Preţul „Păcii din Parâng”: 2,5 miliarde de lei

Situaţia din Staţiunea Parâng s-a rezolvat după ce municipalitatea din Petroşani a plătit datoria pe care o avea faţă de firma care administra telescaunul şi celelalte instalaţii.

telescaunulKranz Eurocenter a revenit la sentimente mai bune după ce administraţia publică din Petroşani şi-a plătit datoria pe care o avea faţă de firmă, respectiv 2,5 miliarde de lei. Aşa că societatea a reintrat în asocierea încheiată la începutul anului. „Situaţia s-a rezolvat. Am achitat datoria către firma respectivă pe care o aveam din luna august”, a declarat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi. La începutul acestei luni, Kranz Eurocenter a denunţat parteneriatul încheiat la începutul acestui an şi a lăsat primăria să se descurce cum poate cu telescaunul şi celelalte instalaţii date în administrare. Iar cea mai grea problemă era a angajaţilor care deservesc telescaunul şi pe care Primăria nu îi putea angaja, aşa că s-au căutat soluţii atât pentru preluarea telescaunului şi a celorlalte bunuri, dar şi pentru plata clor care deservesc instalaţia de transport pe cablu.

La începutul acestui an, după un sezon turistic dezastruos, Primăria Petroşani a decis o asociere în participaţiune cu una dintre societăţile din grupul care implementează şi programul de dezvoltare a domeniului schiabil, finanţat din fonduri guvernamentale, Kranz Eurocenter Piteşti. Practic, sezonul a fost torpilat din cauza pârtiilor nebătătorite sau a instalaţiilor de schi nefuncţionale, ceea ce a trimis turiştii spre alte staţiuni montane. Potrivit contractului de asociere, toate încasările realizate în urma exploatării instalaţiilor de transport pe cablu trebuaiu fi depuse zilnic la casieria SPADPP din cadrul Primăriei Petroşani, într-un cont special. Repartizarea beneficiului se făcea după achitarea tuturor cheltuielilor generate de exploatarea domeniului schiabil, iar cotele de participare la profit şi pierdere au fost stabilite la 88, 76% Primăria Petroşani, reprezentând procentul lucrărilor achitate către Kranz Eurocenter, respectiv 11,24% societatea privată, reprezentând procentul lucrărilor neachitate de către municipalitate.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

opt − doi =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Medalie de aur pentru muzeu, la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia”         Controversele nodului rutier de pe Autostrada Deva – Orăștie, după accidentul soldat cu patru morți         Poliția Locală din Deva a demarat o campanie împotriva celor care împrăștie gunoaiele din tomberoane         Ce soartă are drumul spre Râușor, devastat de viituri         A înfipt cuțitul în soțul ei după un conflict domestic         Rezultatele la Evaluarea Națională         Bazin de înot construit în Petrila         Ursici, satul din Munții Orăștiei unde oamenii trăiesc ca în vremea dacilor         ZILELE CREDINȚEI ȘI CULTURII LA DEVA, ediția a V-a, 25-29 iunie 2018         Drumuri stricate de camioanele încărcate cu lemne         Arte marțiale pe Cetatea Devei         Lansare de carte la Hunedoara         Simulator de incendiu prezentat, în premieră în România, la I.S.U. Hunedoara         ACCIDENTUL FILMAT ÎN DIRECT: Imagini cutremurătoare cu carnajiu pe autostrada A1, provocat de un șofer care a intrat pe contrasens         Inundații în comuna Densuș         Dosarul lui Laurențiu Nistor analizat de judecătorii de la Înalta Curte. Miza – 80.000 de lei         Zilele Petroșaniului, sub semnul Centenarului         Apele Jiului înghit amenajările hidrotehnice stopate         FOTBAL. CS Hunedoara înfrântă în primul meci al barajului de promovare         Comercianții de la Zilele Municipiului Petroșani, taxați de asociatul Primăriei