PARINTELE ILIE CLEOPA: PREDICĂ LA DUMINICA FLORIILOR (FRAGMENT) Despre împlinirea proorociilor pentru Hristos şi despre orbirea spirituală

„Şi Iisus, găsind un asin tînăr, a şezut pe el, precum este scris: Nu te teme, fiica Sionului!
Iată Împăratul tău vine, şezînd pe mînzul asinei” (Ioan 12, 14-15)

 

…Fraţii mei, ce simbolizează mînzul asinei despre care a proorocit Zaharia atît de arătat, iar Domnul şezînd pe el a împlinit proorocia? Mînzul asinei, ca orice mînz, este sălbatic şi anevoie de îmblînzit, iar ca un asin este necurat; pentru aceea nici nu era primit între cele ce se aduceau lui Dumnezeu după lege, ci se schimba. Necurate erau toate neamurile pămîntului pentru necredinţa lor şi sălbatice şi cu anevoie de îmblînzit, pentru că erau lipsite de legile lui Dumnezeu.

Şederea lui Iisus Hristos pe mînzul asinei însemna suspinarea neamurilor către El; şi vezi că Apostolii au adus la Iisus mînzul asinei, precum zice dumnezeiescul Luca, şi aruncîndu-şi hainele pe el au pus pe Iisus deasupra. Hainele aşternute pe jos erau semne şi închipuiri arătate cum că Apostolii, întinzînd propovăduirea Evangheliei la neamuri, le-au adus şi le-au supus lui Hristos, Care le-a umplut de darurile Lui cele dumnezeieşti. Apoi zice dumnezeiasca Evanghelie: Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar cînd S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru El şi că I le-au făcut Lui (Ioan 12, 16).

Poporul care era din Betania împreună cu cei din Ierusalim, auzind că Mîntuitorul a făcut acea mare şi preaslăvită minune, a învierii lui Lazăr, mort de patru zile, numai prin strigarea: Lazăre, vino afară!, a ieşit înaintea Domnului cu mare evlavie şi mirare şi L-a întîmpinat cu stîlpări şi cu ramuri. Dar oare tot cu această e-vlavie şi credinţă l-au primit pe Mîntuitorul arhiereii, fariseii şi cărturarii? Nu. Aceştia erau plini de zavistie şi de ură împotriva Mîntuitorului şi, auzind despre preaslăvita minune cu învierea lui Lazăr, nu numai că nu au crezut, ci s-au şi grăbit să ia toate măsurile pentru a ucide pe Iisus. Căci adunînd sinedriul, ziceau: Ce facem, pentru că Omul acesta face multe minuni? Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El şi vor veni romanii şi ne vor lua şi ţara şi neamul (Ioan 11, 47-48).

Vedeţi, fraţii mei, cîtă orbire şi răutate era în mintea şi inima cărturarilor, arhiereilor şi a fariseilor împotriva lui Iisus? Cîtă deosebire era între popor şi între conducătorii lor sufleteşti! Poporul cu atîta evlavie şi cinste îl primea pe Mîntuitorul. Încă şi mulţi din iudeii, care veniseră la Maria şi care văzuseră ce a făcut Iisus, au crezut în El (Ioan 11, 45). Iar arhiereii şi fariseii, orbiţi de ură, de răutate şi necredinţă, nu numai că nu au crezut în El, ci în grabă pregăteau şi planul de a-L omorî. Cîtă dreptate avea Mîntuitorul cînd îi mustra pe aceşti cărturari şi farisei şi le zicea: Nebuni şi orbi! (Matei 23, 17). Cîtă orbire sufletească şi cîtă ură şi zavistie era în mintea şi în inima acestor conducători spirituali ai poporului lui Israel! În loc să creadă în preaslăvita minune a învierii lui Lazăr şi să-L laude pe Iisus Hristos, auzi ce zic: Ce facem pentru că Omul acesta face multe minuni? (Ioan 11, 47).

Auzi nebunie, auzi orbire din zavistie şi ură! Despre această orbire şi împietrire a fariseilor, a arhiereilor şi cărturarilor a proorocit marele prooroc Isaia, zicînd:Că s-a învîrtoşat inima poporului acestuia şi cu urechile sale greu a auzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă, şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă şi să-l vindece (Isaia 6, 10).

Iubiţi credincioşi,

Cauzele împietririi şi orbirii sufleteşti a arhiereilor şi fariseilor erau ura şi zavistia, pe care le aveau împotriva Mîntuitorului. De aceea căutau felurite pricini spre a-L pierde. Astfel am socotit să vorbim cîte ceva despre blestemata pricină a zavistiei, nu cu cuvintele noastre, ci cu ale Sfinţilor Părinţi.

Ascultaţi ce zice Sfîntul Vasile cel Mare despre zavistie: “Bun este Dumnezeu şi de bine dătător celor vrednici. Rău este numai diavolul şi izvoditor a tot felul de răutăţi şi precum la cel bun lipseşte zavistia, aşa la diavol există zavistia. Să ne păzim, fraţilor, de patima zavistiei ca să nu ne facem părtaşi lucrurilor diavolului şi potrivnicului şi să ne aflăm osîndiţi întru aceeaşi osîndă cu el. Că dacă cel ce se mîndreşte, cade în osînda diavolului, cum zavistnicul va scăpa de munca cea gătită diavolului? Că nici o patimă mai pierzătoare decît zavistia nu rămîne în inimile oamenilor, care preapuţin mîhneşte pe cei de afară, dar este cea întîi şi mai aproape răutate la cel ce o are.

Căci precum rugina roade în fier, aşa zavistia mănîncă în sufletul celui ce o are. Precum viperele mănîncă pîntecele celor ce le poartă ca să se nască, aşa şi zavistia are putere a mînca sufletul celui ce o are. Pentru că zavistia este mîhnire pentru binele aproapelui, de aceea niciodată scîrbele şi întristările nu lipsesc de la omul zavistnic. A rodit ţarina aproapelui său, este îndestulată casa lui cu toate cele necesare vieţii. Bucurii de la bărbatul acela nu lipsesc. Toate acestea sînt hrană bolii şi sporesc suferinţele celui zavistnic. Pentru aceasta cu nimic nu se deosebeşte de omul gol care de toţi se răneşte. Este cineva viteaz? Este sănătos? Acestea rănesc pe cel zavistnic. Altul este mai frumos la faţă. Altă rană a zavistnicului. Cutare întrece mult darurile sufleteşti şi pentru înţelepciunea şi puterea cuvintelor este văzut şi rîvnit. Altul este bogat, dă multe daruri celor săraci şi se laudă de cei ce dobîndesc de la el faceri de bine.

Acestea toate sînt bătăi şi răni care pătrund în inima celui zavistnic. Şi ce este mai rău la patima aceasta este că nici a o spune nu poate. Ci caută cu privirea în jos şi este posomorît şi se tulbură, cîrteşte, şi se păgubeşte de răul acesta şi amintindu-i-se de patima sa, se ruşinează să-şi arate necazul, că este zavistnic şi amărît şi se chinuie de bunătăţile prietenului şi de veselia fratelui şi nu poate suferi bunătăţile şi îndestularea aproapelui. Deci nevoind a-şi spune patima, ţine boala întru adînc care roade şi mănîncă cele dinlăuntru ale lui. Ba nici doctor al bolii acesteia, nici vreo doctorie vindecătoare nu poate afla, măcar că sînt pline Scripturile de leacuri pentru ea…” (Sf. Vasile cel Mare, Hexaimeron, 1988, p. 117).

Să auzim şi pe Sfîntul Ioan Gură de Aur vorbind despre zavistie. “Nu este alt păcat mai rău care desparte pe om de Dumnezeu şi de ceilalţi oameni ca zavistia, adică pizma. Această boală rea este mai cumplită decît iubirea de argint. Pentru că iubitorul de argint atunci se bucură cînd dobîndeşte banii; iar invidiosul şi zavistnicul atunci se bucură cînd altul pătimeşte şi păgubeşte şi îşi pierde munca lui şi socoteşte cîştig primejdiile şi pagubele altora.

Deci care altă patimă este mai rea decît aceasta? Că răutăţile lui nu le cercetează, iar de binele altora se topeşte pe sine şi se lipseşte de rai. Nici în lumea aceasta zavistnicul nu are nici un bine. Căci în ce chip cariul mănîncă lemnul şi molia roade lîna, aşa şi pizma roade cu totul sufletul şi oasele omului zavistnic şi pizmaş, căci aceste patimi sînt mai rele decît fiarele, care pentru hrană, sau din fire se pornesc spre mînie. Iar oamenii zavistnici şi pizmaşi, cînd le face cineva bine, ca şi cînd le-ar face o strîmbătate, asemenea demonilor, sînt nemilostivi şi amari vrăjmaşi. Zavistnicii şi pizmaşii fug de adunarea şi vorbirea cea firească şi nici mîntuirea lor nu o doresc. Pentru că pizma nu ştie a cinsti ceea ce este de folos. Unii ca aceştia pururea se află plini de tulburări şi de mîhnire şi sufletele lor merg la iad. Că nu este alt păcat mai rău decît pizma şi zavistia”. (…)

 

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − trei =

ACTUALITATE
Accident grav pe Calea Zarandului         Vineri se deschide ştrandul         Spărgătorii unui bar au fost prinși         Amenzi de 5.800 de lei date de jandarmi         Bărbat reținut pentru distrugerea unei mașini         Moda ciudată inspirată de istorie. Hunedorenii care și-au transformat casele în refugii dacice         Protest spontan pe șantierul austrăzii         Transalpina a fost redeschisă circulației rutiere         Liliecii continuă să pună probleme pe șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva         Tânărul care a jefuit Castelul Corvinilor a fost trimis în arest la domiciliu         Deva Auto Show 2017. Un spectacol de suflet pentru iubitorii automobilelor         Trofeul Micului Cititor, la a XXXVII-a ediție         LA UN AN DE LA MARELE TUN. Hoţia de la Apa Prod rămâne în scriptele firmei         MERGE ULCIORUL LA APĂ ÎN ŞOIMUŞ. Primarul Mihai Irimie are trei luni să-şi aranjeze „ploile”         Cum arată Gara Brad după cinci luni de renovare         Un an de la data la care trebuia finalizată Autostrada Deva – Lugoj         A fost deschis Târgul European al Castelelor, la Hunedoara         Accident rutier cu doi răniți la intrarea în Deva, pe Drumul Național 7         E ŞI ALDE LA GUVERNARE! Mircea Moloţ a reuşit să deblocheze proiectele europene din Ţara Haţegului         Fosta Școală 10 din Hunedoara a ajuns în paragină