Istoria altfel. Misterul unei ilustrate semnate de Iuliu Maniu

O carte poştală veche, care înfăţişează Castelul Corvinilor la începutul secolului trecut, a fost cumpărată dintr-un târg de vechituri de primarul Hunedoarei. După ce a studiat-o puţin, Viorel Arion a făcut o descoperire interesantă

 scrisoarea misterioasa a lui Iuliu Maniu (1)Se pare că textul de pe verso-ul ilustratei veche din anul 1927 îi aparţinea omului politic Iuliu Maniu, iar cartea poştală a fost trimisă unei femei misterioase.  

“Dragă Luminiţa, sunt în plină campanie electorală, pentru mine însă foarte odihnitoare, căci aerul e foarte curat şi regiunea foarte placută. Mă gândesc la voi şi îmi este dor. Pe aici nu ştiu cum vom ieşi mai cu seamă, dacă au venit liberalii. Ce să fac, am intrat în horă, trebuie să joc. Sărutări, Maniu”, fusese scris pe ilustrată.

Viorel Arion, fericitul posesor al acesteia, bănuieşte că ilustrata este autentică, deşi preţul pe care l-a plătit pentru ea a fost derizoriu.

„Am achiziţionat-o cu circa 10 lei dintr-un târg bucureştean, alături de alte obiecte legate de Hunedoara şi de Castelul Corvinilor. Eu cred că a fost trimisă într-adevăr de Iuliu Maniu. Nu sunt colecţionar, dar mi-a plăcut ilustrata şi mă gândesc să o donez Muzeului Castelului Corvinilor, după ce va fi reamanajat”, a spus primarul Hunedoarei.

Cine e misterioasa Luminiţa

Istoricul Simion Molnar susţine că nu se cunoaşte cine este misterioasa „Luminiţa”, femeia căreia Maniu i-ar fi scris în 1927 din Hunedoara. „Iuliu Maniu era foarte rezervat cu viaţa sa personală. Nu şi-o expunea public”, spune Simion Molnar. Potrivit acestuia, în 1927 liderul ţărănist era angrenat într-o campanie politică acerbă pentru ca partidul său să îi detroneze pe liberali de la conducerea ţării. Cel care avea să fie unul dintre cei mai importanţi oameni politici din istoria României a reuşit în alegerile din anul următor, în care ţărăniştii şi-au început una dintre cele mai îndelungate dominaţii ale scenei politice.

O figură istoricăscrisoarea misterioasa a lui Iuliu Maniu (2)

Iuliu Maniu (n. 8 ianuarie 1873, Bădăcin, în apropiere de Șimleu Silvaniei — d. 5 februarie 1953, Sighetu Marmației) a fost un om politic român, deputat român de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, președinte al Partidului Național-Țărănesc. A fost de trei ori prim-ministru al României în perioada interbelică, dar şi ministru al Apărării Naţionale şi ministru de Finanţe. De profesie avocat, Iuliu Maniu a avut o carieră politică fulminantă, sfârşită însă odată cu instaurarea regimului comunist. După 1947, Maniu a fost deţinut politic, iar sfârşitul şi l-a găsit într-o celulă a fostei închisori de la Sighet.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

opt − cinci =

ACTUALITATE
11 utilaje de deszăpezire vor acționa în municipiul Deva         Bilete gratuite de călătorie pentru pensionari         Brazii de Crăciun vor fi aduși din Alba         Peste 7.000 de turişti au vizitat Cetatea Deva în luna noiembrie         Aproape 500 de persoane au fost sancţionate de poliţiştii locali în luna noiembrie         Primarul Gheorghe Ile va primi daune morale         Controale ample la exploatările forestiere         Autoturism incendiat de un om al străzii         Hunedorean lăsat fără aproape 3.000 de euro de tâlhari         Construirea statuii lui Michael Klein a fost scoasă la licitație         Condamnare pentru un fost șef de birou al APIA Hunedoara         Tragedie pe centura municipiului         Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, câștigător a două trofee la Gala Ariilor Protejate         Petrecerea cu manele care a alungat animalele sălbatice din Retezat         Tânăr din Hunedoara arestat pentru crima comisă în Franța         Şefa Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale este judecată pentru fraude cu fonduri UE         Plan de prevenire a accidentelor feroviare, derulat de ISU Hunedoara         Gestul de omenie al polițiștilor: au donat sânge pentru colegul rănit grav         Cinci contracte de finanțare semnate la MDRAP         Dacă nu ești liliac, vulpe sau broască, rabzi cu dreptatea-n mână! Autostrada Lugoj-Deva dă să-ngroape pescăria de la Brănișca