Oficialii pieţei nu văd neregulie. Comercianţii vând brânzeturile de sub tejghea de teama controalelor de la DSV

În timp ce majoritatea comercianţilor din Piaţa Agroalimentară Petroşani a înţeles necesitatea efectuării analizelor pentru lapte şi produsele lactate, alţii au găsit deja metoda de eludare a legii: ascund sub masă produsele pentru care nu au buletin de analize.

branzaMai o bucată de brânză de oaie, mai una de vaci, o sticlă de lapte sau ceva unt, toate acestea se găsesc sub mesele unor comercianţi din municipiul Petroşani atunci când află că inspectorii sanitar – veterinari fac controale în piaţă. Recunosc că le ascund din cauză că nu au analizele obligatorii la zi, dar asta nu îi împiedică să le aducă în piaţă la vânzare. „Pentru vacă am, dar pentru oi nu am făcut. Am puţine şi câştigurile sunt mici. Le-am băgat dedesubt că sunt controale”, recunoaşte o comerciantă din Petroşani, care nu se sfieşte, însă, să scoată brânza de sub tarabă şi să o vândă, bineînţeles numai după ce se uită în toate părţile. Vrea să fie sigură că nu există nici un pericol să fie prinsă.E drept că pe lângă reprezentanţii Direcţiei Sanitar – Veterinare, care fac periodic verificări, există şi un angajat al Administraţiei Pieţelor, dar acesta este rar văzut prin piaţă,  printre mese, după cum spun chiar oficialii DSV. Iar inspectorii sanitari pornesc în aceste condiţii adevărate vânători de vrăjitoare, fără însă să-şi dorească acest lucru. „Încă din ianuarie 2014 noi avem un program de monitorizare a produselor din lapte. Producătorii sunt obligaţi să meargă şi să-şi facă analizele şi, dacă ele corespund normelor au dreptul să vândă. Rolul nostru nu este să speriem lumea, că să ne asigurăm că produsele sunt de calitate şi sunt propice consumului uman. Dar, toţi factorii care conlucrează trebuie să îşi facă datoria”, a declarat dr. Octavian Popescu, şeful Circumscripţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Petroşani. Acesta atrage atenţia că Piaţa are un  angajat care se ocupă de igiena şi siguranţa alimentelor, dar acesta nu îşi face treaba. „Acest angajat trebuie să stea în piaţă şi să îşi facă datoria”, spune doctorul Popescu.

Până acum, din fericire, nu au fost probleme în ceea ce priveşte laptele sau brânza comercializate în Piaţa Petroşani, dar este de dorit ca situaţia să rămână la  fel şi pe viitor.

 

Obligaţi la analize

 

De la începutul acestui an, crescătorii de animale sunt obligaţi să ducă periodic la analize probe de lapte pentru a-l putea comercializa. Toţi producătorii de lapte au fost instruiţi şi au fost puse afişe prin care aceştia sunt anunţaţi că au obligaţia să ducă probe la laboratorul judeţean de la Deva al Direcţiei Sanitar – Veterinare pentru stabilirea numărului total de germeni şi celule somatice. Probele trebuie duse la laborator o dată la două săptămâni timp de două luni, iar o analiză costă 28 de lei. De precizat că producătorul nu trebuie să se deplaseze personal la Deva. Crescătorii de animale se pot uni şi să meargă o singură persoană, ori pot să apeleze chiar la medicii veterinari la care sunt arondaţi.  Medicii specialişti explică faptul că sunt anumite reguli de igienă ce trebuie respectate, laptele trebuie răcit imediat după recoltare şi trebuie comercializat în prima parte a zilei, aşa încât să nu pună în pericol sănătatea consumatorilor.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Calvarul șoferilor de pe DN 7 continuă. Restricțiile de pe autostradă s-au prelungit         O nouă tranșă de disponibilizări. Numărul celor care pleacă, în funcție de rectificarea de la Ministerul Finanțelor         Sens giratoriu în locul trecerii de pietoni mortale de pe DN 7         Incendiu la Fețele Albe         Transport public local pentru Cartierul Grigorescu – de miercuri, 14 noiembrie 2018         FINAL DE PROTEST. Preşedintele Mircea Bobora a stins conflictul. Nunu Brilinsky se întoarce la Sarmizegetusa Regia         Restricțiile de circulație de pe autostradă s-ar putea prelungi         Hunedoara premiată la Gala de excelență         Lansare de carte la muzeul din Brad         Violență într-un cartier al Devei         Razii la depozitele de lemne. Ce amenzi au dat polițiștii         Spărgător de mașini prins în flagrant         Jaf în pădurile României/ 23.000 mc de lemn tăiați numai din Parcul Național Retezat și Defileul Jiului!         Dolarul atinge un nou maxim al ultimelor 16 luni         Cum poate fi rezolvată problema trecerii de pietoni mortale de la Sântandrei         CÂT PREŢ POŢI PUNE PE CUVÂNTUL LOR? Costel Avram, administratorul judeţului, se încurcă în minciuni         PROTEST, ZIUA A ŞASEA. Preşedintele Mircea Bobora dă o soluţie cu amânare         Fabrica din Băcia rămâne închisă         Noi dotări pentru pietonala din Hunedoara         LEGE BLOCATĂ. Pensiile minerilor și siderurgiștilor vor fi recalculate. Nu se știe când!