NOILE ATRACŢII TURISTICE ALE HUNEDOAREI. „Junglele” florale cu fluturi

În Ţara Haţegului pot fi regăsiţi 75 la sută dintre fluturii din România

 

Ploile reci din ultima lună i-au ţinut ascunşi de privirile admirative, însă sosirea lunii iunie îi va scoate în luminile rampei solare. Puţini sunt hunedorenii, dar şi turiştii care ştiu că numai în Ţara Haţegului pot fi regăsiţi 75 la sută dintre fluturii din România: aproape 160 de specii fluturi de zi! Fapt care dovedeşte sălbăticia şi puritatea acestei splendide zone, încă neatacată de poluarea civilizaţiei.

 

La duel, printre pocalele cu nectar ale florilor

 

Biologii care au studiat fluturii din Ţara Haţegului, printre care se numără, din mare pasiune, şi Dorel Ruşti – specialistul care a contribuit la realizarea primului „Ghid de explorare a fluturilor din Ţara Haţegului” – spun că locurile sălbatice de la poalele Retezatului, spre exemplu pajiştile înflorite din comuna Sălaşu de Sus, în apropierea cetăţii Mălăieşti, sunt pentru fluturi adevărate jungle florale. Aflaţi între dealurile care se înalţă în zare ca într-un uriaş cazan cu ierburi parfumate, fluturii de pe plaiurile Nucşoarei se hrănesc cu preţiosul nectar al florilor, ajutând astfel la polenizare, se odihnesc sau „se duelează” zburând în spirale verticale, pentru a delimita graniţe numai de ei văzute şi pentru a menţine supremaţia pe teritorii. Iphiclides Podalirius, care-şi trage numele de la fiul miticului doctor Asclepius poate fi întâlnit la şeş, pe stâncării sau pe dealuri, alături „fratele” său, Papilio machaon. Tot în Ţara Haţegului putem întâlni splendidul fluture violet Apatura ilia, care-şi ia numele de la Ilia, mama gemenilor Remus şi Romulus, legendarii întemeietori ai Romei. Vanessa atalanta, Parmassius mnemosyne, întruchipând memoria universuluui, Inachis io (de la numele uneia dintre preotesele Herei, Io) şi splendidul fluturaş albastru şi extrem de delicat, Plebejus argus. Fluturele „Mantie Neagră”, dar şi fluturele Orion, fluturii de sidef, cunoscuţi de pasionaţii de lipidoptere şi ca fluturii Afroditei, iubitori ai florilor de câmp, pot fi întâlniţi pe plaiurile haţegane agăţaţi de tulpinile margaretelor.

 

Dinozauri, ruine şi… fluturi

 

Însă fluturii nu sunt întâlniţi numai la Nucşoara. În locul unde se întâlnesc munţii Poiana Ruscă şi Ţara Haţegului, la Răchitova, fluturii sunt la ei acasă, printre vechile ruine ale turnurilor de început de Ev Mediu şi peisaje de piatră apărute acum zeci de milioane de ani, încă de pe vremea dinozaurilor. Zona aceasta este potrivit Lorenei Apachiţei şi lui Dan Palcu, autorii unui întreg volum dedicat în exclusivitate fluturilor şi intitulat „Poveşti din zbor”, preferată de o mulţime de fluturi: unii familiari, iar alţii deosebiţi. Nu e neapărat vorba despre specii rare, cât despre fluturi dificil de întâlnit la întâmplare, iubitori de căldură , de zboruri lungi, dar şi de popasuri prelungite. Dealurile de la Răchitova, hotărnicite de stâcării şi arbori şi presărate cu plantaţii de pruni din ale căror fructe localnicii prepară renumitul „brandy” local, ţuica de Răchitova, sunt „rezervaţiile” ideale pentru o mulţime de specii de fluturi. Ei pot fi întâlniţi pe tot parcursul zilei, de dimineaţă, când colinele aurii pot fi urcate cu uşurinţă şi până spre seară, când soarele îşi mai domoleşte dogoarea şi pârjolul. Valea Fierului, în sus de Densuş, dincolo de tufurile vulcanice, este şi ea un loc căutat de fluturi: o oprire de numai 30 de minute ne poate oferi ocazia unor fotografii premium, dacă avem la îndemână aparatul foto potrivit.

Foto fluturi Hateg (2)

Gară pentru fluturi: fâneţele de la Pui

 

Fâneţele de la Pui, o rezervaţie specială, declarată arie protejată graţie plantelor rare care se întâlnesc aici, a fost uitată şi „pierdută” pentru mai bine de patru decenii! Însă cercetările recente ale documentaţiilor şi expertiza specialiştilor în botanică au permis delimitarea zonei şi „regăsirea” ei, în apropierea râului Steri. Fluturii care pot fi văzuţi aici folosesc aceste fânaţe precum oamenii folosesc o gară: drept punct de trecere între lumi, pentru că aici se intersectează drumurile care duc spre păduri, dar şi spre zăvoaie, stâncării şi mlaştini. Tocmai de aceea fânaţele de la Pui este locul unde pot fi întâlniţi o mulţime de fluturi foarte diferiţi. Vârful Poieni, în schimb, una dintre cele mai frumoase zone de belvedere, care oferă o panoramă splendidă şi relativ uşor accesibilă pentru Ţara Haţegului, este dominat de fluturii combatanţi, care încearcă să-şi păstreze supremaţia asupra tufelor şi florilor cele mai încărcate de nectar. De altfel, punctul nu este loc de bătălie numai pentru fluturi: există aici fortificaţii construite de armata austro-ungară în Primul Război Mondial şi puncte de observaţie pentru controlul trecătorii către Oltenia. Deasupra cheilor Crivadiei, unele cele mai spectaculoase mini-canioane din întreg judeţul Hunedoara, se înalţă poieni şi luminişuri acoperite cu plante rare, iubitoare de calcar, dar şi rarii fluturii calcofili.

 

 

Atenţie: nu deranjaţi somnul fluturilor!

 

Vedem adesea fluturi dacă ne plimbăm pe pajiştile şi poienile de o splendoare nepământeană ale Ţării Haţegului, însă puţină lume ştie că, dacă temperatura scade sub 18 grade, cei mai mulţi dintre fluturi nu mai pot să zboare şi cad paralizaţi în iarbă. De altfel, în fiecare seară frumoasele insecte sunt cuprinse de letargie, iar biologii ne spun că ar fi bine să nu fie deranjaţi, dacă vrem ca frumuseţea lor să ne încânte şi a doua zi, imediat ce temperatura începe să crească. De asemenea, o altă curiozitate legată de fluturi, este aceea că sunt foarte… „pofticioşi” şi de aceea greu de distras dacă se află la masă. Fotografii împătimiţi ştiu că, dacă vor să imortalizeze un fluture, cel mai uşor este să facă fotografii de expoziţie, în timp ce fluturele se hrăneşte cu nectar sau atunci când „soarbe” cu nesaţ din apa limpede a vreunei bălţi, lăsată în urmă de ploile calde ale verii.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + trei =

ACTUALITATE
Gealaţii lui Arion către secretarul general PNL Hunedoara: „Îţi sparg faţa şi maşina”         Mesajul lui Traian Berbeceanu către ministrul Justiției         Călători străini prin judeţul Hunedoara: „O mică Elveţie!”         Când va fi dată sentința în dosarul de proxenetism al lui Daniel Pleșcan         Peste 100 de jandarmi vor asigura ordinea în stațiunile Hunedoarei         Hoț arestat după ce a atacat paznicii unui transport de cărbune din Valea Jiului         AU DEPUS JURĂMÂNTUL. Poliția Hunedoara se întărește cu 60 de agenți         PROCESUL DECENIULUI. Domeniul Kendeffy din Retezat, la ultimul termen de judecată         Violatorul care și-a mutilat fosta iubită a cerut eliberarea         Tribunalul Hunedoara decide soarta fostului primar Cornel Resmeriță         Ce șanse mai au proiectele de restaurare din Hunedoara depuse la ADR VEST         DOSARELE „PETRU GROZA”. Răfuielile din presa hunedoreană a anilor interbelici         ÎNGRIJORĂTOR: Numărul diabeticilor nou depistaţi a crescut cu o treime în ultimii patru ani         Bibliotecarul Avram Iancu vrea să străbată înot cei 2.860 de kilometri ai Dunării         Percheziții DIICOT în Hunedoara         SCĂLDĂTOAREA DEVEI. Aqualand, patria politrucilor mufaţi la banul public         Marius Isfan le arată hunedorenilor Deva frumoasă         Hoţii îşi fac de cap în „ţara comandantului Mocanu”. Farmacii şi magazine prădate la Lupeni         Alin Simota se află pe lista interlopilor fugari de un an         Proiect pentru un parc tematic în jurul Castelului Corvinilor