Salarii mai mari pentru profesori

Creşterea lefurilor pentru cadrele didactice este de cinci procente

Veşti bune pentru profesori. Reprezentanţii guvernului au anunţat că salariile cadrelor didactice vor fi majorate cu 5 procente începând cu 1 martie.

Aproape 5.000 de beneficiari

salariile

În judeţul Hunedoara, aproximativ 4,600 de cadre didactice vor beneficia de această majorare. „Este una din cele două tranşe de majorare din acest an, în baza acordului încheiat în luna octombrie a anului trecut cu Guvernul şi cuprinsă în legea bugetului, deci legiferată. Profesorii vor beneficia de 5 % de la 1 martie şi de 5% de la 1 septembrie”, a declarat Paul Rusu, preşedintele Sindicatului Învăţământul Preuniversitar Hunedoara. Pe lângă profesori, aproximativ 1000 de cadre nedidactice din judeţ au avut parte de o primă majorare a salariului minim în luna ianuarie, când acesta a crescut cu 75 de lei. Pentru aceştia din urmă urmează o a doua majorare în luna iunie a acestui an, mai exact cu 12 procente, când salariul minim brut în plată va ajunge la 1050 de lei. Atât pentru personalul didactic cât şi pentru cel nedidadctic, aceste majorări sunt primele din 2008 încoace.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șapte + șaptesprezece =

ACTUALITATE
RECURS LA MEMORIE. Mircea Moloţ dinamitează ipocrizia PSD-istă         Tren încărcat cu huilă deraiat din cauza șinelor necorespunzătoare         Ziua Poliției Locale sărbătorită astăzi la Deva         Noi rezultate obţinute de elevi pianişti la concursuri muzicale         Piața Obor a fost dotată cu un sistem de supraveghere video         Tânăr rănit grav pe DN 76 după ce a adormit la volan         Accident pe serpentinele din zona Lacul Cinciș         Șofer băut urmărit de Poliție         Săptămâna Prevenirii Criminalității, la ediția a XIV-a         Un nou mamifer preistoric descoperit în Țara Hațegului a primit numele voievodului Litovoi         Un bărbat din Hunedoara și-a dat foc în plină stradă         Icoanele cu părintele Arsenie Boca rămân la Mănăstirea Prislop         Accident grav în apropierea Devei. Misiune dificilă pentru salvarea răniților (FOTO)         Se duc în Germania să învețe cum se protejează patrimoniul         Primarii Văii Jiului au întocmit lista proiectelor pentru care ar vrea fonduri europene         Hramul Schitului aduce în Straja sute de oameni din întreaga țară         Noaptea Muzeelor la Castelul Corvinilor         Un microbuz cu nouă persoane a fost implicat într-un accident rutier         Festivalul de muzică pop „Deva Music Star”         Noaptea muzeelor, la Deva, Orăștie și Brad