Primăria Deva a luat în serios locurile de joacă

Bucurie mare printre copii, dar şi părinţi, după ce în ultimele luni s-a lucrat la amenajarea unor noi locuri de joacă, şapte dintre acestea fiind deja finalizate

loc joaca

Copiii din Deva şi din localităţile învecinate se vor bucura de 31 locuri de joacă, 17 dintre ele fiind nou nouţe. Aleea Pescarilor, Aleea Romanilor, Bulevardul Nicolae Bălcescu, Aleea Panseluţelor şi strada Mihai Viteazu din Deva, dar şi localitatea Cristur s-au înnoit cu locuri de joacă cu toate dotările necesare pentru ca cei mici să petreacă câteva ore în aer liber şi în siguranţă. După modelul din Uniunea Europeană, toate noile locuri de joacă sunt pavate cu tartan, un material sintetic achiziţionat din Belgia, care permite trecerea apei şi amortizează căderea copiilor.

Toate cartierele vor avea locuri de joacă

Am promis că anul acesta vom face locuri de joacă în toate cartierele, dar şi în zonele limitrofe Devei. Până acum au fost finalizate şapte locuri noi de joacă moderne, urmând ca până la sfârşitul anului să mai fie reabilitate alte 14 vechi, iar până în primăvara anului viitor să mai fie finalizate încă zece noi. Vreau ca în toate cartierele să fie locuri de joacă, deoarece am auzit că este o cerere mare din partea părinţilor”, a declarat Petru Mărginean primarulmunicipiului Deva. La unele dintre locurile de joacă va fi plantat gard viu, pentru a păstra umbra pe timpul verii. De asemnea au fost solicitări şi pentru montarea aparatelor de fitness, în aşa fel încât părinţii şi bunicii să facă mişcare în timp ce copii se joacă.

Monitorizare video

loc 2Valoarea celor şapte locuri de joacă este de 1.000.000 de lei, cel mai mare dintre acestea, situat pe Aleea Romanilor, având o suprafaţă de 293 metri pătraţi. Până când vor fi montate camerele de supraveghere, primarul a făcut un apel la locuitori să fie atenţi la păstrarea acestora intacte.„Sper că locuitorii din zonă vor fi vigilenţi, pentru că unii mai certaţi cu legea au început deja să vandalizeze aceste locuri de joacă. Nu putem să ne transformăm toţi în jandarmi şi poliţişti locali. Dacă toţi vom fi vigilenţi şi vom avea grijă ele, sistemele de supraveghere nu îşi vor mai avea rostul” a punctat Petru Mărginean.

Părinţi şi prichindei, bucuroşi deopotrivă

Cei mai bucuroşi de aceste locuri noi de joacă sunt copiii care au luat cu asalt locurile de joacă, imediat ce acestea au fost finalizate, dar şi părinţii, deoarece îi pot supraveghea pe cei mici. „O idee excelentă, foarte bine venită, deoarece în zonă nu erau locuri de joacă şi aici locuiesc foarte mulţi copii. Toată vara am făcut drumul până la parcul de sub Cetate, ca să pot da fetiţa pe un leagăn cu protecţie”, spune Ramona Muşa, mama unei fetiţe de un an şi jumătate.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei × patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Hotărâre. Drumuri județene închise pe perioada iernii         Cea mai sălbatică zonă a fostei mocănițe a Hunedoarei a devenit traseu educativ         Cum va fi iluminată festiv Hunedoara de sărbători         Cursanții de limbă chineză la momentul bilanțului         Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, în conflict de interese. Sentința este definitivă!         DISPONIBILIZĂRI. 70 de angajați ai CEH pleacă din sistem. Unii ajung direct în șomaj!         De ce au întors armele sindicatele? Au admis inițial insolvența CEH, acum o resping!         Transalpina va fi închisă         Ziua Armatei Române, celebrată în Hunedoara         Toamna transformă satele din Munţii Apuseni într-un adevărat paradis         PETROȘANI/ Lemnul din toaletarea copacilor, donat bătrânilor         NEMULȚUMIT. Alin Simota a contestat condamnarea pentru fals în declarații         Ilie Balaci a murit         Turiste rătăcite în Masivul Godeanu         Prins la furat de cablu, pe calea ferată         Gara Brad, la doi ani de la începerea lucrărilor de reabilitare         Scrisoarea deschisă a primarului Marcel Goia: „Autoritățile Publice Locale, bătaia de joc a Statului Român”         Traseu turistic refăcut de salvamontiști în Retezat         Rezultatele Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi – 19 octombrie 2018         „Trofeul Cetăţii” – turneu internaţional de şah la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”