12.7 C
Deva
joi, mai 2, 2024

Populaţia judeţului Hunedoara scade în continuare

Datele puse la dispoziţie de către Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Hunedoara relevă un lucru neplăcut, dar cu care, din păcate, ne-am obişnuit deja.

Astfel, după datele centralizate pentru aprilie 2015, perioada în care s-a făcut raportarea DJS Hunedoara, sporul natural din judeţ, care înseamnă diferenţa dintre cei născuţi vii şi numărul de decese înregistrat, a fost, din nou, unul negativ. În urma acestor date se constată că populaţia judeţului a scăzut cu aproape 200 de persoane, mai exact 197, înregistrându-se 302 de născuţi vii şi 499 de decese. Chiar dacă situaţia, comparativ cu aprilie anul trecut, se prezintă mai bine, arătând un plus de 26 de persoane în ce priveşte sporul natural, raportul dintre primele două luni de primăvară este dezolant. Bunăoară, în luna aprilie 2015 sporul natural negativ a fost mai mare cu 105 unităţi în comparaţie cu martie anul curent.

Şi ceva veşti bune

Singura veste bună în ceea ce priveşte capitolul statistic al mişcării naturale a populaţiei este cea legată de raportul dintre căsătorii şi divorţuri. Astfel, în aprile 2015, s-au înregistrat 141 de căsătorii, cu 41 mai multe decât în perioada similară a anului trecut şi cu un plus de 59 în raport cu luna anterioară. În ceea ce priveşte divorţurile, acestea au fost, în aprilie 2015, în număr de 67, cu doar trei mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar cu 28 mai puţine decât în luna precedentă.

Mai mulţi pensionari decât angajaţi

Nu în ultimul rând mai trebuie precizat şi faptul că a crescut atât numărul angajaţilor, dar şi cel al şomerilor. Totodată, în primul trimestru al anului în curs a crescut şi numărul pensionarilor din judeţ, acesta ajungând la 125.478 de persoane. Raportat la numărul angajaţilor din primul trimestru din 2015, reiese că în judeţul Hunedoara sunt cu 14.367 mai mulţi pensionari decât persoane aflate în câmpul muncii. În ceea ce priveşte veniturile pensionarilor acestea sunt, în medie, de 1.086 de lei, cu exact 200 de lei mai mult decât nivelul pe ţară. Trebuie precizat, însă, că valoarea acestor pensii, care plasează judeţul Hunedoara pe locul al doilea pe ţară la acest capitol, este crescută de veniturile obţinute de cei care au lucrat în minerit şi siderurgie, sectoare de activitate pe cale de dispariţie din zona noastră.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/