O originală întâlnire cu istoria

Lansările de carte reprezintă o latură foarte importantă a activității Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și fiecare carte nou lansată este un prilej de mândrie atât pentru autor, cât și pentru instituția noastră care are în centrul activității ei cartea.

Astăzi, am avut  bucuria de a găzdui lansarea unei cărți nu doar importante, ci și extrem de necesare pentru cititorii de toate vârstele, în special pentru tineri: volumul profesorului de istorie Viorel Guțu, „O zi, o lecție de istorie”, apărut la Editura Karina din Deva.

Pasionat de istorie, autor al unui mare număr de articole și studii de istorie și de didactica istoriei publicate în reviste de specialitate, profesorul Viorel Guțu din Hunedoara a avut lăudabila inițiativă de a crea o pagină de facebook intitulată „Lecția de istorie”. Prin această pagină, creată acum aproape patru ani, la   1 ianuarie 2014, autorul a dorit să împărtășească unui număr cât mai mare de „internauți” pasiunea pentru istorie, postând în fiecare zi câte un eveniment, câte o personalitate care au legătură cu ziua respectivă. Astfel, timp de un an, sunt trecute în revistă personalități române și străine, de la Cleopatra și Ștefan cel Mare la președinții Statelor Unite, și evenimente, de la bătălia de la Maraton la Unirea de la 1 Decembrie și de la bătălia de la Waterloo la căderea Zidului Berlinului. Parcurgând, zi de zi, pagina de facebook a profesorului Viorel Guțu, avem în față o amplă panoramă a istoriei universale și naționale, din zorii civilizației până la zborurile în Cosmos.

Adunate între copertele cărții intitulate „O zi, o lecție de istorie”, aceste informații au dat naștere unui original calendar desfășurat din ianuarie până în decembrie. Cine răsfoiește cartea profesorului Viorel Guțu face o incitantă călătorie în timp și spațiu, traversează epoci și cunoaște marile figuri ale istoriei naționale și universale: de la Ștefan cel Mare și Mihai Eminescu la Napoleon și Charles de Gaulle, de la asasinarea lui Iulius Cezar la bătălia de la Stalingrad, de la războaiele daco-romane la instaurarea comunismului în România.

Lectura cărții este pasionantă pentru că, citind-o, ne lăsăm și noi cuprinși de pasiunea pentru istorie a profesorului Viorel Guțu și îi acceptăm cu plăcere invitația de a plonja în trecutul îndepărtat sau mai apropiat pentru a cunoaște oameni și fapte din toate timpurile.

Profesorul Viorel Guțu merită felicitări pentru interesanta și utila inițiativă pe care a avut-o și pe care a materializat-o în această atât de necesară carte. Orice prilej de a cunoaște istoria este întotdeauna binevenit pentru că istoria, așa cum se știe, este învățătoarea vieții și cei care cunosc istoria vor ști să înțeleagă mai bine prezentul și chiar să prefigureze viitorul.

Numărul mare de participanți la lansarea cărții „O zi, o lecție de istorie” este o dovadă a faptului că istoria națională și universală se bucură de interes în rândul publicului de toate vârstele.

La finalul lansării a urmat o sesiune de autografe oferite doritorilor de către profesorul Viorel Guțu.

 

Ioan Sebastian Bara

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaisprezece + 17 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Comunicat de presă: Mărțișor PNL pentru copiii României: alocații mai mari!         TREI BAZINE ÎNCHISE TEMPORAR. Aqualand Deva anunță lucrări de igienizare         Două femei au fost lovite de un camion         Pe 3 martie, la Deva, o comedie la care râzi cu lacrimi         TRADIŢIA MERGE ŞNUR. Asta înseamnă „pentru toate gusturile”: Mărţişoare comestibile la Deva         Sentință definitivă pentru violatorul din Hunedoara         Jaf într-un tren care circula pe ruta Deva – Simeria         Copil lovit de mașină în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni         Schitul Sfântul Nectarie. Povestea celei mai noi mănăstiri din Hunedoara         Negoiu, satul de poveste din Ținutul Pădurenilor, cu două șosele care duc la granița județului         Baloo, celebrat la 19 ani         Ministrul Tineretului și Sportului și-a vizitat ”zestrea” din județul Hunedoara         Lansarea implementării proiectului: “Creșterea eficienței energetice a blocului 13A – Strada Mihai Eminescu din municipiul Deva”, cod SMIS 117065         Primăria Deva premiază performanţa         BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ ORGANIZEAZĂ Cursuri gratuite de limbă şi cultură chineză la Deva         Drumul Județean spre Lacul Cinciș, la fel de dezastruos ca în anii trecuți         Tânărul care a ucis o adolescentă într-un accident pe trecerea de pietoni a primit sentința definitivă         Accident rutier grav pe DN 66: cinci oameni au fost răniți. Printre victime sunt doi copii         Raportul de activitate pe anul 2018 al Tribunalului Hunedoara         Mașină cuprinsă de flăcări în centrul Devei