza

Locuitorii din comuna Crişcior au avut parte de un sfârşit de săptămână pe acorduri de taragot. În satul Gura Barza s-a organizat a patra ediţie a „Sărbătorii Taragotului”, unde au fost invitaţi interpreţi de mare valoare ai cântecului tradiţional popular şi mai ales instrumentişti consacraţi ai taragotului.

Ediţia din acest an a „Sărbătorii taragotului” i-a avut ca invitaţi în recital pe maeştrii Pera Bulz, Adi Neamţu, Ionel Coza, Petrică Paşca, Dorel Sparios, Nelu Gabor şi mulţi alţii. În recital a fost invitat solistul Petrică Moise. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Hunedoara, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Hunedoara şi Primăria comunei Crişcior.

„Cred că este foarte importantă pentru noi, pentru că muzica populară este foarte importantă pentru instrumentişti. Am constatat că în ultimii ani se pune destul de puţin preţ pe instrumentişti şi atunci ne-am gândit, împreună cu colegii mei de la Centrul Consiliului Judeţean, să organizăm această sărbătoare a taragotului, avându-l ca protagonist pe Pera Bulz. Sper că şi astăzi a fost un mare succes. Am adus bucurie, în primul rând instrumentiştilor” – Mariana Deac, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Hunedoara.

„Ediţia a patra se ţine tot la Crişcior, alături de cetăţenii comunei, sperăm că şi astăzi să fie în număr cât mai mare” a declarat Ovidiu Furdui, primarul comunei Crişcior, la începerea evenimentului.

„O ediţie specială a taragotului, unde toţi instrumentişti căutăm să ne lansăm, să ne depăşim uni pe alţii, să respectăm tradiţile şi momentele cele mai importante”, a declarat Pera Bulz, taragotist

„Este remarcabil, o felicit şi o îmbrăţişez cu tot respectul pe Mariana pentru că se interesează şi pentru că îşi dă silinţa ca să se desfăşoare asemenea manifestare, de aşa manieră încât publicul să se bucure, să guste şi să asculte ce înseamnă sunetul taragotului”, a afirmat Petrică Moise, solist

„Sărbătoarea Taragotului” a fost organizată pentru prima dată la Vaţa de Jos şi a reprezentat dorinţa interpreţilor hunedoreni care a mocnit ani de-a rândul în sufletele multor artişti, devenită acum realitate. (Irina Barani).

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/