PMP a fuzionat cu UNPR în cadrul unui congres extraordinar

Congresele extraordinare reunite ale PMP și UNPR au aprobat miercuri în unanimitate protocolul privind fuziunea prin absorbție a celor două partide.

 

Congresul extraordinar al Partidului Mișcarea Populară, care s-a desfăşurat miercuri la Palatul Parlamentului în prezența a peste 2.200 de delegați, a validat fuziunea prin absorbție cu Uniunea Națională pentru Progresul României. În cadrul Congresului s-a modificat și Statutul PMP în vederea măririi numărului de membri ai conducerii centrale cu o funcție de președinte executiv și două de prim-vicepreședinte. După Congresul extraordinar al formațiunii lui Traian Băsescu, peste 400 de delegați ai UNPR s-au alăturat reuniunii PMP pentru validarea comună a fuziunii.

 

“Mi-aș fi dorit ca munca și seriozitatea noastră să fie răsplătite așa cum merită pe deplin, mi-aș fi dorit ca și aliații și partenerii noștri să fi fost măcar pe jumătate atât de sinceri și de onești și de deschiși față de noi cum am fost noi față de ei. Mi-aș fi dorit ca în politică să conteze puterea cuvântului dat, ca bărbăția și onoarea să nu fie doar lozinci bune de spus la televizor, dar ultima perioadă mi-a arătat că în politica românească sunt foarte puțini bărbați adevărați”, a afirmat Steriu, la Conferința extraordinară a UNPR, desfășurată miercuri la Palatul Parlamentului.

 

Președintele PMP, Traian Băsescu, a declarat miercuri, după aprobarea fuziunii cu UNPR, că obiectivul partidului pentru alegerile parlamentare din toamnă este obținerea a 15-20% din voturile românilor.

“Obiectivul este între 15 și 20 procente pentru toamnă”, a spus Băsescu, la finalul reuniunii Congreselor extraordinare ale PMP și UNPR, în cadrul căreia s-a votat fuziunea celor două partide.

 

Întrebat dacă este de acord cu “profilul de premier al lui Dacian Cioloș”, despre care a vorbit liderul UNPR Valeriu Steriu, Băsescu a spus: “Pot fi de acord cu orice, dar cel mai bun profil de premier sunt eu”. Președintele PMP a precizat că încă au mai rămas zone în teritoriu, în mediul rural, unde nici PMP și nici UNPR nu aveau organizații, dar, în general, în urma fuziunii celor două formațiuni, teritoriul este acoperit.

“Încă mai rămân pete albe în mediul rural unde nici noi, nici UNPR nu avem organizații, dar, în general, se rezolvă problema acoperirii teritoriului. În momentul de față avem, la nivel național, cei doi președinți executivi, avem doi prim-vicepreședinți, până luni domnul Steriu îi va desemna și pe ceilalți doi, structurile în teritoriu fuzionează strict pe baza rezultatelor din alegeri, adică acolo unde organizația județeană de la UNPR a obținut un scor mai bun are președinția organizației, acolo unde a obținut PMP are PMP președinția. Cel mai mare obiectiv pe care îl avem la Parlament este să avem grup pentru a putea fi reprezentați în secțiile de votare la alegerile din decembrie”, a menționat Băsescu. (sursa: agerpres.ro)

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece − 7 =

ACTUALITATE
Povestea Râușorului, micul paradis al schiorilor din Retezat         Caritas Petroşani, proiect pentru oamenii străzii         Elevii îngheaţă de frig la o şcoală din Vaţa. Primarul şi fochistul se acuză reciproc         PROBLEMELE CETĂȚEANULUI. Scandal pe locurile de parcare în Deva         TRADIŢII UITATE: Săptămâna de mijloc și „Trecerile Mari”         Tânărul care a abuzat sexual șase fete s-a arătat nemulțumit de condamnare         Spărgători de case prinși de polițiști         Cum au explicat drumarii mizeria din refugiile Autostrăzii Deva – Orăștie         Recorduri la Castelul Corvinilor: 10.000 de euro pentru trei zile de filmări         Cinci incendii au avut loc în weekend         REACŢIA OPOZIŢIEI. Liberalii cer eliminarea impozitului la toate pensiile şi salarii majorate la primari         VIOREL ARION A PIERDUT ŞI ŞEFIA PARTIDULUI. Vasilică Potecă preia organizaţia municipală PNL Hunedoara         Straja: noul pol al distracţiei pentru schiori şi snowboarderi         Evenimente la aniversare: Eminesciana 2017         Accident grav petrecut în Deva         Bărbaţi surprinşi în flagrant în timp ce încercau să sustragă cărbune         SEMNAL DE ALARMĂ. Gunoaiele au împânzit refugiile Autostrăzii Deva – Orăștie         Tineri salvați după ore de căutări prin viscol, în Masivul Parâng         Record turistic la Sarmizegetusa Regia: cetatea dacică a avut peste 60.000 de vizitatori în 2016         Sancționat pentru tăiere ilegală de arbori din pădurea Bejan