Monument din Petrila, între „cele mai urâte din lume”

Într-un clasament al site-ului Bored Panda, care numai pe Facebook numără aproape patru milioane de likeuri, o sculptură din Petrila se află în topul „celor mai urâte sculpturi din lume, de care ar trebui să îți fie rușine”.

Ocupând un „glorios” loc 58, monumentul din Petrila este fostul soclu al unei statui din epoca ceaușistă, care a dispărut imediat după Revoluție. După ani, pe soclul respectiv, un fost viceprimar al Petrilei a pus o placă de marmură prin care spera să se comemoreze eroii neamului. La aceasta a mai adăugat o altă placă, ce cuprinde Trista poveste a soldatului petrilean Stârc Ion. Și, ca povestea să fie completă, au adăugat și ceea ce ar fi trebuit să fie niște flăcări, în realitate niște sârme încurcate și atât.

Primarul Petrilei, Vasile Jurca, nu știe însă să spună dacă monumentul este urât sau nu. Susține că totul depinde de gustul celor care fac astfel de clasamente.

„Acum depinde de cine face clasamentele astea, cu cele mai urâte monumente și cele mai sărace orașe din România. Depinde cum s-a făcut clasificarea asta. Din câte știu eu, acolo era o statuie comunistă care a fost dărâmată și, din câte știu eu, fostul viceprimar Constantin Ramașcanu a pus o placă comemorativă cu copilul de trupă care a murit în Primul Război Mondial. Din lipsă de fonduri, a pus chestiile alea din inox care reprezintă o flacără”, declară Vasile Jurca.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 1 =

ACTUALITATE
Cinci incendii au avut loc în weekend         REACŢIA OPOZIŢIEI. Liberalii cer eliminarea impozitului la toate pensiile şi salarii majorate la primari         VIOREL ARION A PIERDUT ŞI ŞEFIA PARTIDULUI. Vasilică Potecă preia organizaţia municipală PNL Hunedoara         Straja: noul pol al distracţiei pentru schiori şi snowboarderi         Evenimente la aniversare: Eminesciana 2017         Accident grav petrecut în Deva         Bărbaţi surprinşi în flagrant în timp ce încercau să sustragă cărbune         SEMNAL DE ALARMĂ. Gunoaiele au împânzit refugiile Autostrăzii Deva – Orăștie         Tineri salvați după ore de căutări prin viscol, în Masivul Parâng         Record turistic la Sarmizegetusa Regia: cetatea dacică a avut peste 60.000 de vizitatori în 2016         Sancționat pentru tăiere ilegală de arbori din pădurea Bejan         Ajutor pentru sătenii din Vadu Dobrii, afectați de viscol         Castelul Corvinilor este loc de filmare pentru vedetele de la Hollywood         CLINICA DOJA49: Tratamentul cu laser pentru acnee, eficienţă maximă pentru o piele curată         Instituţia Prefectului, preocupată de soarta turiştilor din Straja şi Parâng         Florin Roman cere Guvernului să facă despăgubiri pentru pădurile din arii protejate         JUDEŢUL SE AFUNDĂ ÎN GUNOAIE. Licitaţia pentru deponeul ecologic a fost contestată din nou         IARNA CEA MAI GREA LA DEVA. După ger, vine polei         Revista „Semne-Emia” la aniversare         Rural escape pe Cheile Cernei