Părintele Arsenie Boca a fost pomenit la Mănăstirea Prislop la 29 de ani de la trecerea în veșnicie

Miercuri, 28 noiembrie 2018, când s-au împlinit 29 de ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Arsenie Boca, la Mănăstirea Prislop a fost săvârșită Dumnezeiasca Liturghie de către un sobor de arhierei, preoți și diaconi, în frunte cu Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei. Din soborul slujitor au mai făcut parte Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, și Preasfințitul Părinte Episcop Daniil.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preasfințitul Părinte Episcop Andrei care a vorbit despre grijile acestei vieți, care, de multe ori, ne ocupă prea mult timp din viața de zi cu zi și, astfel, uităm să ne împlinim nevoile sufletești care ne duc mai aproape de Dumnezeu și de Împărăția Lui.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Episcop Daniil a adresat credincioșilor un cuvânt de învățătură.

Arhipăstorul hunedorean, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie, a mulțumit tuturor slujitorilor și credincioșilor pentru osteneala de a veni și în acest an la Mănăstirea Prislop pentru a se ruga împreună.

La finalul Sfintei Liturghii, soborul sfințiților slujitori a oficiat slujba Parastasului și apoi o slujbă de pomenire la mormântul Părintelui Arsenie Boca, aflat în cimitirul așezământului monahal.

 

Episcopia Devei și Hunedoarei

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece − șaptesprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Viața în „colonia” celui mai sărac oraş al Hunedoarei         Frații Gărdean au scăpat de pedepse pentru dare de mită. Faptele s-au prescris!         Sentință definitivă. Complexul Energetic Hunedoara nu intră în insolvență!         Accident la Mina Lupeni/ Un angajat a căzut în gol de la 6 metri         Prima mare investiție din Deva în ultimii zece ani a demarat         Au mers ore în zăpadă pentru cățelușa care păzește Sarmizegetusa Regia         Doliu la muzeu. A murit un tânăr arheolog         Soluții de securitate wireless pentru mașina si garajul tău         Au furat oile         Tânăr arestat pentru spargeri         Unde se vând brazi pe domeniul public         Acoperișul Halei din Piața Centrală Petroșani, afectat de ninsor         Alături de prieteni dragi: românii din Ungaria         S-a deschis patinoarul din Hunedoara!         Acoperiș prăbușit la Aninoasa. O femeie a trecut printr-un pericol de moarte!         Accident rutier grav pe șoseaua Deva – Brad. Unde a condus „vitejia” la volan         Comunicat de presă. Carmen Hărău: “Să ne cunoaștem eroii!”         Trafic feroviar întrerupt pe Defileul Jiului         Traficul rutier a fost închis pe Defileul Jiului         Măsuri de criză luate de Comitetul pentru Situații de Urgență Petroșani