Povestea marii transformări a Hunedoarei: “oraşul unde căruţele primitive împart străzile cu marile camioane din Cehoslovacia”

Un reportaj publicat în The New York Times, în 1 februarie 1959, oferea explicaţii pentru una dintre cele mai uimitoare transformări din România anilor 1950, cea a orăşelului Hunedoara într-un mare centru siderurgic. Reportajul semnat de M. S. Handler a purtat titlul: „Noul oraş al oţelului se ridică în România – Uzinele construite de sovietici au produs un milion de tone anul trecut” şi începea cu o descriere a modului în care s-a dezvoltat siderurgia în Hunedoara, la mijlocul secolului trecut.

„Priceperea sovieticilor de a construi uzine de oţel, cocs şi chimice în această zonă a oraşului din Transilvania adaugă greutate previziunilor lui Nikita Hrusciev că până în 1965 Uniunea Sovietică va produce între 86 de milioane de tone şi 91 de milioane de tone de oţel. Ajuns la putere după cel de-al doilea război mondial, Partidul Comunist Român a naţionalizat un mic combinat siderurgic şi a moştenit un laminor instalat de germani în 1941. Astăzi, imensa uzină chimică şi oţelărie ocupă valea Hunedoarei. Uzina, echipată aproape în totalitate cu instalaţii de provenienţă sovietică, a produs mai mult de un milion de tone de oţel anul trecut şi mari cantităţi de gazolină, pucioasă, gudron şi alte produse chimice din cărbune. Managerul general al combinatului spune că uzinele vor produce 1,2 milioane de tone de oţel în acest an”, scria jurnalistul cotidianului american The New York Times.

Sătenii şi rock and roll-ul
În 1949, adăuga autorul reportajului, Hunedoara era un oraş unde 5.000 de oameni care locuiau în case mici, ţărăneşti, de secolul al XIX-lea, construite pe un nivel. Populaţia oraşului a crescut de la 5.000 de la 50.000, iar proiectul de construcţie al clădirilor moderne, cu preţuri scăzute, s-a răspândit în vale.
„Căruţele primitive ale ţăranilor, trase de cai uscăţivi şi istoviţi împart aceleaşi drumuri cu marile camioane din Cehoslovacia. Ţăranii care au rămas ataşaţi pământurilor încă poartă căciulile negre din blană, în formă de pâlnie, pantaloni strâmţi ţesuţi acasă sau în fabrici. Localnicii mai săraci îşi învelesc picioarele în bucăţi de pânză sau poartă pantaloni de tip albanez ţesuţi acasă. Femeile lor se îmbracă în fuse largi, veste din lână făcute de ele, poartă baticuri şi încălţări de lână sau cauciuc. Agricultorul care şi-a părăsit pământurile pentru a munci în uzină a căpătat rapid un aspect de orăşean. Fiul lui pare să fie fi făcut saltul în mai puţin de zece ani. Văzând tineri şi pe soţiile lor dansând rock and roll şi jazz la restaurantul combinatului, unui străin i-ar fi greu să îşi imagineze cum a avut loc această transformare atât de repede”, scriau cei de la The New York Times.
Cerul purpuriu al Hunedoarei
Autorul reportajului prezenta uzina metalurgică a Hunedoarei, care includea în acei ani o cocserie, un aglomerator şi furnale, fiecare cu capacitatea de cel puţin 400 de tone, o oţelărie, un laminor nou şi unul aflat în construcţie. „Cu excepţia marilor macarale ce pot transporta şase tone de lingouri din oţel şi a încărcătoarelor automatizate care alimentează furnalele, toate echipamentele sunt de provenienţă sovietică. Macaralele şi încărcătoarele au fost fabricate în Austria. Procesul de producţie al oţelului se încheie cu producerea barelor de oţel care sunt trimise în alte uzine. Un inginer din Hundoara afirmă că atunci când al doilea laminor va deveni operaţional, la sfârşitul acestui an speră că procesul de producţie al oţelului va lua şi alte forme. Laminorul sovietic se compune dintr-o linie de role mari şi prese cu presiune înaltă, care transformă lingourile de şase tone de oţel în fomele cerute. Maşinile de tăiat completează operaţia. Inginerul care se ocupă de asamblarea celui de-al doilea lamino rafirmă că în şase luni, primul laminor nu a avut nevoie de niciun fel de reparaţii. Chiar şi el s-a arătat surprins de acest fapt”, scria M.S. Handler.
Cerul Hunedoarei poate fi foarte uşor confundat cu cel de deasupra unei uzine vest-germane, relata The New York Times. Pentru a completa neconcordanţele aşezării, funicularele transportă prin aer minereul de fier adus în vale, de la minele aflate la cinci mile de Hunedoara. „Acolo sătenii îmbrăcaţi ca înaintaşii lor de la începutul secolului al XIX-lea îşi văd de treburile lor, cutreierând cu căruţele lor sau mergând pe jos, în lipsa cailor”, îşi încheie relatarea jurnalistul american.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 − 1 =

ACTUALITATE
Accident mortal în Simeria         Falşi angajaţi ai unei firme de deratizare au obţinut 128 de lei, în urma unei „lucrări” la domiciliu         Angajata unui magazin non-stop a fost tâlhărită         Profesorul care le-a ținut elevilor săi o lecție despre famlia Ridzi a fost „achitat”         Patru monede antice au fost recuperate de Poliție         O piață din Deva se va numi a Regelui Mihai I al României         Colindători la primărie         Coroane de flori în memoria Majestății Sale Regele Mihai I         Cântecul măturătoarei de fluturi         Nicolae Furdui Iancu va colinda la Deva         Demers ciudat. Brandul Arsenie Boca a fost luat de un maghiar         Directoarea șpăgară din Petroșani a fost condamnată         Braconierul oprit cu focuri de armă de poliţistul Roman Murar         Risc de avalanșă în munți         Vânătoare ilegală         Povestea aeroportului InternaŢional sibiu continuă alături de voi         Lista drumurilor județene din Hunedoara modernizate în 2017         „Crăciunul Vienez” deschide sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”         Polițiștii din Lupeni și-au reclamat șeful, întors la lucru după nouă luni de concediu medical         Bilațul investițiilor în spitalele din județul Hunedoara