Împreună sub lama buldozerului

*Preparaţia Petrila va fi pusă la pământ odată cu exploatarea minieră

 Jumătate din clădirea fostei Preparaţii a Cărbunelui Petrila, care nu a  fost demolată în această primăvară, va rămâne la stadiul de ruină până la demolarea clădirilor în care acum funcţionează Mina Petrila.

preparatie.demolataÎn primăvara acestui an, o parte a clădii preparaţiei ed cărbune, una dintre cele mai vechi din Valea Jiului, a fost pusă la pământ după două zile în care firma ce se ocupă de demolare a încărcat explozibil între ziduri. Cealaltă parte, însă, adică aproape jumătate, a  rămas în picioare, şi nici nu va fi dărâmată până când nu se vor demola şi clădirile Minei Petrila, pentru că operaţiunea le-ar pune pe acestea în pericol. „Se va demola şi cealaltă parte a Preparaţiei, dar cel mai probabil va intra în acelaşi program cu Mina Petrila. Dacă ar fi dărâmată acum, riscă să afecteze şi celelate clădiri, care sunt destul ed aproape de aceasta”,a  explicat primarul oraşului Petrila, Ilie Păducel. După demolare, terenul pe care a funcţionat Preparaţia Petrila va fi pus la dispoziţia administraţiei publice, iar acesta îl va concesiona eventualilor investitori care vor dori să-şi dezvolte aici afaceri.

Istoria demolată

Preparaţia de la Petrila a fost una dintre primele din Europa, dar acum este pe punctul de a ajunge istorie. În anul 1927 a fost pusă în funcţiune prima uzină de preparare. Din ea s-au mai păstrat două turnuri de apă. Ulterior, Uzina de Preparare a Cărbunelui s-a modernizat, iar în 1982 a fost pusă în funcţiune o uzină nouă. În anul 2003 s-a renunţat la prepararea cărbunelui din raţiuni economice, dar şi de mediu, mai ales că Preparaţia Petrila era unul dintre marii poluanţi ai Râului Jiu.

Clădirea unde a funcţionat preparaţia a fost dată de către administraţia din Petrila unei firme din Timişoara care are obligaţia de a demola şi, ulterior, de a ecologiza fostul perimetru minier.

În ceea ce priveşte Mina Petrila, aceasta va trebui închisă, iar perimetrule cologizat până în anul 2018. Exploatarea Minieră Petrila şi-a început activitatea în urmă cu mai bine de 150 de ani, fiind prima mină din Valea Jiului. A intrat într-un accentuat declin după cele două explozii devastatoare din 15 noiembrie 2008, când a început să funcţioneze la doar o treime din capacitate. Nu s-a mai redresat niciodată şi a fost inclusă pe lista minelor neviabile, alături de Uricani şi Paroşeni, şi administrată de Societatea Naţională de Închideri de Mine Valea Jiului. Mina Petrila este prima care se va închide, dintre cele trei mine neviabile.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × trei =

ACTUALITATE
Peste 100 de candidați pe posturile de ofițeri și agenți de poliție         Gestul motocicliștilor care au schimbat viaţa „bunicului Victor“         Grupare de hoți de cărbune destructurată. Prejudiciul este imens         Elevii din Hunedoara dați dispăruți de familii au revenit acasă         Mii de familii au rămas în beznă în urma fenomenelor meteo extreme         Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată în Hunedoara         Cod portocaliu de vreme rea în județul Hunedoara         SCÂNTEI ÎN CL DEVA. Răzvan Mareş rămâne vice. PSD trage clapă devenilor         Sarmizegetusa Regia se va închide pentru 30 de zile         Doi adolescenți sunt dați dispăruți         Soarta celor doi viceprimari ai Devei va fi decisă         Doliu în breasla magistraților din Hunedoara         Accident rutier pe DN 66, cu doi răniți         Consiliul județean a returnat 2.000.000 lei pentru drumul din munții Orăștiei         Atleta Maria Cioncan va fi comemorată în Hunedoara         Incident grav în gara Devei. Agenții de pază au deschis focul         Autoutilitară mistuită de flăcări pe autostradă         Familii amenințate cu evacuarea din cantoanele gării Devei. Cum se va transforma zona         Un medic specialist va reprezenta interesele cetățenilor din Archia în Consiliul Local Deva         Cod galben de polei în Hunedoara